25 noiembrie 2024

Miniștrii tineretului din România și Republica Moldova, la Bacău

Centrul de Afaceri și Expoziții a găzduit luni, sub egida Reprezentanței UNICEF în România, manifestarea de debut a unui schimb de experiență între Ministerul Tineretului și Sportului din România și Ministerul Tineretului și Sportului din Republica Moldova.

Scopul întâlnirii a fost de a aduce împreună reprezentanți ai autorităților locale și centrale, ai societății civile, precum și adolescenți din România și Basarabia pentru a împărtăși bune practici din cele două țări în domeniul tineretului. Bacăul a fost ales ca loc de derulare al proiectului tocmai fiindcă aici s-au derulat deja multe proiecte destinate adolescenților și este considerat un exemplu de bune practici.



În cele două zile ale schimbului de experiență, 27 și 28 martie, se va pune accent pe dezvoltarea serviciilor integrate pentru adolescenți și tineri la nivel local, cu un focus pe dezvoltarea intersectorială, dezvoltarea capacității, inovație, participarea adolescenților și tinerilor, precum și pe sustenabilitatea programelor pentru tineret.

“Generația tânără este cea care întâlnește cele mai multe provocări și simte necesitatea unui complex de servicii de care să beneficieze. De aceea, astfel de schimburi de experiență nu fac decât să ofere o paletă mai largă de soluții și un schimb de bune practici între Republica Moldova și România. Iată că la aceeași masă se întâlnesc factori decizionali care prin dialog pot să cunoască toate problemele și să identifice soluții optime de rezolvare a problemelor tinerilor”.

– Victor Zubcu, ministrul Tineretului și Sportului din Republica Moldova

Manifestarea poate fi considerată un debut pentru șirul de astfel de acțiuni derulate în acest an, când Bacăul este desemnat Capitală a Tineretului din România. Au fost prezenți la Centrul de Afaceri, pe lângă o mulțime de tineri de pe ambele maluri ale Prutului, Sandie Blanchet, ambasadorul UNICEF în România, Victor Zubcu, ministrul Tineretului și Sportului din Republica Moldova, Marius Dunca, ministrul Tineretului și Sportului din România, Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău, Cosmin Necula, primarul Bacăului. Vorbitorii au salutat manifestarea, dar și momentul în care are loc, adică exact ziua când, în urmă cu 99 de ani, Basarabia se reunea cu România.

“Consider că acțiunile sunt cele care fac diferența când vorbim de tineri și de comunitățile din care aceștia fac parte, de aceea susțin intervenții integrate care să dezvolte abilitățile de viață independentă ale tinerilor, precum și integrarea lor în comunitate. Acțiunea comună a tuturor factorilor implicați, prin dialog continuu cu tinerii, reprezintă singura cale de a ne îndeplini obiectivele și de a le oferi acestora o șansă și un viitor”.

– Marius Dunca, ministrul Tineretului și Sportului din România

Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean, care a condus peste două decenii și Direcția Județeană de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău (DGASPC) a pus accent pe buna colaborare cu UNICEF, în implementarea unei multitudini de programe, de care au beneficiat și beneficiază 45 de comunități din județul Bacău.

“Adolescența este o perioadă foarte importantă, când se formează obiceiurile pentru întreaga viață, când sunt luate deciziile care vor conta pentru tot restul vieții. Dezvoltarea de servicii pentru adolescenți la nivelul comunității, oferirea de oportunități de dezvoltare și participare, asigurarea unui stil de viață sănătos și a unei bune educații reprezintă o investiție, nu un cost. Investiția în adolescență este strategică pentru a rupe ciclul sărăciei și al dezavantajului care afectează sute de mii de adolescenți din România și Republica Moldova”.

– Sandie Blanchet, reprezentantul UNICEF în România

Program încărcat

Pe parcursul celor două zile de întâlnire, delegația din Republica Moldova va vizita modelele de intervenție destinate adolescenților și tinerilor implementate de UNICEF de autoritățile județene în Bacău. În prima zi, delegația va vizita Centrul de Pregătire Profesională pentru adolescenți și tineri “Învăț, știu, pot!”, dezvoltat de DGASPC în parteneriat cu UNICEF, precum și Centrul de Resurse pentru Adolescenți dezvoltat de Primăria Bacău, Direcția de Asistență Socială și ALIAT.

În a doua zi, delegația va vizita Lipova și Răchitoasa, unde vor avea loc întâlniri cu primarii celor două localități, cu adolescenți, precum și cu lucrătorii din cadrul modelului UNICEF Pachetul Minim de Servicii și al proiectului DGASPC Bacău “Centrul de resurse pentru tinerii în situații de risc”.

La schimbul de experiență participă reprezentanți ai ministerelor Tineretului și Sporturilor din România și Republica Moldova, reprezentanți ai autorităților județene și locale băcăuane, directori ai Direcțiilor Județene de Tineret și Sport din Bacău, Iași, Vaslui, Botoșani, specialiști UNICEF de la Birourile Regionale din România și Republica Moldova, precum și reprezentanți ai societății civile.
În finalul întâlnirii, primarul Cosmin Necula și ministrul Marius Dunca au semnat un parteneriat între Primărie și Minister, care pune bazele bunei desfășurări a acțiunilor viitoare derulate în Capitala Tineretului din România, municipiul Bacău.

“Adolescenții sunt principala avuție a Bacăului și a țării. Dar să nu uităm că printre cele mai defavorizate categorii ale momentului se numără pensionarii, iar pe locul doi sunt tocmai adolescenții, din cauza sărăciei, a riscurilor sociale. Unora trebuie să le mulțumim și să îi răsplătim cum se cuvine, iar celorlalți trebuie să le oferim o șansă la o viață și o dezvoltare normală în viitor. De aceea, investiția în tineret este foarte importantă”.

– Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014