Mare animaţie, o „debandadă” şcolărească, ca înainte de începerea orelor, întârziaţi după intrarea profesorilor, emoţii, îmbrăţişări, chiote de bucurie, flori, lacrimi, eleganţă şi parfum, mirări şi redescoperiri după ani, după exact 30 de ani. La etajul I, într-o clasă a Colegiului Economic „Ion Ghica” are loc, după mai multe încercări eşuate, întâlnirea absolvenţilor clasei a XII-a A, Contabilitate şi Comerţ, promoţia 1987, diriginte prof. Maria Păuleţ, directori Margareta Rădulescu şi Ionel Creţu. La intrare sunt întâmpinaţi de Florentina Kraus, actualul director adjunct al Colegiului, care le-a adresat câteva cuvinte:
„Dacă v-a plăcut şcoala, este meritul părinţilor, dacă v-a plăcut la şcoală, este meritul vostru, iar dacă v-a plăcut la Liceul Economic, este meritul profesorilor. Bine aţi revenit, vă spun din partea conducerii Colegiului Economic „Ion Ghica”! (prof. Florentina Kraus). La catedră iau loc o parte dintre profesorii foştilor elevi, iar prof. Elena Mocanu a fost desemnată diriginte la această întâlnire, fiind apoi amintiţi, cu drag şi respect, profesorii care le-au îndrumat paşii în tainele cunoaşterii, dar mai ales în „labirintul”…contabilităţii: Vasile Pătruţ, Frăsina Pătruţ, Dorobanţu Ecaterina, Violeta Frăţilă, Stela Ciută, Virgil Popa, unii plecaţi la cele veşnice, pentru memoria lor s-a păstrat un moment de reculgere.
În clasa a XII-a A au fost 42 de elevi, la citirea catalogului, din motive obiective, după cum a menţionat Simona Lazăr, inima şi sufletul acestui adevărat eveniment memorabil din viaţa foştilor elevi, au răspuns Prezent doar 32. După terminarea liceului, toţi absolvenţii au primit repartiţie, aşa cum era în acei ani, la diferite unităţi agricole, de comerţ, la Finanţe, bănci sau cooperative, din judeţele de unde proveneau.
Cu emoţiile abia stăpânite, fiecare, în ordine alfabetică, a ieşit la tablă, de data aceasta, cu lecţia învăţată: realizări, eşecuri temporare, satisfacţii, luptele pentru acomodarea cu noul sistem, cu noile reglementări din legislaţia economică. Experienţe de viaţă, adevărate romane nescrise, însă trăite. Majoritatea a urmat facultăţi de profil şi profesează la insituţii şi unităţi de prestigiu din ţară, ca economişti sau jurişti. Alţii, mai ales băieţii, şi-au ales alte cariere, de militari, preoţi, agenţi comerciali, manageri ai unor societăţi comerciale, alţii judecători, notari, conservatori de bunuri culturale. În cuvintele lor au apreciat strădania profesorilor pentru a le insufla dragostea pentru şcoală, pentru contabiltate, care le-a fost suport şi argumente pentru reuşita în viaţă.
„Anii au trecut, însă, după cum se vede, nu i-aţi uitat pe cei petrecuţi, cu bune şi cu mai puţin bune, în acest liceu. În cei 30 de ani s-au schimbat multe în liceu, în ţară, în lume, foarte multe, dacă ar fi amintesc doar apariţia telefonului mobil, care terorizează acum profesorii, şi internetul, cu reţelele de socializare, care vă ajută să fiţi aproape, chiar dacă fizic locuiţi în toată ţara. Este o zi frumoasă, ca în septembrie 1983, ca în iunie 1987. Sunteţi la fel de tineri, la fel de frumoşi, cu mult mai frumoşi, fericiţi că v-aţi revăzut, cum şi noi, cei de la catedră, suntem bucuroşi să vă vedem oameni maturi, realizaţi, fiecare în felul şi modul său. Nici nu ştiţi ce bucurie ne-aţi făcut, invitându-ne să fim, şi acum, alături de voi, să retrăim tinereţea noastră şi copilăria voastră. Vă felicit şi vă îmbrăţişez pe fiecare”, au spus prof. Elena Mocanu.
Printre absolvenţii de acum 30 de ani s-a aflat şi Simona Lazăr, cu o carieră impresionantă, însă de numai un an şi două zile de contabil. A fost librar, este jurnalist şi scriitor, editor, realizator de emisiuni de radio. A fost, îmi amintesc cu plăcere, redactor la „Ziua de Bacău”, „Ultima oră” şi „Deşteptarea”, dar şi la ziare centrale. A publicat patru volume de poezii, alte cărţi de bucate, din experienţa ca realizator al unei emisiuni de profil, în prezent redactor şi realizator la Radio Bucureşti. Simona, la fel ca toţi colegii ei, au afirmat şi au povestit că marea lor bucurie şi realizare sunt familiile şi copiii. Ceea ce, să recunoaştem, nu este puţin lucru. Păcat că asemenea evenimente nu sunt publice, la care nu participă, ca invitaţi, şi elevi aflaţi încă pe băncile liceelor. Ar fi o lecţie, care ar valora cât toate orele de dirigenţie, de educaţie civică; o lecţie de viaţă.
După fotografia de grup, foştii elevi au participat la o petrecere, unde au continuat poveştile, amintirile şi au stabilit o nouă întâlnire. Poate la 50 de ani, poate la 60 de ani…
