24 noiembrie 2024

Fotbal / Baraj pentru Liga a III-a: Promovare dupa un meci palpitant

CS Caiuti – ASA Miercurea Ciuc 4-2 (0-1, 2-2)

Pentru cei peste 150 de spectatori care au insotit echipa CS Caiuti la Sfântu Gheorghe la meciul de baraj pe care aceasta grupare l-a sustinut pentru promovarea in Liga a III-a, bucuria a fost una maxima. Intr-un joc palpitant care s-a incheiat dupa prelungiri, CS Caiuti a invins cu 4-2 pe ASA Miercurea Ciuc – Balan. Harghitenii au deschis scorul in min. 6, rezultat cu care s-a si incheiat prima repriza. Introducerea in min. 46 in teren a lui Costel Raducan a fost de bun augur, el reusind sa realizeze un hat-trick de poveste. In min. 60 a punctat pentru egalare, iar 5 minute mai târziu a adus CS Caiuti in avantaj. ASA Miercurea Ciuc a revenit pe tabela in min. 67, iar la 2-2 dupa 90 de minute meciul a intrat in prelungiri. Jucatorii de la CS Caiuti au preluat conducerea in min. 102 prin reusita lui Nicolae Porumb, care a reluat in plasa o centrare a lui Dragomirescu. In ultimul minut, Costel Raducan a finalizat un contraatac, stabilind scorul final. Pentru conducerea tehnica a echipei, pentru cei care au sprijinit-o mereu, pentru jucatori dar si pentru infocatii lor sustinatori, realizarea performantei de a promova in Liga a III-a reprezinta implinirea unui mare vis.
CS Caiuti: Adrian Pascu – Constantin Munteanu, Ionut Turturica, Valentin Mironica, Daniel Cobzaru (’95 Ionut Apostu) – Nicolae Porumb, Claudiu Tulbure (‘118 Ciprian Cantaragiu), Silviu Boghian, Ionut Dragomirescu (‘100 Nicolae Moraru) – Stefan Mailat, Alexandru Stratulat (’46 Costel Raducan).



Ion Moraru

CS Caiuti va juca la Onesti
In lipsa unui stadion adecvat in comuna, CS Caiuti va juca meciurile de acasa la Onesti. "Am facut deja unele demersuri in acest scop si cred ca nu vor fi niciun fel de probleme", a declarat primarul comunei Caiuti si, totodata, presedintele echipei din localitate, Iulian Durlan, care spera ca intr-un viitor nu foarte indepartat Caiutiul sa aiba o arena proprie: "Am depus proiectele necesare, dar, dupa câte se pare, nu prea suntem iubiti acolo sus unde se iau deciziile. Nu ne-am pierdut insa speranta".

Il vor pe Tismanaru

Iulian Durlan este convins ca CS Caiuti se va simti la Onesti ca acasa. Mai ales in conditiile in care retragerea din campionat a celor de la FCM Onesti este mai mult decât probabila. "Noi am avut la barajul de la Sfântu-Gheorghe cam câti spectatori a adunat Onestiul in tot acest retur de campionat", a adaugat edilul din Caiuti, care vrea sa-si intareasca echipa doar cu jucatori din Onesti sau din zona. Una din tinte este si ex-bacauanul Edi Tismanaru, actualmente la CSM Brasov.

Doar pe teren

Durlan precizeaza ca o echipa din mediul rural nu poate emite pretentii la promovarea in C "fara un buget minim de un miliard trei sute de milioane de lei vechi. Atuul nostru este ca am jucat toate meciurile exclusiv pe teren". Obiectivul celor de la CS Caiuti este ca prezenta pe firmamentul ligii a treia sa nu fie una meteorica. "Speram sa ne facem un lot competitiv cu care sa ramânem cât mai mult in esalonul al treilea. Un lucru este insa sigur: echipa va fi condusa in continuare de Costel Munteanu si Ionut Dragomirescu", a concluzionat presedintele nou-promovatei.

Dan Sion

Dragomirescu: "Localitate mica, suflet mare"

Sunt «jupâni»

CS Caiuti face istorie: e prima echipa bacauana din mediul rural care urca in Liga a lll-a dupa un meci de "baraj". "Meritam din plin aceasta promovare. Am fost cea mai buna echipa din campionat si, totodata, am fost peste adversara noastra de la baraj, AS Miercurea Ciuc. Chiar daca am inceput ceva mai greu jocul cu Miercurea- Ciuc, de vina fiind si caldura, dar si tracul, o data pusi pe picioare, am aratat ca noi suntem jupânii", opineaza fostul divizionar A, Ionut Dragomirescu.

Meciul vietii

Dragomirescu a alcatuit impreuna cu portarul Pascu, stoperul Costel Munteanu si, pâna spre finalul campionatului, Chiriac, "garda veche" a echipei. La "baraj", insa diferenta a facut-o "arma secreta" Costel Raducan. Introdus la pauza, Raducan a marcat trei goluri, contribuind decisiv la victoria Caiutului. "La Sfântu-Gheorghe, Costelus a facut meciul vietii sale. Adevarul ca nu se astepta nimeni sa aiba vâna asta, mai ales ca venea dupa un campionat destul de sters", spun colegii de echipa.

Urmeaza banchetul

O asemenea promovare merita si o sarbatoare pe masura. Miercuri seara, la intoarcerea de la Sfântu-Gheorghe, Dragomirescu si compania s-au oprit pentru a cinsti evenimentul la Onesti, unde au fost oaspetii lui Puiu Tismanaru. Adevaratul banchet va avea loc insa sâmbata, la Parava. "Trebuie udata promovarea, nici vorba, mai ales ca nimeni nu ne dadea vreo sansa la inceput. Am aratat insa ca, desi venim dintr-o localitate mica, suntem o echipa cu suflet mare", a concluzionat Ionut Dragomirescu.

Dan Sion


spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014