Alegerea europenistului Macron, care este un copil real al sistemului bancar și al forțelor globalizării, la președinția Franței a împiedicat, pe de o parte, activarea automată a procedurilor de descompunere ale unei Uniuni Europene aflate sub controlul german și a creat, pe de altă parte, o iluzie incredibilă în cercurile birocratice ale Bruxelles-ului cu privire la perspectivele longevității sale.
Cu toate acestea, o lectură amănunțită a rezultatelor alegerilor prezidențiale franceze nu lasă nici o îndoială. Un segment important – exact 34% – al poporului francez, care a fost afectat mult mai puțin decât alte popoare din zona euro și Uniunea Europeană de politicile extrem de neoliberale ale austerității sălbatice, și-a exprimat aversiunea față de construcția europeană birocratică nedemocratică in această a doua rundă.
Și, de fapt, aceasta sa întâmplat printr-o structură politică de extrema de dreaptă, cu un trecut rasist stigmatizat, care de ani de zile se afla în paralel cu sistemul politic francez. Dacă Mélenchon, anti-european de stânga, care nu provoacă nici o teamă față de poporul francez, ar fi reușit să treacă in al doilea tur de scrutin, alegerea lui Macron ar fi fost nesigură având în vedere că 50% din electoratul francez votează euro-sceptic in prima rundă a alegerilor.
În orice caz, Uniunea Europeană seamănă acum cu o femeie care suferă de o boală incurabilă, ai cărei medici ii dau încă cinci ani să trăiască, și că, în orice caz, UE nu poate exista fără Franța. Cu toate acestea, este sigur că politicile neoliberale anti-populare pe care Macron le va pune în aplicare și care vor fi dictate de Bruxelles, în esență de Berlin, vor devaloriza drepturile sociale și de muncă ale poporului francez și vor provoca mânia lor justificată.
În consecință, în alegerile prezidențiale franceze din 2022 și dacă bomba economiei italiene nu va fi explodat încă – ceea ce este puțin probabil – forțele politice ar putea să arunce în aer Uniunea Europeană, care niciodată nu va dobândi o imagine democratică și socială.
Germanii, desigur, au acum toate dreptul să se bucure și să sărbătorească alegerea lui Macron, care va păstra, chiar și temporar, zona euro și Uniunea Europeană, din care au câștigat cel mai mult, în timp ce majoritatea pierde. Mai precis, excedentul comercial german, care este un fenomen structural și nu doar o coincidență, se datorează, cu siguranță, marii competitivități a economiei germane, dar este, de asemenea, consolidat în mod scandalos de mecanismul de funcționare al Euro, deoarece moneda comună nu permite zonelor cu deficit din zona euro sa-si devalorizeze moneda lor, fapt care le condamnă într-un cerc vicios de competitivitate scăzută și deficite persistente.
De la adoptarea monedei euro, excedentul comercial al Germaniei a urmat o tendință ascendentă. Astfel, în 2016, acesta a atins un nivel istoric ridicat de 252,9 miliarde de euro, potrivit informațiilor oficiale ale Biroului de Statistică al Germaniei, când excedentul comercial al întregii zone euro pentru același an a fost de doar 273,9 miliarde de euro. Aceasta înseamnă că Germania produce 92,33% din excedentul comercial total din zona euro!
În aceeași perioadă a monedei euro și cu excepția câtorva ani, deficitul comercial al Franței a înregistrat tendințe în creștere în general. Astfel, în 2016, în conformitate cu un anunț vamal francez, acesta a fost de 48,1 miliarde de euro, iar cota de piață a Franței în zona euro a fost semnificativ redusă – a scăzut de la 17% în 2000 la 13,6% în 2015 și la 13,4% în 2016 Deficitul comercial în anul precedent (2015) sa ridicat la 45,0 miliarde de euro.
În același timp, economia franceză se confruntă cu alte probleme grave. În consecință, datoria publică se extinde constant și se află acum la aproape 100% din produsul său național brut. Șomajul, care afectează în special tinerii cu vârsta sub 25 de ani – aproape unul din patru este șomer – s-a situat la 10% din forța de muncă la sfârșitul anului 2016, reafirmând eforturile eșuate ale președintelui Hollande de a-l reduce. În același timp, Germania se bucură de rate foarte ridicate de ocupare a forței de muncă, întrucât șomajul este istoric scăzut, deoarece nu depășește 3,9% din forța de muncă.
Acum 15 ani, Franța și Germania au avut un nivel de trai similar. În prezent, germanii sunt cu o cincime mai bogați, deși ambele economii au salutat moneda euro în 2002, cu șomajul fiind în jur de 8% din forța de muncă.
În consecință, chiar dacă Macron ar trebui să surprindă pe toți – ceea ce, bineînțeles, nu se va întâmpla – și ar decide, pe baza a greutăților specifice pe care Franța le are de când este a doua putere economică în zona euro, să impulsioneze cu fermitate o schimbare de atitudine în Uniunea Europeană și în zona euro, ceea ce ar îmbunătăți în mod clar economia franceză și, în plus, ar aduce beneficii economiilor stranii din celelalte țări ale Europei de Sud, s-ar izbi de zidul zid puternic al opoziției rigide și constante a Germaniei.
Și acest lucru se întâmplă deoarece germanii – oricine se află la conducerea țării – nu vor accepta niciodată relaxarea austerității și a regulilor „sacre” ale disciplinei bugetare. Germanii – e mai mult decât evident – doresc mult să folosească zona euro în folosul lor și în detrimentul tuturor celorlalți și nu vor putea să se întoarcă în mod voluntar la moneda națională, marca, pentru că aceasta ar duce la prăbușirea exporturilor lor. Germanii doresc să câștige din ce în ce mai mult, păstrând zona euro pe o perioadă lungă de timp și, de fapt, nu le pasă dacă ceilalți pierd sau chiar sunt distruși, ca în cazul grecilor.
Prin urmare, în această Uniune Europeană, dominată de Germania, noțiunea de solidaritate și de ajutor reciproc nu numai că nu există, ci a fost aruncată în coșul de gunoi. Prin urmare, se dovedește dincolo de orice îndoială că realitatea nu este un eseu împovărător, întrucât astfel de idei au fost consemnate în tratatele fondatoare ale EEC, atunci, ci este este crud și inexorabil. Astfel, unirea economiilor puternice și neputincioase și îmbrățișarea lor strânsă prin moneda euro s-a dovedit a fi o eroare fatala.
În concluzie, alegerile prezidențiale franceze nu vor zdruncina birocrații bogați plătiți la Bruxelles, nici liderii politici din Berlin care, predați la fericirea și conceperea lor, vor continua să impună țărilor Uniunii Europene politicile extremiste neoliberale de austeritate sălbatică ce vor aduce popoarelor doar sărăcie și mizerie.
Curriculum vitae
Isidoros Karderinis sa născut la Atena în 1967. Este romancier, poet și cronicar. A studiat economia și a absolvit studii postuniversitare în economia turismului. Articolele lui au fost republicate în ziare, reviste și site-uri din întreaga lume. Poeziile sale au fost traduse în engleză, franceză și spaniolă și au fost publicate în reviste literare și secții literare de ziare. A publicat șapte cărți de poezie și două romane. Noile sale cărți și trei cărți de poezie au fost publicate în SUA și Marea Britanie.
