25 noiembrie 2024

Cezar Vascan, desemnat candidatul PNL pentru Primăria Moinești

Biroul Politic al Organizației PNL Moinești și-a desemnat candidatul la alegerile parțiale pentru primăria orașului, programate pentru 11 iunie. Este vorba despre Cezar Ștefan Vascan, liderul organizației liberale locale, din care face parte încă din 1990.

Ieri, acesta s-a prezentat în cadrul unei conferințe de presă la care a participat și Ionel Palăr, președintele Organizației Județene PNL. În vârstă de 54 de ani, Cezar Vascan este manager în cadrul OMV Petrom, domeniu în care a performat și a fost recompensat cu titlul de „Cel mai pro-activ manager din OMV Petrom”.



Îndeplinește, de asemenea, din anul 2012, și funcția de consilier municipal în cadrul Consiliului Local din partea PNL, unde este membru al Comisiei de Urbanism și Amenajarea Teritoriului. „Moineștiul este ca un copac care moare. Își pierde sufletul, pentru că își pierde tinerii. Nu este suficient să investești în trotuare pentru a salva orașul de la prăbușire și pentru a-l dezvolta. Nu vin la primărie pentru că am vreun interes personal, salariul pe care îl câștig acum este suficient, am o familie așezată, care are tot ce este necesar. Consider, însă, că aș fi un bun manager pentru oraș și că aș gestiona cu responsabilitate banul public”, a spus Cezar Vascan.

Programul său dedicat orașului, intitulat „Proiect Moinești. 2020”, este structurat pe trei mari capitole: locuri de muncă, infrastructură și diverse alte proiecte. Dintre obiectivele pe care și le-a propus spre realizare candidatul PNL enumerăm: construcția unui parc industrial în vederea atragerii de investitori, reabilitarea fostului hotel, reamenajarea izvoarelor minerale și zonelor de agrement, asfaltarea tuturor drumurilor, cu accent pe cel din Văsâiești, locuri de joacă, investiții în școlile din oraș și multe altele.

Deocamdată, contracandidații lui Cezar Vascan sunt Paul Cotîrleț, din partea PSD, și actualul primar interimar, Valentin Vieru, din partea ALDE. Lista înscrierilor pentru cursa electorală rămâne deschisă.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014