27 decembrie 2024

Primul mare pelerinaj la Mănăstirea Sf. Ștefan cel Mare din Slănic Moldova

Sâmbătă și duminică (1 și 2 iulie), în Slănic Moldova are loc prima ediție a pelerinajului la Mănăstirea Ștefan cel Mare și Sfânt, așezământ ortodox de pe Dealul Bolovanu. Cu acest prilej, la mănăstire vor fi depuse sfinte moaște, de la Episcopia Tomisului, aduse de părintele Adrian Bud, preot în Mangalia acum, dar care a trăit o perioadă în Slănic Moldova, iar la eveniment sunt așteptați și Înaltpreasfințitul Ioachim Băcăuanul, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și Înaltpreasfințitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului.

Din amănuntele furnizate de organizatori am reținut că mănăstirea este situată la o altitudine de 900 de metri, la aproximativ șase kilometri de stațiune. Inițiatorii și susținătorii principali ai construcției au fost doi cetățeni americani, Catinca și Vasile Gavrilă, originari din Borzeștiul lui Ștefan cel Mare.



Episcopia Romanului a dat binecuvântarea pentru înființarea mănăstirii cu obște de călugări și a întocmit formele necesare în anul 2000, când s-a deschis șantierul pentru începerea lucrărilor. Hramul bisericii este „Sfântul Ștefan cel Mare”, iar al paraclisului „Schimbarea la Față”. Pictura în frescă a bisericii a fost făcută de Lichi Vică, din Comănești.

Slănic Moldova a apărut, astfel, în ghidul mănăstirilor din Moldova în anul 1999.
După moartea soției sale, în anul 2003, ctitorul Vasile s-a călugărit și a primit numele de Veniamin. Pe 4 martie 2006 a trecut la cele veșnice, fiind înmormântat alături de soția sa în biserica mare.

„Împreună cu părintele stareț, Protosinghel Daniel Leonte, promovăm această manifestare pentru că Slănic Moldova poate deveni atracție și pentru turismul religios.”
Gheorghe Baciu, primarul orașului stațiune Slănic Moldova



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img