Biserica este un reper fundamental al ființării noastre, „inima umanității”, spunea Ioan al II-lea. „În biserică, zicea admirabil Țuțea, afli că exiști (…) Ştii unde poţi căpăta definiţia omului? – te întreb. În templu. În biserică. Acolo eşti comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul şi asemănarea Lui.
Dacă Biserica ar dispărea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Ar dispărea şi omul”. Prin Biserică intri și ieși din viață. Primii dascăli ai nației noastre au fost preoţi, prima şcoală românească a fost într-o biserică, primele manuale ale școlii au fost cărţi bisericeşti.
M-a impresionat profund ceea ce ne-a spus, cu un… fair-play deosebit, și Papa Francisc: „Bisericile ortodoxe au păstrat o Liturghie care este foarte frumoasă. Noi ne-am pierdut puţin simţul adorării. Acestea Îl cinstesc pe Dumnezeu şi Îi cântă cântece de preamărire fără să ţină seama de timp.
Într-o zi, vorbind despre Biserica occidentală, mi s-a spus «ex Oriente lux, ex Occidente luxus», adică din Orient provine lumina iar din Occident societatea consumului şi a bunăstării care a făcut atâta rău. În schimb, ortodocşii au păstrat frumuseţea lui Dumnezeu în centru.
Când citim opera lui Dostoievski luăm contact cu spiritul Rusiei şi al lumii răsăritene. Avem atâta nevoie de aerul proaspăt al Orientului şi de această lumină pe care o emană!”
Orașul Buhuși propune nației, zilele acestea (vineri, sâmbătă, duminică), un eveniment de excepție: sărbătorirea a 200 de ani de la sfințirea de către Veniamin Costache a bisericii „Sfânta Înviere”.
Manifestarea – un summum de accente spirituale elevate – a stârnit nu doar interesul comunității buhușene. Pornită de două secole prin lume, ștafeta credinței de la biserica zidită de întemeietorul târgului își va continua un reînnoit drum spre celelalte veacuri.