Asociaţia Pasionaţilor de Fotografie Bacău, recent înfiinţată, condusă de Adrian Măcincă, din care fac parte peste 40 de persoane de toate vârstele, a organizat prima expoziţie itinerantă de fotografie. Inedita acţiune a fost deschisă publicului sâmbătă, 24 iunie, de Sânzâiene, în Parcul Cancicov, lângă locul de joacă pentru copii.
Au fost expuse peste 80 de fotografii, color şi alb-negru, realizate în diferite tehnici, dominând cadrele cu peisaje, portrete dar şi interesante compoziţii. „Este prima expoziţie dintr-un proiect care a plecat de la ideea de a construi o comunitate a pasionaţilor de fotografie în Bacău, iar această expoziţie este încununarea muncii şi succesului de care se bucură fotografia în rândul oamenilor şi, mai ales, în rândul tinerilor şi copiilor. După cum vedeţi, exoziţia noastră se bucură de interes din partea publicului, ceea ce ne dă încredere să continuăm”, ne-a declarat la vernisaj Adrian Măcincă, coordonatorul asociaţiei.
Fiecare expozant a prezentat spre jurizare trei-patru cadre, astfel că pe „simezele” improvizate şi-au făcut loc fotografii interesante, diverse, multe dintre ele relevând talent, pasiune, imaginaţie şi dragoste pentru minunatul aparat al cărui principiu de funcţionare a fost inventat încă de pe vremea lui Leonardo da Vinci, de care nu ne mai putem despărţi, devenind un simplu accesoriu la îndemâna oricărei persoane pasionată de fotografie.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.