22 noiembrie 2024

Proiecte peste proiecte în comuna Letea Veche

Edilul Petru Dochiei: „De când am intrat în primărie mi-am propus să las ceva în urma mea”

– Domnule primar, să începem cu cea mai arzătoare problemă care afectează comuna: construirea centurii ocolitoare a Bacăului. O lucrare care a adus anumite neplăceri unor locuitori din Letea Veche, pentru că pe aici va trece această șosea. Cât de sensibil este acest subiect pentru cei care locuiesc aici?

– Chiar zilele trecute am avut discuții noi cu cei care mai sunt afectați de această lucrare. Deși vorbim de un obiectiv de mare importanță, atât pentru comunitatea noastră, cât și pentru Bacău, chiar și pentru județ. Am avut în urmă cu ceva timp o solicitare, din partea unor francezi, care mi-au cerut să le pun la dispoziție o suprafață de 5-6 hectare, în vederea construirii unei fabrici pentru Procter & Gamble. A fost o discuție chiar cu reprezentanții din Franța, care au venit aici, la noi. Prima lor întrebare a fost tocmai despre șoseaua de centură. Erau dispuși să vină cu investiții inclusiv pe gaz, pe rețea de curent electric. Deci e nevoie de această centură ocolitoare a Bacăului, chiar dacă e încă un subiect sensibil pentru că nu s-au finalizat expropierile. Apoi, mai avem în Letea Veche 9 case, pentru care încă nu s-au definitivat discuțiile privind despăgubirile. Nu e ușor pentru cei care locuiesc în acele imobile să se mute așa, deodată. Iar ei nu cer decât să li se dea ceea ce au investit în casele lor, să li se facă o evaluare corectă, nimic mai mult. Noi le-am oferit doar informațiile pe care le avem în acest sens, dar nu sunt mulțumiți de sumele care li s-au promis.



– Comuna Letea Veche se tot dezvoltă. Se vede de cum intri în primul sat. Ce proiecte de investiții ați realizat, care sunt în curs și ce va mai urma?

– Da. De când am intrat în primărie mi-am propus să las ceva în urma mea. Vedeam cum celelalte comune se dezvoltă și îmi doream ca și în comuna în care trăiesc să fie așa. Mai ales că suntem atât de aproape de municipiul Bacău. Avem o serie de proiecte de investiții realizate începând din 2012, de când am devenit primar, iar altele sunt în curs de realizare și acum. Vorbim astfel de modernizarea drumurilor de interes local, un proiect finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), în valoare de peste 3.700.000 lei. Execuția lucrărilor a început în 2015 și se va încheia anul acesta. Se vor asfalta drumurile din satele Ruși-Ciutea și Holt. Apoi, este programul de extindere și reabilitare a infrastructurii de apă și apă uzată, prin Compania Regională de Apă Bacău, cu înființare de canalizare pe străzile Trecătoarea Holtului, Ion Creangă, Panselelor, Izvorului, Al. I.Cuza, Zorilor, Aleea Transelectrica, investiție finalizată, dar nerecepționată încă. Avem și proiectul de extindere a infrastructurii edilitare și infrastructurii rutiere de interes local, cu lucrări de alimentare cu apă pe străzile Zorilor, Trandafirilor, Lalelelor, Bujorului, Silozului, Trecătoarea Holtului, Panselelor, din satul Letea Veche, investiție finalizată, dar și extindere rețea canalizare în satul Letea Veche, străzile Bujorului, Lalelelor, Trandafirilor și Silozului, în curs de realizare, alături de modernizarea străzii Trecătoarea Holtului, tot în curs de realizare. Vom moderniza și drumurile agricole de exploatație, pe o investiție nouă de 5.330.000 lei. Cu ajutorul Companiei Naționale de Investiții vom construi și dota o grădiniță, dar și un centru cultural în satul Holt, iar o altă investiție vizează modernizarea drumurilor de interes local în satele Holt, Letea Veche, Siretu și Ruși-Ciutea, în valoare de peste 5.300.000 lei. Vor fi 5.000 de metri de asfalt în aceste sate. La stadiu de proiect se mai află și extinderea rețelei de alimentare cu gaze în satele Letea Veche și Holt, un proiect care va duce la creșterea standardului de viață a locuitorilor, la dezvoltarea durabilă a zonei, la creșterea atractivității acestor locuri pentru turiști și investitori, dar și la reducerea discrepanței privind nivelul de confort dintre mediul rural și cel urban. Alte proiecte depuse deja vizează reabilitarea, modernizarea și dotarea căminului cultural din satul Letea Veche, o investiție de 5.330.000 de lei, reabilitarea, modernizarea și dotarea școlii din satul Holt, depus prin programul PNDL, alături de alte două proiecte asemănătoare pentru școlile din satele Ruși-Ciutea și Letea Veche, modernizarea prin asfaltare de drumuri, un alt proiect tot pe PNDL, depus anul acesta, și construire sediu primărie, tot un proiect depus pe PNDL anul acesta.

– Dacă tot ați vorbit de apropierea de Bacău, vă aduce ceva avantaje acest lucru?

– Sunt foarte mulți tineri care vin la noi în comună. Îi ajutăm cum putem. Îi sprijinim în depunerea de proiecte, în promovare de programe, toate acele investiții în apă, canal, rețea de gaze, asfalt vin și în folosul lor, bineînțeles, pentru că așa își pot dezvolta și ei afacerea. Normal că apropierea de municipiul Bacău este în avantajul nostru. După ce s-a lansat și ideea construirii șoselei de centură am foarte multe solicitări de investiții în comună. Sunt foarte mulți care doresc să își construiască aici diferite depozite, mici hale, mici fabrici, au fost discuții cu cineva chiar în vederea ridicării unei societăți de producere de salam, sunt care vor să facă ferme ecologice de creștere pui. Suntem prinși și într-un GAL (Grup de Acțiune Locală) cu alte comune limitrofe, Nicolae Bălcescu, Buhoci, Cleja, Valea Seacă, prin care încercăm să atragem tineri care vor să se implice în dezvoltarea sectorului rural prin asociere, pentru atragere de noi fonduri europene. Iar cererea de emitere de autorizații de construcții e în creștere. Și e important că foarte multe vin din partea tinerilor.

– Ați primit de curând și bugetul pe anul acesta de la Consiliul Județean. Este un buget care vă satisface?

– Da. E un buget destul de bun, care ne ajută să ducem la bun sfârșit ceea ce am început și chiar să demarăm alte investiții pentru comunitate.

– Suntem în Săptămâna Mare. Cum se pregătește comuna Letea Veche de Sărbătoarea Paștelui?

– Va fi sărbătoare în toată comuna. Am reușit în 2012, împreună cu doamna Oltița Todîrcă și cu Nicu Ghiriță, să înființăm un ansamblu folcloric „Meleaguri Letene”, care e mereu alături de noi, mai ales de sărbători. Este un ansamblu format doar din copiii comunității. Am reușit anul acesta să luăm costume noi pentru toți membrii ansamblului. Acum, de Paște, vor fi colinde pascale, se merge pe la biserici, iar chiar în Ziua de Paște ne vom așeza cu toții la masă, vom ciocni ouă vopsite, vom mânca cozonac și preparate specifice, copiii vor primi și un bănuț, că așa s-au învățat și se bucură mult. Avem obiceiuri specifice zonei pe care am reușit să le păstrăm și care ne încântă în fiecare zi de sărbătoare. E foarte important ca autoritatea locală să sprijine aceste ansambluri pentru a duce mai departe tradiția.

– Cine este Petru Dochiei? Cum a intrat el în administrația locală și de ce?

– Începutul meu în administrația locală a fost în 2008, când la o discuție cu anumiți cetățeni din comună m-am decis să candidez pentru Unitatea Administrativ Teritorială Letea Veche. Am vrut să văd ce implică munca în cadrul unei administrații publice, până atunci lucrând în domeniu privat. Până în 2012 am fost viceprimar, iar ulterior am ajuns primar. Am fost reconfirmat pe această funcție în vara lui 2016. Politic, am candidat independent, în 2008 – 2012, apoi 2012 – 2014, ca membru PER, fiind singurul primar PER din țară la acea vreme, iar în 2016 am candidat din partea PSD. În rest, cine este Petru Dochiei? (râde, n.r.) Este un cetățean la comunei, care vine dintr-o familie simplă, de la țară. Mai am un frate geamăn și două surori. Doar mama mai trăiește, e la locul ei, caută mereu să ne dea un sfat bun, atunci când i-l cerem.

– Este principalul dumneavoastră critic?

– Nu, cel mai mare critic al meu e soția. Mama stă la câteva case de mine, iar dacă nu o văd o zi, a doua zi sigur sunt lângă ea, să schimbăm măcar câteva vorbe. Am și un băiat, e mare, are 19 ani și e student la Facutatea de Sport, în Bacău. A ales ce a vrut. Depinde de el ce vrea să facă în viață. Oricum, aici va rămâne, nu va pleca prea departe, pentru că e foarte legat de aceste locuri.

– E greu să fiți primar?

– E multă răspundere. Ca primar nu mai ai viață de familie. La 6 dimineața mă trezesc, iar la 6.30 – 7.00 lumea e deja la poarta primăriei. Fiecare cu câte o doleanță. Nu am sâmbăta liberă sau duminica. Nu am un program fix, nu am program de audiențe, îi ascult pe toți și încerc să ajut cât pot și cât îmi permite legea.

– Ce vă mai doriți?

– Sincer, să fiu sănătos, să fie mulțumiți cei pe care îi păstoresc, cum se spune, ca primar, să rămână ceva de pe urma mea. Am o mulțumire sufletească și că am demonstrat că dacă vrei, poți să realizezi multe.

LETEA VECHE:
Letea Veche (în trecut, Letea) este o comună în estul județul Bacău, chiar lângă de municipiul Bacău, formată din satele Holt, Letea Veche (reședința), Radomirești, Ruși-Ciutea și Siretu. Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Letea Veche se ridică la 7.200 locuitori, în realitate sunt peste 10.000, însă nu toți au mutație în acte aici. Primele date legate de comuna Letea-Veche le găsim în anul 1881, într-o adresă din partea Școlii Primare din Letea-Veche către inspectoratul Plășii Bistrița de Jos prin care se aduce la cunoștință organelor superioare faptul că din satul Letea-Veche frecventează cursurile școlii 11 elevi, la Ruși-Ciutea merg la școală 16 elevi, la școala Radomirești 6, iar la școala Holt, 21 de copii. După cum spun bătrânii, satul Letea-Veche a luat ființă cam prin 1870, când în depresiunea dintre râurile Siret și Bistrița au venit cu oile la iernat niște ciobani din localitatea Letca-Veche din Ardeal (actual jud. Covasna), s-au stabilit cu timpul aici și și-au întemeiat familii. Singurul obiectiv din comuna Letea Veche inclus în lista monumentelor istorice din județul Bacău ca monument de interes local este conacul Lecca, datând din 1895, situat în satul Radomirești. Pe teritoriul comunei se derulează activități economice dintre cele mai variate, în comerț, servicii, construcții, import–export, prelucrarea lemnului, zootehnie și diferite activități agricole.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014