25 noiembrie 2024

O istorie a performanței și a valorii: Colegiul Național „Ferdinand I” din Bacău – Școală europeană

Colegiul Național „Ferdinand I” se pregătește să sărbătorească, în acest an, 150 de ani de viață, ani dedicați, cu mult devotament, educației tinerilor. În existenţa sa, gimnaziul, liceul „George Bacovia” şi apoi Colegiul „Ferdinand I”, a avut şi are ca profesori oameni de mare prestigiu cultural şi academic. Chiar şi o înşiruire succintă nu poate exclude numele unor personalităţi precum: Garabet Ibrăileanu, D.D. Pătrăşcanu, Gheorghe Dima, Vasile Pârvan, Nicolae Corivan, Lascăr Veniamin, Panait Topliceanu, Grigore Haralambie Grandea, Solomon Marcus etc.

Dotare



Colegiul Național „Ferdinand I” este în primul rând o clădire cu valoare istorică, emblematică pentru arhitectura de patrimoniu din județul Bacău, generoasă ca spații pentru sălile de clasă. Tocmai datorită istoricului său impresionant, școala face parte din Alianța Colegiilor Centenare din România. Echipa managerială este preocupată de realizarea unui spațiu școlar și a unui climat ambiental în care elevii să se simtă bine, pe care să îl frecventeze cu plăcere. În acest sens, colegiul dispune de o bază materială adecvată profilului principal (matematică-informatică), dar răspunde și exigențelor pregătirii la nivel competitiv pe linia culturii generale. Sprijinul material și financiar pentru aceste reușite provine de la autoritățile locale, Asociația Părinților, numeroase firme și agenți economici care, prin Alumni Ferdinand, doresc să promoveze educația de calitate și performanța.

Colegiul cuprinde astăzi 41 de săli de clasă, 1 amfiteatru de 80 locuri, laboratoare modernizate de fizică, chimie și biologie, 3 laboratoare de informatică, 1 laborator de robotică Lego și Arduino, 1 sală multimedia, 1 cabinet pentru limba chineză și alte 4 cabinete de limbi străine (engleză, franceză, germană și spaniolă), 2 săli de sport, 2 terenuri de sport, 9 cabinete administrative, 1 cantină cu 250 locuri, 1 internat cu 100 locuri și 3 săli de meditație, 1 bibliotecă cu 41.200 de volume, inclusiv 1700 de volume – fond de carte veche, 1 laborator destinat pentru cercetare biologică – Chlorella.

Resursa umană

Colegiul oferă educație de calitate, la standarde europene celor 1175 de elevi, de la clasa pregătitoare la clasa a XII-a. Peste 80 de cadre didactice se străduiesc, în fiecare zi, să insufle elevilor dragostea pentru cunoaștere și autodepășire. În acest sens, este o dovadă procentul de 100% promovabilitate la examenul de evaluare națională, cu medii foarte mari, printre primele la nivel județean și național. La examenul de bacalaureat în anul 2016, din cei peste 200 care l-au susținut, doar 2 elevi nu au promovat.
Colegiul Național „Ferdinand I” înțelege prin performanță realizarea progresului școlar, cu toți elevii școlii, de la an școlar la an școlar, de la un ciclu de învățământ la alt ciclu de învățământ. Una dintre căile spre performanță prin inovație este crearea în școală a unui mediu educațional deschis, flexibil, adaptat nevoilor elevului, favorabil inovației. Aceasta permite valorificarea optimă a expertizei profesionale a corpului didactic. Reușitele elevilor se fundamentează pe procesul de învățare, colaborarea profesor-elev-familie și pe asumarea unor responsabilități comune. De asemenea, deși susține competitivitatea și performanța, se orientează și spre crearea unei culturi organizaționale care nu face un cult din numărul olimpicilor la matematică, fizică și alte discipline „grele”. Pregătirea pentru viață și dezvoltarea abilităților de a pune în aplicare cunoștințele însușite la școală sunt obiective complexe, pertinente în procesul de formare a adultului de mâine, contemporan cu societatea globală. Profesorii, de asemenea, sunt parte a propriului proces de formare, autoexigența și inovația didactică fiind deziderate personale și profesionale, cei mai mulți dintre aceștia participând la proiecte și stagii de formare, 8 având titlul științific de doctor.

Olimpiade și concursuri

Istoria de 150 de ani a liceului a consacrat o tradiție de mare valoare și de performanță, care a hrănit generații de adolescenți cu tentația statutului de elev „bacovian” și, ulterior, „ferdinandist”, ca o garanție a reușitei în viață. S-a consolidat o experiență a succesului în confruntările școlare și extrașcolare, de la nivel județean, la nivel național și chiar internațional. Ultimii ani au propulsat elevi în primele locuri la diverse olimpiade județene și naționale, cu rezultate deosebite. Numai în acest an școlar au participat la olimpiadele și concursurile județene 212 elevi. Au fost premiați la olimpiadele și concursurile școlare cu 36 premii I, 18 premii II, 39 premii III ,119 mențiuni. Performanțele amintite nu ar fi fost posibile fără o echipă de profesori de înaltă clasă didactică și științifică. Dincolo de munca asiduă de zi cu zi cu elevii, se produce o continuă activitate de formare. Mulți dintre profesorii colegiului, autorități științifice recunoscute, sunt membri în comisii de evaluare, examinare și olimpiade, la nivel județean și național.
O varietate de cursuri opționale (fizică, chimie, istorie, limba română, matematică, informatică, limba engleză) și activitățile din cluburi (robotică, Lego, Arduino, ExplorIT, dezbateri, sport, lectură, teatru) reprezintă o altă formă de adaptare a ofertei școlare proprii la cerințele individuale ale elevilor. Creativitatea se manifestă și în tehnologia didactică la clasă și în afara ei, unde profesorii sunt preocupați cel mai mult de formarea competenței de a învăța să înveți și de a promova formele de învățare vizibilă, în care metoda proiectului și a propriei investigații, cu abordare interdisciplinară și autoevaluare, sunt tehnici de lucru esențiale.

Absolvenți de elită

Liceul presupune formarea pentru și despre viață. Adolescentul trebuie să fie pregătit formal și informal pentru saltul spre viitor, spre specializarea dorită. Șefi de promoție, cu media 10, dar și mulți alți absolvenți au urmat cursurile unor facultăți de prestigiu din țară și străinătate. „Ferdinandistul” genial în matematică, Adrian Zahariuc, a fost student la Princeton, în SUA, cu doctorat în matematică la Harvard, iar acum este cercetător la Universitatea California Davis. Absolvenți recenți precum Alexandru Mocanu, Ștefan Popa, Laura Manoliu, Andrei Fînaru, Anca Stoica sau Eduard Ursinschi studiază la universități din Iași, București, Cluj, dar și la Stuttgart, Cambridge, Lyon sau Londra, la facultăți de profil, matematică-informatică sau tehnice.

Proiecte și parteneriate

Colegiul Național „Ferdinand I” este unul dintre principalii promotori ai parteneriatelor educaționale europene, la nivelul județului Bacău. Programe diverse, vizând formarea de competențe digitale, lingvistice, de comunicare interculturală și de citizenship. Au fost implementate în ultimii ani proiecte, Comenius și Erasmus, prin care școala și-a lărgit partenerii de dialog educațional la nivel internațional, cu școli din Portugalia, Italia, Suedia, Cehia, Polonia, Norvegia, Spania, Austria, Franța etc. Un grup de elevi de gimnaziu, de această dată, va pleca la finalul acestui an școlar în Bordeaux, Franța, într-un schimb de experiență, cu o școală din acest oraș.

Colegiul este, de asemenea, centru de examinare Cambridge, ECDL, Oracle, Cisco și este inițiatorul și coordonatorul a două concursuri naționale, „Vrănceanu-Procopiu” (matematică și fizică) care se desfășoară în noiembrie, și „Solomon Marcus” (interdisciplinar la nivelul ariilor curriculare), care în acest an se va organiza la data de 27 mai 2017, înscriindu-se 215 elevi din județ și din afara județului.
Partenerii colegiului derulează activități diverse cu elevii, la Direcția Județeană a Arhivelor, Centrul de Cultură „George Apostu”, Universitatea „V. Alecsandri” Universitatea „Al. I Cuza”, muzeele băcăuane, Observatorul astronomic, Institutele de limbi străine engleză, franceză, spaniolă și germană, Casa Corpului Didactic Bacău, American Corner, Biblioteca Județeană. Peste 150 de elevi sunt implicați, ca voluntari, în proiectele comunității băcăuane, ultimul fiind „Bacău- capitala tineretului”. Elevii formați în clasele primare se alătură celor de gimnaziu și liceu în desfășurarea activităților cu caracter caritabil, de sprijinire a persoanelor vârstnice sau a copiilor și tinerilor aflați în dificultate. Prin ONG-uri care le stimulează participarea, FSC, Valoare Plus, Hai să facem!, Leadership Autentic, Uniqube, Asociația Cultul Eroilor, parohiile, parteneriatul școală-familie-comunitate devine o realitate vie la „Ferdinand”.

Asociația Părinților și Alumni Ferdinand sunt un sprijin real, fundamental pentru creșterea calității actului educațional la Colegiul Național „Ferdinand I”. Instituirea acțiunii „ReGala Ferdinand”, derulată în fiecare an din 2013, a atras ca un magnet tot mai mulți elevi talentați și dotați intelectuali, capabili de performanțe, dar și sponsori care s-au implicat în promovarea învățământului ferdinandist. Premii substanțiale s-au acordat pentru performanțele școlare, dar și pentru cele din sport, artă, cultură și științe. „Alumni Ferdinand reprezintă Asociația absolvenților de Ferdinand din toate timpurile și are ca scop susținerea procesului educațional din acest colegiu. ReGala este sărbătoarea prin care apreciem și evidențiem elevii cu rezultate deosebite din toate domeniile”, a declarat Cristinel Popa, președintele Alumni Ferdinand.

Managementul școlii este orientat spre modelul cultural, bazat pe tradiție, blazon, simboluri, expertiză profesională, pe deplin justificate prin performanțele școlare și prin decernarea, pentru a treia oară consecutiv, a titlului de Școală Europeană. Certificatul are la bază evaluarea a peste trei ani de muncă a profesorilor și elevilor, al echipei manageriale și acordarea unui punctaj. Acest punctaj a fost unul egal cu al unui liceu din oraș, acestea fiind singurele două instituții de învățământ din județ care au obținut titlul.

Oferta educațională către elevii de clasa a IX-a

6 clase a IX-a : 2 clase Științe sociale, 1 clasă Matematică-informatică, 1 clasă Matematică-informatică intensiv engleză, 1 clasă Matematică-informatică intensiv informatică, 1 clasă Științele naturii.
Dacă elevii de clasele gimnaziale din colegiu preferă să rămână în cadrul liceului, și din motive emoționale, oferta educațională foarte atractivă și diversificată este un punct de atracție pentru viitorii liceeni.

Defilarea absolvenților

Cei 201 de absolvenți din acest an de la Colegiul Național „Ferdinand I” au sărbătorit și ei ieri finalul anilor de liceu. S-au bucurat, au cântat, au defilat prin oraș, pentru ca apoi să participe la cursul festiv, organizat la sala Ateneu. A fost o zi cu voie bună, cu bucurie, dar și cu emoția specifică acestui moment. Fiecare a trăit intens aceste clipe unice din viața lor de liceeni și s-au declarat încrezători în ceea ce va urma.

Șefa de promoție 2017 a Colegiului Național „Ferdinand I” este Ștefania Ioana Mărăndici, de la clasa a XII-a B, Știinte sociale, cu media 10 (zece) pe linie din clasa a V-a până, în prezent:

„Colegiul Național «Ferdinand I» a fost pentru mine cadrul optim de cunoaștere, autocunoaștere și autodepășire. Pentru că aici am învățat care îmi sunt limitele și cum pot să le depășesc și, bineînțeles, vorbesc despre limitele intelectului, gândirii, căci în liceu provocările minții sunt la tot pasul, începând cu tipicele teste până la olimpiadele naționale. Dar am cunoscut și oameni diferiți, cu mentalități diferite, reușind să mă mulez după fiecare caracter în parte. Din această cauză am ales să fiu și vicepreședinte al Consiliului Elevilor, deoarece voiam să fiu vocea care să-și reprezinte colectivul. «Ferdinand» a fost pentru mine și un test al răbdării, al perseverenței și al ambiției, pentru că fiecare an care trecea reprezenta o treaptă către un alt necunoscut, dar cu suficientă răbdare am putut aduna cunoștințele necesare descoperirii lui. Deși au fost momente când trebuia să depun o muncă sisifică, am învățat, pentru că am știut că numai prin efort pur pot ajunge acolo unde îmi doresc, iar asta a meritat totul.”


„Consider că inovația și creativitatea sunt esențiale atunci când vorbim despre educația secolului XXI. De la modelul pedagogic autocratic de tipul magister dixit trebuie să trecem la un stil didactic flexibil, care să permită accentuarea laturii creative a elevilor, provocându-i să găsească soluții, să fie ingenioși, să se adapteze imperativelor sociale. Profesorul este cel provocat să găsească soluții care să antreneze creativitatea. Profesorul își redescoperă astfel empatia, spiritul ludic, își activează inteligența interpersonală.”
Prof. Nicu Vasile Harasemciuc, director Colegiul Național „Ferdinand I”

„Suntem interesați, întregul corp profesoral, să pregătim cetățeni instruiți științific, cu valori morale înalte, cu spirit civic și atitudine patriotică. Numai în acest mod contribuim ca sector profund al dinamicii unei societăți sănătoase la refacerea coeziunii naționale și ne vom găsi locul demn între națiunile europene. La Colegiul Național «Ferdinand I» avem cu ce ne mândri: o comunitate frumoasă, cursivitate în trecerea şi petrecerea generaţiilor, de la clasa pregătitoare până la liceu. Elevi talentaţi, motivaţi, curioşi, pe profilul pe care ni-l dorim cu toţii. Un corp profesoral articulat, colegi obişnuiţi să lucreze şi să acţioneze în echipă, în beneficiul generaţiilor pe care le călăuzesc.”
Prof. Nicoleta Zărnescu, director adjunct Colegiul Național „Ferdinand I”



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014