Relativitatea bunului gust

Pentru acest week-end se pregăteşte în oraş un festival cu mâncare de stradă, ceva ce n-a mai văzut Bacăul, ni se spune.

Conceptul nu e deloc original; diferă doar meniul şi artiştii. În loc de mici şi hamsii vor fi burgeri şi paste iar în loc de muzică populară va fi jazz.

O singură mare diferenţă este, însă, între Street Food Festival şi Hramul Bacăului: primul va fi finanţat cu bani de la bugetul local, în vreme ce al doilea este, în ultimii ani, o acţiune privată.

Mi-am pus şi eu întrebarea de ce această diferenţă, de ce pentru un bâlci tradiţional nu doar că nu se dau bani de la buget dar chiar există o împotrivire masivă pentru a se finanţa aşa ceva cu bani publici, în vreme ce pentru „progresistul” festival cu mâncare de stradă, nu doar că se votează în unanimitate alocarea de bani de la Primărie, dar se mai şi insistă că e „altceva”, preferabil bâlciului.

Chiar am văzut şi pe reţelele sociale atitudini de genul acesta: mai degrabă Street Food Festival decât „să se permită organizarea bâlciurilor de prost gust”.

Acum, să ne înţelegem: cine decide ce e de prost gust şi ce e de bun gust?

Pentru că avem o problemă. Bunul gust, frumosul, urâtul, binele, răul sunt chestiuni relative. Ce e bine pentru cineva, poate fi rău pentru altcineva. Un lucru frumos pentru o persoană poate să fie urât pentru alta. Dar nu e doar atât; totul evoluează în timp: ce e azi frumos, mâine s-ar putea să nu mai fie şi viceversa.

„Din bube mucegaiuri şi noroi, iscat-am frumuseţi şi preţuri noi” spunea Arghezi.

În acelaşi timp nu pot să nu observ iarăşi linia de demarcaţie care este trasată, elitist, între cei care aleg micii şi berea şi cei care preferă burgerul şi cidrul.

„Noi suntem mai cool, o ardem intelectual pentru că ne place mâncarea rafinată şi ascultăm o altfel de muzică”, par să spună elitiştii wannabe care strâmbă din nas la muzica populară şi la pieptul de porc la grătar. Deşi, am putea spune noi, burgerii, crustaceele sau pastele servite la festivalul cu nume englezesc nu sunt decât echivalentul micilor din alte bucătării.

M-a întrebat cineva cum de nu mi se pare Street Food Festival „mai de bun gust” decât Hramul Bacăului.

Este absolut irelevant ce mi se pare mie. Oraşul ăsta are peste 100.000 de oameni şi asta înseamnă că avem peste 100.000 de gusturi în materie de orice.

Desigur, înainte de 1989, nu aveai voie să-ţi placă nimic din ceea ce era în afara liniei oficiale; astăzi, însă, încă mai sper că s-a înţeles faptul că fiecare om este o individualitate care trebuie respectată.

Altfel, e simplu: facem o listă cu ce e „de bun gust” şi interzicem tot ceea ce nu apare pe lista. După aia mai facem o altă listă cu ce e voie şi cu ce nu e voie; interzicem tot ceea ce nu ne place sau nu înţelegem şi am rezolvat problema. Sau nu.

Pentru că de fiecare dată când facem o astfel de listă, ne confruntăm cu aceeaşi dilemă: cine stabileşte ce e frumos şi ce nu?

Pentru că „nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie!” Pace!