27 decembrie 2024

Spitalul buhușean, pe ,,frontul” (re)acreditărilor non-stop

Recent, după procedurile de evaluare care au fost inițiate în 2014, spitalul buhușean a primit, prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (A.N.M.C.S.), Certificatul de Acreditare – care are valabilitate până la sfârșitul anului 2020 – cu un punctaj de vis: 95,15%.

Acreditarea aceasta nu are, ca și la celelalte spitale, reperul 2020 ca pe o certitudine, întrucât ea trebuie mereu validată de monitorizări semestriale, anuale, de ,,evenimente adverse” (orice i se poate întâmpla rău unui pacient) care vizează toată problematica activității: de la satisfacția pacientului, la aplicarea procedurilor și atragerea eficientă a resurselor financiare. Acum, spitalul buhușean trece prin furcile caudine ale acestor monitorizări.



Dacă totul va fi OK, se va intra în ciclul al II-lea de acreditare, cel care va avea standard calitative superioare. Managerul Mohannad Toron, chirurg, spune:

„Vor exista mult mai puține spitale acreditate conform acestor standarde foarte exigente. Sperăm să ne numărăm printre ele. Ne… sperie puțin punctajul grozav obținut la prima acreditare.

Dar sperăm că vom reconfirma. Va fi foarte dificil. Trebuie obținut un standard de cel puțin 75%”. Ing. Constantin Poiană, manager de calitate/evaluator de servicii de sănătate A.N.M.C.S., adaugă: ,,Pierderea acreditării A.N.M.C.S. ar fi o dramă. Ar determina imposibilitatea finanțării serviciilor medicale de către Casa de Asigurări de Sănătate.

Trăim non-stop pe baricadele calității: de la schimbarea mentalității, până la primirea aplauzelor de la pacient. Credem în steaua spitalului nostru”.

Acest proces de permanentă… reacreditare este benefic pentru pacient. La spitalul buhușean, această presiune este resimțită pozitiv: ,,Îmbunătățirea calității serviciilor medicale are ca țintă și atragerea de noi medici care vor asigura continuitatea, dar și asistența în servicii noi. Am reușit atragerea unui medic radiolog, a unui urolog, a unui ORL-ist și a unui dermatolog. Un medic reumatolog vine la noi de la Spitalul Județean Focșani.

Suntem în tratative cu încă unui medic pediatru. Suntem foarte activi/responsabili în toate orizonturile calității. Ne bucură faptul că nu suntem singuri. Primarul, consiliul local, factorii județeni de decizie susțin admirabil demersul nostru”, spune managerul Mouhannad Toron.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img