24 decembrie 2024

Grădina botanică de lângă bloc

– 400 de metri liniari de gard viu, 36 de pini, 25 de tufe de hibiscus, 250 de trandafiri, 9 magnolii și 16 arbori ornamentali fac din jurul blocului nr. 1 de pe strada Trandafirilor o veritabilă grădină botanică

Președintele Asociației de Proprietari „Trandafirilor”, din Bacău, Alexandru Adam, pare un om milităros. În fața lui nu prea mișcă fiecare cum vrea. Nu a fost militar, ci inginer și economist, unul dintre cei cinci specialiști din orașul Bacău în materie de prețuri, iar acum pensionar, dar felul în care vorbește, în care explică ce face, în care descrie regulamentul de ordine interioară din asociație îi subliniază un astfel de comportament. E clar că nimeni nu-i prea poate eluda „ordinele”, poate și pentru că în cei 40 de când conviețuiește cu vecinii săi de bloc și în cei aproape 17 de când a fost ales președinte de asociație a dovedit că e corect, că ceea ce pune la cale este spre binele locatarilor. Dar, mândria lui e, de departe, grădina din jurul blocului. Pentru aceasta și pentru altele, în 2006 a primit diploma de excelență „Cel mai bun gospodar al municipiului Bacău”.



Asociația de proprietari „Trandafirilor” are un singur imobil, un bloc cu 83 de apartamente. Blocul a fost construit la începutul anilor ’60. Cu timpul s-a mai degradat, însă de când Alex Adam e președinte de asociație blocul arată altfel. Unde e acum sediul asociației, a fost un post trafo. L-a transferat lângă bloc și a amenajat sediul asociației. Acoperișul blocului e renovat, coșurile de aerisire rezidite (nu mai sunt infiltrații de apă), a schimbat toată canalizarea la toate cele cinci scări, a făcut curățenie pe toate scările, a modernizat distribuția apei.
Cum și dumneata, cititorule, îți pui problema banilor în fața acestor realizări, așa a făcut și Alex Adam.

Dar a găsit și soluții: a convins locatarii că asociația are nevoie de un fond de rulment, de un fond de reparații și mai ales de plata la timp a întreținerii. Însă poate cea mai interesantă sursă de venituri sunt sponsorizările, care vin din mai multe locuri, dar și de la firmele cărora li s-a permis să-și facă sedii chiar în bloc, în spațiile de la demisol. La un moment dat s-au strâns 49.000 de lei, iar până acum s-au colectat la fondul de reparații 145.000 de lei.
Multe ar fi de spus, la acest capitol, iar exemplul domnului Adam ar putea fi chiar studiu de caz la un fel de școală de președinți de asociații de proprietari.

Teiul a înflorit special pentru președinte

Pentru spațiul verde exterior Alexandru Adam a lucrat mai ales de unul singur. A săpat, a cărat, a bătut pe la porțile altora. Încet-încet a pus și gard metalic discret, dar și gard viu, pe 400 de metri liniari. A pus 36 de pini, vreo 25 de tufe de hibiscus, 250 de trandafiri, nouă magnolii.

„Am pus 16 arbori ornamentali, dar și trei magnolii, dintre care una e un soi foarte valoros (soulangeana genie). Îmi plac florile, plantele. Vorbesc zilnic cu ele, inclusiv cu teiul care crește chiar la balconul meu. Ei bine, acest tei nu a înflorit niciodată, însă anul trecut a avut flori, dar numai pe creanga dinspre balconul meu, pe care eu o mângâi în fiecare zi. Și anul acesta la fel” – spune Alexandru Adam. Președintele are toate sculele necesare grădinăritului, inclusiv drujbă și motocositoare. A cerut tuturor să lucreze unitar spațiul verde, nu cum vrea fiecare. Unii au făcut rău copacilor, poate pentru a-i usca, dar copacii s-au refăcut în totalitate.

Galerie de artă pe bloc

Blocul de pe strada trandafirilor a fost proiectat în anii ’50 și dat în folosință în 1960. Locatarii i-au făcut pe banii lor expertizarea structurii de rezistență, pentru că poate intrau la subvenționare pentru consolidare. Dar nu a fost să fie. Astfel, au hotărât să facă pe propriile forțe reabilitarea termică a imobilului, iar de acum mai trebuie să pună la punct conductele de colectare și evacuare a apei menajere, acestea fiind din fontă. Dar, în acest an președintele Adam mai are o ambiție: să facă pe fațadă, până la nivelul copertinelor de la intrările în scări, pe patru metri înălțime, desene artistice, cu artiștii de la Colegiul George Apostu. „Am și vorbit la Colegiu – spune președintele – și au fost de acord în principiu, doar să le asigurăm noi materialele. Va fi primul bloc din oraș desenat astfel”.

„În zona asociației noastre era, înainte, ceea ce se poate numi «o toloacă» (pământ lăsat necultivat, pe care de obicei pasc vitele – n.r.). Veneau și pășteau caii căruțașilor. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să schimb fața locului. La asociația de proprietari am acceptat să fiu președinte cu condiția de a nu mai avea, cum se spune, mamă, tată, copii, rude, prieteni. Asociația e deasupra tuturor”.
Alexandru Adam, președintele Asociației de Proprietari „Trandafirilor”



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img