Timp de aproape două luni, „regina” pieţelor ţărăneşti a fost tomata (mai mult sau mai puţin autohtonă). Acum, lucrurile încep să se schimbe, pe tron suindu-se fratele mai dolofan – pepenele. Astfel, de vreo câteva zile, pepenii de Galaţi, renumiţi în toată zona Moldovei şi nu numai, au ajuns şi pe tarabele din Bacău.
La concurenţă cu cei de Dăbuleni (aduşi ceva mai devreme pe la noi, dat fiind climatul cu inflenţe mediteraneene din Dolj), harbujii de Cudalbi stau cocoţaţi pe mesele gospodarilor doar-doar i-o lua cineva acasă. Preţul? Doar 1,5 lei kilogramul, cei verzi. „Mult!”, spun clienţii. „Aşa e”, recunosc pepenarii. Dar…Cert e că prea puţini care ajung în faţa grămezilor de pepeni mai şi cumpără unul.
„Bostani” cât China
Printre producătorii de pepeni era şi doamna Vasilica Hojog, de 55 de ani, din Cudalbi. Spune că are acasă cam 1,5 hectare cultivate cu pepeni. A investit cam 10.000 de lei pe hectar. Şi, cum vara acesta a fost plină de precipitaţii, speră că va da cumva lovitura. Asta dacă şi preţul o va ajuta. Apreciază că producţiile vor sări uşor de 50 de tone la hectar. Rămâne, aşadar, problema desfacerii.
În prima săptămână, de când a ajuns cu pepenii la piaţă, dacă vinde…zece pepeni pe zi. „Lumea nu are bani! Asta e. Pepenii sunt mari, anu’ ăsta, că a plouat mult, a fost şi soare…chiar dacă în aprilie, când a fost zăpada aia, ne-au îngheţat pepenii. În fine, când plouă, se ştie că pepenii se fac mari, fiindcă asta le place – apa. Or, oamenii vor ca pepenii să fie mai mici, dar mici nu prea avem”, se plânge Vasilica Hojog, din Cudalbi, judeţul Galaţi.
Vânzări pe datorie, pe caiet
Lumea e puţină prin pieţe, pesemne caută mai mult legume pentru salate şi restul. Mai mulţi clienţi îi vezi prin hypermarketuri, unde pepenii au ajuns mai devreme cu vreo lună şi ceva. Problema e că sunt din import şi, în plus, …cam trecuţi, semn că au fost culeşi devreme şi nici n-au prea avut timp să capete dulceaţa pe care omul o caută la pepeni.
Clienţii mai sunt atraşi, eventual, de preţul foarte mic – 0,69 de lei. La piaţă, însă, deocamdată, nu vezi pepeni mai ieftini de 1,5 lei. Cei galbeni sunt chiar mai scumpi, la 2,5 lei kilogramul. În aceste condiţii, ţăranii sunt nevoiţi să mai vândă şi pe datorie. „Îi trec la caiet. Normal că le dau celor pe care îi cunosc cât de cât, nu la toată lumea; care sunt de încredere.
Uite, de exemplu, e o doamnă – noi îi zicem «frumuşica», pentru că e cochetă – care vine şi ne zice că nu are suficienţi bani. Are doi copii, soţul e şi el bugetar şi nu prea au bani. Ştiu că e greu la oraş. Ei, şi le dau pe datorie, la salariu. Ce să-i faci? Asta e viaţa în România”, mai spune femeia.
Cazare, la tarabă
Noaptea, fermierii veniţi cu pepeni dorm în piaţă. Se culcuşesc lângă grămezile mari de pepeni, eventual mai aruncă un pled peste ei, dacă noaptea e mai răcoroasă. „La gazdă nu stau, pentru că nu-s bani. Azi, nici nu m-am îndurat să cumpăr o apă”, spun precupeţii. Ţăranii se tem că, fiind atâta producţie, să cu care cumva să rămână cu pepenii nevânduţi. De altfel, este foarte posibil ca pepenii să stea prea mult pe câmp şi, astfel, să se îngălbenească, nemaiputând fi nicicum valorificaţi. Scenariul cel mai pesimist este ca supraproducţia să ducă la ieftinirea în exces a pepenilor. „Nici dacă-i dau direct din câmp nu e o soluţie. Păi, cei care vin cer 20-30 de bani pe kilogram. Nici sămânţa nu o scot. Dar, munca mea…”, îmi spune cu năduf femeia.
