Mărgineni: Un șofer beat a vrut să fugă de polițiști

    La data 21 martie a.c., în jurul orei 23.00, polițiștii au depistat pe DJ 119B, pe raza comunei Mărgineni, un autoturism care se deplasa cu viteză redusă și pe o traiectorie sinusoidală.

    În urma semnalizării regulamentare de oprire efectuată de polițiști, conducătorul autoturismului a refuzat să oprească, fapt pentru care s-a procedat la urmărirea autoturismului în cauză.



    După aproximativ 2 km, polițiștii au identificat la volanul vehiculului un bărbat de 38 ani, din comuna Măgura pentru care, în urma verificărilor, s-a stabilit că nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

    De asemenea, în urma testării bărbatului de 38 ani cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.

    În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere a unui vehicul sub infleunța băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.