Cum se vede Bacăul pietonal pe planșeta unui arhitect

Tânărul arhitect Alexandru Șerban Balan a surprins în câteva rânduri publicul băcăuan, dar și comunitatea de profesioniști din care face parte, cu propuneri de proiecte urbanistice originale, menită să aducă municipiului Bacău mai multă personalitate, să pună în evidență unele obiective culturale sau să conducă la îmbunătățirea gradului de locuire a urbei. Trei dintre aceste proiecte au fost prezentate, acum câteva zile, și celei de a treia ediții a Forumului zonal de arhitectură și urbanism MOLDOVA REPER 2030, care a avut loc chiar în Bacău.



„Pentru a-i reda municipiului Bacău caracterul de odinioară, dar să satisfacă și noile cerințe ale Secolului al XXI-lea – a spus Alexandru Balan – se propune regenerarea urbană a mai multor zone de maximă importanță. Se pot crea o serie de pietonale brodate cu spații comerciale care să dinamizeze zonele. Nu în ultimul rând, se poate pune în valoare monumentul arhitectural «Casa Vasile Alecsandri», încadrat în categoria A pe lista monumentelor istorice”.

Bacăul nu dispune de o zonă pietonală propriu-zisă, cum au multe alte orașe. Arhitectul Alexandru Balan propune două astfel de zone. Pasajul Revoluției și Piața Revoluției (cunoscută mult timp ca Piața Florescu), aflate în aceeași zonă, și zona de lângă Parcul Catedralei.

„Înaintea anilor 1980 – a explicat arhitectul – Pasajul Revoluției și Piața Florescu făceau trecerea de la vechea clasă burgheză la noua orânduire socială. Acum acestea găzduiesc o serie de spații comerciale, cu destule reclame stridente, dar fără unitate în țesutul fațadelor. Piața Florescu se remarcă printr-un amalgam de funcțiuni, de la sens giratoriu la pietonal, parcare și spațiu verde, care nu sunt în conlucrare”. Proiectul arhitectului vine cu o redesenare a vechilor spații, pentru destinația reală de „pietonal”, personalizate și pline de culori vesele, de spații verzi elegante, de arteziene dinamice, cu mici terase restaurant, cu piste pentru biciclete etc. În zona de lângă Parcul Catedralei, ocupată acum de o mulțime de garaje, arhitectul vede terenuri de sport, spații verzi și spații de joacă, dar și o parcare subterană cu peste 100 de locuri etc.

Casa Alecsandri – complex turistic și de agrement

Uniunea Restauratorilor de Monumente Istorice din România posta, anul trecut, pe pagina sa de Facebook, patru fotografii din proiectul de restaurare a Casei Vasile Alecsandri din Bacău, proiect realizat și promovat de arhitectul Alexandru Șerban Balan. Restauratorii considerau proiectul „un demers lăudabil, în atenția celor care ar trebui să asigure finanțarea”.

Proiectul propune, în primul rând, cromatica și imaginea arhitecturală autentică, urmând ca după finalizarea lucrărilor, clădirea să fie încadrată în circuitul turistic al monumentelor istorice din Bacău. „În fața ei – spunea arhitectul – va fi amplasată o piațetă pentru desfășurarea diferitelor activități culturale sau pentru reorganizarea grupurilor de turiști”. Atașată monumentului, se propune o construcție care va îngloba birourile administrației complexului și o cafenea pentru dinamizarea și animarea zonei. Totodată se va mai construi o mediatecă pe terenul liber, care va avea rolul de a oferi publicului posibilitatea de studiu și va cuprinde și o secție a bibliotecii pentru copii. Un corp adiacent ei va fi magazin de suveniruri.

Centru de cultură și zonă pietonală

Proiectul arhitectului mai propune un subsol în care să fie o galerie de artă. Una dintre laturile acesteia va fi complet vitrată, iar în perioada anotimpului cald geamurile să fie glisate pentru relaționarea exteriorului cu interiorul. Accesul spre aceasta se va face pe treptele unui mic amfiteatru, care poate găzdui diferite spectacole teatrale.

Proiectul nu omite nici restaurarea clădirilor din vecinătatea casei memoriale, care vor conduce la crearea caracterului specific zonelor pietonale unde pot fi terase de cafenea. Și parcul din vecinătate ar putea fi reamenajat și va cuprinde o parte din pietonalul care face legătura cu ansamblul construcțiilor propuse spre restaurare, alei pentru jogging și un spațiu destinat jocului copiilor.

“Din pasiune pentru restaurarea monumentelor arhitectural-istorice, am propus un proiect de salvare a Casei memoriale Vasile Alecsandri. Am vrut să promovez prin intermediul paginii de Facebook a Uniunii Restauratorilor de Monumente Istorice această idee, poate stârnește interesul autorităților. Este păcat ca un monument al secolului al XVIII-lea să fie lăsat în paragină”.
Arh. Alexandru Șerban Balan