Serviciul de Gestionare a Câinilor fără Stăpân din cadrul Primăriei Bacău a organizat, la finele săptămânii trecute, sâmbătă, un târg de adopții pentru câini din adăpost. A fost prima acțiune de acest gen de anul acesta, dar și primul târg organizat de noua conducere a acestui serviciu.
”Prin acest târg noi practic vrem să promovăm adopțiile de câini, vrem să facem cunoscut adăpostul de câini al municipiului Bacău, dar și locul de joacă pentru aceste animăluțe, loc special amenajat în Parcul Cancicov, unde le oferim posibilitatea iubitorilor de căței să se întâlnească. Deci nu dorim în mod special ca astăzi, acum, la acest eveniment, să dăm câini spre adopție, ci să promovăm adăpostul Primăriei Bacău de unde lunar se fac cam 40 de adopții, multe dintre ele chiar și în străinătate”, ne-a declarat Dinu Păncescu, directorul Serviciului Gestionare Câini fără Stăpân.
Deși afară temperatura nu depășea 12 grade Celsius, vântul mușca bine, iar soarele abia se ivea de printre norii de ploaie, încă de la ora 10.00, de când s-a deschis târgul, mai mulți băcăuani, unii dintre ei însoțiți de copii sau nepoți, au venit la ”cuțodrom”, cum am auzit că este numit printre iubitorii de animale acest loc, pentru a vedea ”vedetele” zilei: cei 9 căței, de talie mică, aduși direct din adăpostul de câini, pentru a fi adoptați.
Pe timpul întregii zile, prin zonă s-au perindat zeci de persoane. Unii au venit din curiozitate, alții să se informeze despre ce înseamnă o adopție, alții doar să se întâlnească cu organizatorii și cu alți iubitori de câini. Pentru 3 căței s-au făcut rezervări, urmând ca viitorii lor ”părinți” să se prezinte zilele acestea la adăpost pentru a definitiva adopția.
”În acest moment în adăpostul gestionat de Primăria Bacău sunt peste 2.700 de căței. Poate par mulți, dar prin decizia autorității locale, niciun câine ajuns aici nu se eutanasiază, ci doar cei care nu pot fi recuperați, deși au fost multe cazuri când și pentru aceștia am făcut tot posibilul să îi salvăm, să le administrăm tratamente medicale, să îi operăm”, ne-a mai spus directorul Păncescu. Singura problemă cu care se confruntă acest serviciu este lipsa personalului. Cât privește situația câinilor de pe străzile Bacăului?
Tot Dinu Păncescu explică: ”Această mare problemă a orașului e determinată de faptul că până anul trecut în Bacău nu s-a derulat nicio campanie de sterilizare a acestor câini, așa cum prevede și legea. De când manageriez eu acest serviciu, am crescut de la lună la lună numărul câinilor capturați. Am ajuns, în luna martie, de exemplu, la peste 215 de câini adunați de pe străzi. Anul trecut, în aceeași perioadă, abia se adunau 120”. Și în adăpost s-au făcut investiții noi, în padocuri, în instalații de dejecții, acum se introduce și apă, încet-încet lucrurile se schimbă. Iar ieșirea din acest adăpost a unui câine nu se face decât prin adopție. Cei care adoptă, dar abandonează apoi animalul pe stradă, riscă amenzi de la 3.000 la 6.000 de lei.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.