Traficul feroviar în Stația CFR Bacău a fost paralizat miercuri dimineața, începând cu ora 7, de un protest spontan al ceferiștilor din ramurile Centralizări și telecomenzi, Mișcare și Linii.
Aceștia sunt nemulțumiți că, deși vechiul contract colectiv de muncă a exprirat din februarie, administrația tergiversează negocierea unui nou contract și menține majoritatea salariilor la nivelul minm pe economie.
„Ceferiștii sunt oameni care au responsabilități majore pentru a-i duce în siguranță pe călători la destinație. Fac testări psihologice, fac instructaje, dau examene. Iar administrația îi tratează foarte prost, cel puțin din punct de vedere salarial. Acuzăm și condițiile grele de muncă, pentru ameliorarea cărora administrația nu face nimic.
Știm că există bani pentru majorările salariale pe care le cerem, dar mai știm că acești bani au fost mascați în alte cheltuieli, cum ar fi fondul pentru diurne, majorat cu 900% acum față de anul trecut. Nu știm cine folosește acești bani, dar cert este că 70-80% din salarii sunt la minimul pe economie”, a spus unul dintre salariații care s-au adunat pe peronul Stației CFR Bacău.
Trei trenuri de călători nu au mai primit semnal de plecare: trenul interregio 10650 Suceava Nord – București Nord, trenul regio 1541-2 Iași-Brașov și trenul regio 5463 Bacău-Piatra Neamț. Majoritatea călătorilor au ales să coboare și să își continue călătoria cu alte mijloace de transport, iar cei care au rămas totuși în trenuri au acceptat situația și s-au declarat înțelegători față de revendicările ceferiștilor.
Protestul a continuat și după ora 9, când se zvonea că mișcarea va lua sfârșit, chiar dacă de la liderii sindicali de la București au sosit vești că administrația a luat act de revendicări și a promis o majorare salarială.