29 noiembrie 2024

Târgu Ocna: Faza interjudețeană a concursurilor profesionale ale Serviciilor Voluntare şi Private pentru Situaţii de Urgenţă

Timp de două zile, echipajele calificate la faza interjudețeană a concursurilor profesionale ale Serviciilor Voluntare şi Private pentru Situaţii de Urgenţă îşi vor demonstra măiestria pe Stadionul Orăşenesc Târgu Ocna.

În perioada 13 – 14 iulie a.c., Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău organizează pe Stadionul oraşului Târgu. Ocna, etapa interjudeţeană a concursurilor profesionale ale Serviciilor Voluntare şi Private pentru Situaţii de Urgenţă de la localităţi, instituţiile publice şi operatorii economici. La această fază a competiției vor participa echipele câștigătoare a etapelor județene din Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Vaslui, Vrancea și Bacău.



Cele 14 loturi reprezentative ce se aliniază la linia de start își vor măiestria la probele: Pista cu obstacole pe 100 de metri, Ștafeta 4×100 de metri și Dispozitivul de intervenţie.

Pentru participarea la concurs, loturile serviciilor voluntare şi private vor avea în componenţă un antrenor (şeful serviciului), opt concurenţi şi două rezerve, care vor avea calitatea de angajat sau voluntar în serviciul din care fac parte.
Concursul este structurat, astfel:

– în data de 12 iulie, începând cu ora 16:00, cele 14 echipe se vor întâlni în cadrul unei ședințe tehnice, unde va fi stabilită ordinea de intrare în concurs și prezentat regulamentul competiției. De asemenea, în cadrul acestei întâlniri vor fi omologate și materialele de concurs;

– în data de 13 iulie, în intervalul orar 09:00 – 10:00, va avea loc, festivitatea de deschidere a concursurilor. La acest eveniment vor participa Subprefectul Județului Bacău – domnul Valentin Ivancea, Președintelui Consiliului Județean Bacău – domnul Sorin Brașoveanu, primarii din orașelor Târgu Ocna, Slănic Moldova și Dărmănești, precum și a reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, a Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău și a Grupării de Jandarmi Mobile Bacău.
Începând cu ora 11:00, se vor desfășura probele: Pista cu obstacole pe 100 de metri, Ștafeta 4×100 de metri;

– în data de 14 iulie, începând cu ora 09:00, se va desfășura proba – Dispozitivul de intervenţie, iar la ora 13:30 vor avea loc premierea și desfășurarea activităților de încheiere a competiției.

Concursurile profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă au ca obiective: dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă; evaluarea nivelului de pregătire a capacităţii de intervenţie a serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă; popularizarea, în rândul cetăţenilor, a unor aspecte din activităţile desfăşurate de serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă; dezvoltarea şi îmbunătăţirea relaţiilor de colaborare între serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă.

Organizarea şi desfăşurarea concursului vor fi asigurate de o brigadă de arbitri formată din personal din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014