Germanul Sebastian Vettel si-a trecut in cont o noua victorie dupa ce a condus cursa de la Istanbul din primul si pâna in ultimul din cele 58 de tururi programate. Mark Webber s-a clasat pe pozitia secunda, podiumul fiind completat de Fernando Alonso (Ferrari).
Alonso a fost cel mai rapid la jumatatea cursei, dar a fost depasit de Webber cu sapte tururi inainte de final. Schumacher, ajuns pe 7 imediat dupa start, s-a acrosat cu Petrov in turul al doilea si a coborât in partea inferioara a clasamentului, de unde si-a inceput recuperarea.
La linia de sosire au mai ajuns, in ordine, Lewis Hamilton (McLaren-Mercedes), Nico Rosberg (Mercedes), Jenson Button (McLaren), Nick Heidfeld (Lotus Renault), Vitali Petrov (Lotus Renault), Sebastien Buemi (Toro Rosso), Kamui Kobayashi (Sauber). Pe 11 si 12 au terminat Felipe Massa (Ferrari) si Michael Schumacher (Mercedes).
Vettel si-a consolidat prima pozitie in clasamentul pilotilor, unde a acumulat 93 de puncte. Locul secund este ocupat de Hamilton (59 puncte), in timp ce pe trei se afla Webber (55 puncte).
Marele Premiu al Turciei a fost transmis in direct pe Digi Sport, post de televiziune care a dedicat evenimentului si emisiunea "Grila de start", realizata in avanpremiera cursei. In studio a fost invitat bacauanul Doru Sechelariu, pilot care anul trecut s-a clasat in Top 10 in ambele etape din Formula GP3 desfasurate pe circuitul "Istanbul Park".
Urmatorul Mare Premiu este cel al Spaniei, care se va desfasura intre 20 si 22 mai pe circuitul Montmelo de lânga Barcelona.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.