25 noiembrie 2024

Florin Lovin a purtat noroc FCSB-ului

Restras din activitatea competițională în această vară, fostul fotbalist băcăuan Florin Lovin a demonstrat că poate face față cu microfonul în mână la fel de bine cum o făcea și cu mingea la picior.

Miercuri seara, „Ață”, așa cum este strigat Lovin de apropiați, a comentat pentru TVR meciul fostei sale echipe din perioada 2004-2009, FCSB, în returul cu Viktoria Plzen, contând pentru accederea în play-off-ul Ligii Campionilor. Autoare a unei remize în tur, 2-2, FCSB s-a impus în manșa secundă cu un net 4-1 și, pe lângă calificarea în faza premergătoare grupelor, și-a asigurat un pot de 12 milioane de euro.



Bălașa a deschis scorul în min. 28 pentru FCSB, după care, la 1-1, echipa lui Dică s-a desprins grație reușitelor lui Texeira ’71, Florin Tănase ’76 (pe care Lovin l-a văzut MVP-ul întâlnirii de la Plzen) și Alibec ’79, din penalty. De notat că, sezonul trecut, Astra, cu un lot în care, pe lângă Lovin, se mai aflau o bună parte din compinenții de azi ai FCSB-ului (Junior Morais, Texeira, Budescu și Alibec), s-a impus, la rândul ei, cu 2-1 la Plzen, în grupele Europa League. FCSB își va afla astăzi adversara din play-off-ul Ligii Campionilor (15/16 august turul, 22/23 august returul), unde va întâlni unul dintre următorii capi de serie: Sevilla, Napoli, Liverpool, ȚSKA Moscova și Sporting Lisabona. Indiferent de adversar, gruparea patronată de Gigi Becalis știe că are în Florin Lovin un port-bonnheur în rolul de comentator TV.

Și nu doar un port-bonnheur, ci și un profesionist, motiv pentru care „Ață” a fost invitat de TVR să comenteze și partidele de la campionatul Mondial programnat anul viitor, în Rusia.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014

Abonare