La invitația Asociației Valoare Plus, Excelența Sa, Anneli Lindahl Kenny, Ambasador al Suediei la București, va efectua o vizită de lucru în perioada 5-6 mai 2017, în județul Bacău.
Programul acestei vizite va începe după cum urmează:
Pe 5 mai, ora 14:00, Excelența Sa, Anneli Lindahl Kenny va participa la sesiunea de activități, desfășurată de către Asociația Valoare Plus, la Școala Gimnazială Nr. 1 din Valea Seacă, în cadrul proiectului „Pentru un viitor mai bun”. Prin intermediul acestui proiect, Asociația Valoare Plus oferă sprijin pentru cca 100 de elevi care provin dintr-un mediu disfuncțional din comunele: Valea Seacă, Podul Turcului și Luncani. Sprijinul constă în activități after school, prin care copiii sunt ajutați din punct de vedere academic și programe de dezvoltare a caracterului. Proiectul „Pentru un viitor mai bun” este implementat cu ajutorul organizației umanitare din Suedia: SAM-hjalp.
Pe 6 mai 2017, Anneli Lindahl Kenny va deschide conferința regională „Păstrează-ți libertatea! Traficul de persoane înrobește”, care se va desfășura la sala Ateneului „Mihail Jora” Bacău, începând cu ora 10:00. Conferința se va desfășura în cadrul proiectului Stay Free – prevenirea și combaterea traficului de persoane și are scopul de a instrui peste 300 de voluntari din cca 50 de licee, partenere în cadrul proiectului. Asociația Valoare Plus, susținută de Swedish Alliance Mission, desfășoară proiectul Stay Free, începând cu 15 septembrie 2016, în 8 județe din România, afectate puternic de acest fenomen. Până în prezent au fost informați peste 7.200 de elevi din 68 de licee. Conferința se va desfășura în parteneriat cu Primăria Bacău. La eveniment va fi prezent și domnul Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău.
“Prezența unui ambasador al Uniunii Europene la un astfel de eveniment certifică cel puțin două lucruri: Prezența și amploarea acestui fenomen negativ – traficul de persoane, în cadrul UE, iar, în al doilea rând, este o recunoaștere a eficienței și importanței pe care o reprezintă prevenția și informarea ca metode de combatere a traficului de persoane.”, a declarat președintele Asociației Valoare Plus, Marian Pădureț.