FCM Bacau – Otelul ll Galati (astazi, ora 18.00, stadion "Municipal")
99% sanse de promovare
FCM Bacau vizeaza astazi, contra Otelului ll Galati obtinerea celei de-a 20-a victorie in actuala editie de campionat. O cifra rotunda, care ar reprezenta un alt pas mare catre revenirea in liga secunda. "Daca ne vom impune contra Otelului ll, cred ca problema promovarii va fi rezolvata in proportie de 99 la suta", a opinat antrenorul "galben-albastrilor", Gheorghe Poenaru.
Remiza pirotehnica
Lidera Seriei l vine dupa un succes relativ lejer in derby-ul de runda trecuta, cu Petrotub Roman, parafat de golurile lui Marius Dobos si Gabriel Boghian. Otelul ll, in schimb, se prezinta pe "Municipal" dupa un 3-3 pirotehnic pe teren propiu, contra Pascaniului. Galatenii au revenit de la 0-2, la 3-2 inainte ca Râscu sa fixeze un rezultat de egalitate cu sapte minute inainte de final.
Efectiv complet
Pentru intâlnirea cu Otelul ll, FCM Bacau conteaza pe lotul complet. Singurul incert este Taban, care s-a accidentat saptamâna trecuta, la antrenament, dar care ar putea fi recuperat pâna la ora jocului. Partida de astazi va fi condusa de o brigada care il are la centru pe brasoveanul Mihai Adrian Hârlab, iar la cele doua linii pe ploiestenii Louis George Oprescu si Marius Diaconu.
Dan Sion
– Sport Club – Cetatea Târgu-Neamt. Dupa doua etape de pauza, Sport Club revine pe teren, intâlnind una din codasele Seriei l, Cetatea Târgu-Neamt. Clasamentul prezinta meciul de pe "Letea" drept unul la discretia bacauanilor, care s-au impus si in tur cu scorul de 5-1. Asta in ciuda faptului ca atmosfera in tabara Sport Clubului nu este tocmai una idilica dupa ce sansele de promovare s-au redus pâna aproape de zero. In plus, problemele de clasament si-au dat mâna cu cele de efectiv. Astfel, Schwartz este in continuare accidentat si, dupa câte se pare, a incheiat conturile cu acest sezon competitional, in timp ce Ungureanu a recidivat la un antrenament de saptamâna trecuta. Lista absentelor din jocul cu Cetatea este completata de Pricop si Dragan, trimisi la echipa a doua ca urmare a evolutiilor slabe din ultima perioada.
Arbitri: Alexandru Samoila (Focsani) – Marius Titirisca, Catalin Perianu (ambii Braila).
– CSM Pascani – Aerostar. Intrati in hora retrogradarii, "aviatorii" au nevoie mare de puncte pentru a-si asigura un final de sezon linistit. Din pacate, programul nu ii ajuta prea mult, adversara de astazi, CSM Pascani fiind una din formatiile bune ale seriei. "Ne dorim sa repetam evolutia buna din meciul de acasa cu Rapid Suceava, dar speram ca rezultatul sa fie altul", a declarat "secundul" Aerostarului, Vali Cioanca. Oaspetii de azi sunt nevoiti sa renunte la serviciile lui Radu (suspendat dupa eliminarea de runda precedenta), dar conteaza pe revenirea lui Burca in centrul defensivei.
Arbitri: Iulian Andronache (Bârlad) – Ionut Paraschiv (Focsani), Lucian Grigoras (Falticeni).
– Politehnica Galati – FCM Onesti. Dupa doua infrângeri consecutive pe teren propriu, onestenii isi cauta reabilitarea in deplasare. Adversara, Poli Galati, vine si ea dupa un esec usturator pe terenul Cetatii Târgu-Neamt, astfel incât meciul de azi, de pe malul Dunarii se anunta unul intre doua formatii suferinde. "Ar fi timpul sa mai câstigam si noi. Barem un punct, daca nu pe toate trei", a subliniat antrenorul Onestiului, Florin Pavel. La echipa de pe Trotus reintra Talpan, insa ramâne pe tusa Ailenei, suspendat. "Imi doresc sa scapam de blestemul loviturilor de la 11 metri", a mai spus Pavel, facând referire la faptul ca ultimele doua esecuri au venit ca urmare a unor penalty-uri dictate impotriva sa.
Arbitri: Claudiu Marcu – Cosmin Stoian, Genin Menlivuap (toti din Constanta).
Programul etapei a XXV-a: Toate meciurile de disputa astazi, de la ora 18.00: FCM Bacau – Otelul II Galati, CSM Pascani – Aerostar, Rapid Suceava – Ceahlaul II, Sport Club Bacau – Cetatea Tg Neamt, Poli Galati – FCM Onesti, Petrotub Roman – CS Panciu; CSM Focsani si Luceafarul Mihai Eminescu stau. (D.P.)
Clasament
1. FCM Bacau 22 19 3 0 67-11 60 (+27)
2. SC Bacau 20 15 3 2 38-7 48 (+18)
3. Petrotub Roman 20 12 3 5 31-12 39 (+9)
4. Otelul II 22 10 6 6 35-21 36 (+3)
5. CSM Pascani 22 9 4 9 34-36 31 (-2)
6. FCM Onesti 20 8 3 9 22-26 27 (-3)
7. Ceahlaul II 20 8 3 9 21-25 27 (-3)
8. Rapid Suceava 22 8 2 12 28-32 26 (-7)
9. Poli Galati 20 8 2 10 21-25 26 (-4)
10. Cetatea Tg Neamt 20 7 3 10 22-46 24 (-6)
11. Aerostar 21 6 4 11 27-40 22 (-8)
12. CS Panciu 20 6 3 11 29-31 21 (-9)
13. CSM Focsani 22 6 2 14 21-40 20 (-13)
14. Luceafarul 21 2 3 16 14-58 9 (-24)
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.