25 decembrie 2024

Dănuţ Botezatu, un militar pasionat de bucătărie: „Bucătarului îi trebuie gust”

În rândul militarilor, maistrul militar Dănuţ Botezatu şi-a făcut un renume şi anume, acela de bucătar desăvârşit, un tip pasionat de bucătărie şi persoana care a adus vechea bucătărie de popotă la standarde actuale.

M.m. Dănuţ Botezatu este încadrat la Batalionul 631 Tancuri „Oituz” Bacău – subofiţer de Stat Major -, iar din anul 1988 a făcut istorie în bucătărie, devenind renumit în garnizoana Bacău. A urmat Şcoala Militară la Sibiu, iar din 1988 şi până în anul 2005 a fost maistru militar bucătar. Din anul 2001 şi până în anul 2005 a lucrat la Tancuri, în popota unităţii militare. Cantina deserveşte în prezent atât Batalionul 631 Tancuri „Oituz” Bacău, cât şi Batalionul 635 Apărare Antiaeriană „Precista” Bacău.



Între 2005 şi 2010, o perioadă traversată de schimbări în armata română, lucrurile au stagnat cu bucătăria, iar schimbarea în bine a venit în anul 2010. Pentru că a dorit să le ofere militarilor o mâncare sănătoasă, bogată caloric şi proaspătă, m.m. Dănuţ Botezatu a început să facă demersuri către forurile superioare în vederea schimbării utilajelor din bucătărie. „Schimbarea a venit din 2010 încoace pentru că nu mai puteam face meniuri diversificate, sănătoase.

Aparatura era foarte veche şi se impuneau schimbări urgente. Insistând la eşalonul superior am primit în sfârşit dotările cerute. Echipamentul nou a venit la sfârşitul anului 2015, iar montatul a durat câteva luni pentru că s-a schimbat inclusiv reţeaua de gaze, amplasamentul hotei etc. Atunci a fost un moment de tristeţe, pentru că nu se mai putea găti”, declară m.m. Dănuţ Botezatu.

El spune că în armată se doreşte extinderea meseriei de bucătar şi se pune accentul pe servirea unei mese bune şi sănătoase. Militarii pot avea dublă calificare, iar meseria de bucătar poate fi una dintre acestea. Există dealtfel în cadrul Ministerului Apărării Naţionale o unitate de pregătire a bucătarilor.

„Igiena, calitatea produselor şi cantitatea mâncării sunt regulile de aur în bucătărie. De când avem echipament nou, mâncarea se face mai mult la cuptor, pentru că astfel nu se pierd atât de multe vitamine. Un bucătar bun trebuie să aibă în primul rând gust. Dacă nu ştii să pui suficient condiment în mâncare, preparatul nu va fi apreciat”, spune m.m. Dănuţ Botezatu.

Surpriza din meniu

Gustul este cu atât mai important cu cât, în funcţie de bugetul alocat, bucătarul trebuie să facă minuni în bucătărie. Un meniu complet costă 8 lei, iar cei care optează doar pentru felul II pot mânca pe săturate cu doar 5 lei. Meniul este variat şi echilibrat caloric, iar o dată pe săptămână, bucătarii vin cu o reţetă surpriză care nu a mai fost în meniu.

„Militarii ştiu despre «surpriza din meniu» şi o aşteaptă nerăbdători. Nu le divulgăm gustarea sau desertul, iar surpriza vine direct în farfurie. Poate fi un sos de smântână cu ciuperci, peşte la grătar, meltz, gulaş sau pizza. Dacă ne ducem spre desert, pe care nu îl regăsesc în meniu, atunci, le îndulceam ziua cu pandişpan, gogoşi, clătite şi chiar eclere făcute în bucătărie. Am făcut toate acestea atunci când s-a putut, pentru că suntem legaţi de partea financiară”, declară Botezatu.

La comun

Partea frumoasă la popota Batalionului 631 Tancuri „Oituz” Bacău este aceea că indiferent de grad sau funcţie, toată lumea mănâncă la comun. Ce serveşte ofiţerul, mănâncă şi soldatul. Astfel se leagă prietenii, dispar inhibiţii şi se întrezăresc zâmbete. Uneori, militarii vin cu propuneri de reţete şi se divulgă secrete ale bucătăriei.

Important este ca cel ce face mâncarea să menţină un gust mediu. Aşa poate mânca toată lumea, iar cine doreşte un gust mai sărat sau picant are la dispoziţie condimentele necesare. În prezent, m.m. Dănuţ Botezatu nu mai lucrează în bucătărie, însă, atunci când i se cere un sfat, îl oferă cu drag bucătarului. Pasiunea pentru gătit l-a determinat să schimbe lucruri în unitatea sa. El spune că în bucătărie nu contează cantitatea produselor, ci asocierea lor. Ingredientele trebuie să fie neapărat proaspete, felul I şi felul II trebuie să se completeze, astfel încât să existe un echilibru în farfurie.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img