Candidații înscriși în sesiunea de vară a Bacalaureatului 2017 iau o mică pauză în această săptămână. Conform caledarului de organizare a acestui examen, probele orale s-au finalizat, iar cele scrise vor începe abia de lunea viitoare. În întreg județul Bacău s-au înscris în această sesiune 3.865 de absolvenți de liceu, din care 3.472 din promoția curentă, iar restul sunt cei din promoțiile anterioare care nu au reușit să ia note de promovare.
La prima probă orală, cea de Limbă și literatură română (care a început pe 6 iunie), au absentat 20 de candidați. Din cei care au participat, opt au nu au primit niciun calificativ (la aceste probe orale nu se pun note, ci se dau calificative), 248 au primit calificativul mediu, 688 avansat și 2.901 experimentat. La a doua probă orală, cea de verificare a competențelor digitale (9 – 13 iunie), s-au înscris 3.174 de candidați, iar aici s-a înregistat și o eliminare din cauza unei tentative de faudare.
La această probă 132 de participanți sunt fără calificare, 336 au fost cotați ca începători, 1.068 au primit calificativ mediu, 850 avansat, iar 765 experimentat. Ultima probă, cea de evaluare a competențelor într-o limbă de circulație internațională, s-a finalizat vinerea trecută și a avut ”la start” 3.594 de candidați care au susținut examenul în limba engleză, 248 în limba franceză, trei în limba germană, 14 în limba italiană și șase în limba spaniolă.
Probele de foc, cele scrise, vor începe pe 26 iunie, în cele 12 centre de examen din județ: 8 în Bacău, 2 în Onești și câte unul în Moinești și Comănești. Prima probă scrisă este cea la Limba și literatura română, va urma apoi cea obligatorie a profilului (Matematică – profil real sau Istorie – profil uman), pe 28 iunie, iar ultima probă va fi cea la alegere, pe 30 iunie. Primele rezultate vor fi afișate pe 5 iulie.
”Candidații care nu au primit niciun calificativ la probele orale au dreptul de a merge mai departe la probele scrise. Nu au primit niciun calificativ pentru că nu au știut nimic din cerințele de pe bilet.”
prof. Doina Marinov, inspector școlar la Inspectoratul Școlar Județean Bacău