Este vorba despre un proiect finanțat prin programul Erasmus + care presupune implicarea tinerilor în viața comunității. La acest eveniment, susținut la hotelul Decebal între 26 și 30 iulie, participă 90 de tineri din 22 de județe, care vor fi formați cum să desfășoare consultări în localitățile din care provin.
„Proiectul se derulează din 2014 și la fel ca anul trecut, anul acesta ne așteptăm ca tinerii să facă cel puțin 40 de consultări la nivel local, după care, în urma acestor consultări, să elaborăm o strategie a Dialogului Structurat la nivel național și să stabilim și prioritățile naționale vis-a-vis de Strategia Europeană de Tineret”, a declarat Valeriu Leapciu, consilier Ministerul Tineretului și Sportului (MTS).
Bacăul are doi reprezentanți în acest proiect, tineri care au fost aleși în urma unei selecții naționale organizate de Ministerul Tineretului și Sportului, cei doi urmând ca după finalizarea acestui curs să organizeze până la sfărșitul anului, împreună cu consilierii pe probleme de tineret de la Direcția Județeană de Tineret și Sport (DJTS), câteva acțiuni în care să aducă cât mai mulți tineri cărora să le explice importanța Dialogului Structurat și a politicilor de tineret.
La deschiderea oficială a evenimentului care s-a desfăsurat joi, 27 iulie, de la ora 10.00 în sala restaurantului Decebal, unde ar fi trebuit să ajungă și Marius Dunca, Ministrul Tineretului și Sportului, au fost prezenți cei 90 de tineri participanți în proiect, reprezentanți ai MTS, ai DJTS Bacău, de la Consiliul Județean, precum și tineri de la Federația Tinerilor din Bacău, cei care se ocupă de proiectul „Bacău-Capitala Tineretului din România”.