Ședința extraordinară de luni, 10 iulie 2017, a fost una dintre cele mai ciudate pe care le-a avut forul local, fiindcă s-a ținut într-o bună măsură și în culise. Ceea ce a iscat patimi aprinse a fost punctul 5 de pe ordinea de zi, adică alocarea fondurilor nerambursabile în baza Legii 350 către asociații din diferite domenii de activitate.
În primul rând, ședința a început cu o întârziere de un sfert de oră, răstimp în care pe la colțurile holurilor Centrului de Afaceri s-au format „bisericuțe” la care au luat parte consilieri locali, dar și persoane din conducerea Primăriei, care au gesticulat mult și s-au „răstit” în șoaptă unii la alții. În plus, sala de consiliu a fost plină până la refuz cu reprezentanții solicitanților de fonduri, cei care au depus proiecte în domeniile Sport, Tineret, Educație, Cultură și Social. Și tot ca element care mai conturează o tușă groasă de inedit acestei ședințe a fost și pauza de zece minute, lungită până la 20 de minute, dinspre finalul ședinței, în care „bisericuțele” au reapărut la fel de agitate.
Unii le-au numit „negocieri” care au dus la alocarea fondurilor pe criterii politice, iar cei care nu au fost cooptați la aceste discuții au întrebat chiar în plenul ședinței despre ce s-a discutat atât de aprins pe la colțuri. Răspunsul nu a venit de nicăieri, dar impresia a fost, într-adevăr, că lupta pentru bani s-a dat până în ultima clipă dinaintea votului final. De remarcat că în timpul pauzei au plecat majoritatea solicitanților de fonduri care asistaseră până atunci la ședință.
Cert este că alocările au fost, în general, mai mici decât anul trecut, însă bătălia a părut mai aprinsă. Ca de obicei, cea mai mare sumă, de trei milioane de lei, a mers către domeniul Sport, însă este de remarcat că anul trecut, aceluiași domeniu i se alocaseră 5,7 milioane de lei, în condițiile în care bugetul orașului a fost ușor mai mare în acest an.
Pentru celelalte domenii, sumele alocate au fost de 1,3 milioane de lei la Tineret, 50.000 la Educație, 50.000 la Cultură, 800.000 de lei la Social. „Din păcate, există domenii precum Tineretul și Educația unde nu s-au alocat toți banii, fiindcă nu au existat proiecte eligibile”, a spus primarul Cosmin Necula. La Tineret rămân 600.000 de lei, care ar putea fi scoși din nou spre alocare, în cadrul unui concurs de proiecte.
Per ansamblu, au existat 20 de proiecte la Sport, dintre care numai șase au primit finanțare, patru proiecte la Social, toate finanțate, 23 de proiecte la Tineret, toate finanțate, trei proiecte la Cultură, toate finanțate, precum și două proiecte la Educație, și acestea aprobate spre finanțare de către consilierii locali. Viceprimarul Dragoș Ștefan a anunțat o serie de amendamente care au modificat unele dintre sumele alocate într-un caz sau altul, amendamente care au fost aprobate. Ulterior, în cazul tuturor proiectelor depuse prin care s-au solicitat bani, votul a fost secret.
Voturi la foc automat
Votul pentru aceste finanțări a fost ultimul pe ordinea de zi. Înaintea lui au fost alte patru proiecte de hotărâre, care au primit ușor votul unanim al celor 17 aleși locali prezenți la ședință. Astfel, a fost votată participarea municipiului Bacău, în calitate de partener, la organizarea împreună cu Asociația „Ingenious Drama” a Festivalului național de teatru pentru tineri „The Ingenious Drama Festival”, ediția a XVIII-a, ce se va desfășura în perioada 10-20 iulie, la Bacău.
Un alt proiect prevede asocierea municipiului Bacău cu Asociația Centrul Internațional Antidrog și pentru Drepturile Omului, în vederea finanțării și realizării în comun a Festivalului „No Drugs Revolution – Street Galfest”, ce se va desfășura în perioada 15-20 august 2017, la Bacău.
Un alt proiect a vizat desemnarea unui reprezentant al Consiliului Local al Municipiului Bacău care să participe, în calitate de observator, la concursurile ce se vor organiza la unitățile de învățământ de pe raza municipiului Bacău pentru funcțiile de director și director adjunct. Singura propunere a venit din partea grupului politic PSD-ALDE-PMP, fiind vorba despre consilierul Mădălin Pârâianu. Propunerea a fost acceptată cu 14 voturi pro și două contra.
În sfârșit, un alt proiect de hotărâre a fost asocierea municipiului Bacău cu federația Română de Minifotbal din România, în vederea finanțării și realizăriii în comun a Festivalului Național al Minifotbalului Amatori, ce se va desfășura în aceste zile, în Bacău. Terenul de joc este amplasat în parcarea din spatele Casei de Cultură, însă circulația mașinilor se poate face pe bretelele lăsate libere în jurul acelui spațiu. Contribuția financiară a municipiului este de 129.600 de lei.