Recunosc, uneori de abia aștept weekend-ul, să scap de treburi, de lecturi serioase, de scris, și să-mi cumpăr câte un teanc de reviste colorate, lucioase, cu multă ilustrație. Spun asta râzând, pentru că știu ce părere au unii tipi mai scorțoși despre acest tip de publicații. Revistele glossy, cu un public feminin, sunt văzute ca niște foițe oarecare, superficiale, conținând articole cu o tematică întinzându-se „între oglindă, pat, aragaz şi prăvălii”.
Asta nu e departe de adevăr, n-am de gând să contrazic o astfel de părere. Pentru că, e adevărat, mai toate publicaţiile destinate femeilor, în special, au cam aceleași subiecte, uşurele, lesne de înțeles, digerabile, tractive. Dar ăsta-i genul abordat cu bună știință, și aceste publicații nu-şi arogă, din start, cine ştie ce mari pretenţii, lăsând chestiunile arzătoare, lucrurile de substanţă în seama altora, mai „dilematici”. Sigur apoi că e uşor de ironizat ce vezi în ograda vecinului şi mai ales, la „al doilea sex”. Ei, femeile, cu micul lor univers, cu fleacurile lor! Să vedem însă și ce ce se spune despre bărbaţi, mai nou.
Tot prin reviste de astea mai mult sau mai puțin mondene, de loisir, unele dintre ele fiind făcute pentru uzul bărbaților, care sunt din ce în ce mai metrosexuali, preocupați de chestiuni care, până mai ieri, păreau exclusiv feminine. Nu mai este nici un secret că domnii din zilele noastre țin foarte mult la înfățișarea lor, că se îngrijesc, mergând la tratamente cosmetice, că recurg la intervenții chirurgicale chiar, corectându-și fața, corpul. Bărbații au și ei problemele lor, numai că nu le recunosc (așa spun psihologii) și sunt foarte abili în a le camufla. De ce? Pentru că, pur şi simplu, le e frică.
Ceea ce o femeie recunoaşte foarte uşor, spunând: „mi-e teamă şi am nevoie de ajutor”, e de neconceput pentru un bărbat. Pentru că ei, bărbaţii, vor să fie văzuţi numai în ipostaze eroice şi atunci îşi ascund, cum pot mai bine, spaimele. Or, acestea nu sunt deloc puţine. Să enumerăm câteva: spaima de a nu fi părăsiţi de taţii lor (asta în copilărie), spaima de a fi respinşi în dragoste, de a nu avansa profesional şi de a-şi pierde postul, spaima de a rămâne impotenţi. O altă spaimă, uneori mai mare decât toate acestea la un loc, este de a nu fi părăsiţi de soţie, de iubită. Cutremurător tablou, nu-i aşa?
Cine să rămână atunci pe frontul tuturor bătăliilor vieţii şi să le înfrunte? Păi cine altcineva decât femeile? Vă amintiţi ce spunea coana Joiţica, celebra „domina bona”, cea care-a pierdut scrisoarea? „Da, am să lupt, sunt hotărâtă, am să biruiesc totul..” Zis şi făcut, după câte bine ştiţi din piesa lui Caragiale. Cum să stai în calea unui astfel de uragan? Mai ales când afli că scopul urmărit este instaurarea păcii, împăcarea tuturor, pentru că Zoe e generoasă, are suflet mare şi nu vrea răul nimănui. Credeţi că-i place ei să fie „bărbată”? Aş, dar dacă nu are încotro, ştiind de câte spaime suferă bărbaţii, ce să facă ea, ca „damă bună” ce se află? G. Călinescu a fost cât se poate de exact caracterizând-o pe Zoe drept „domina bona”. Avea dreptate, eroina lui Caragiale nu este o femeie rea, o matracucă, nu e josnică. Dimpotrivă, e o adevărată doamnă, care dă dovadă de generozitate, de mărinimie, știe să ierte, nu e revendicativă, otrăvită, egoistă, cu „hambâț” mare, așa cum au, îndeobște, țațele ajunse.
Apropo de personajele lui Caragiale, și de unul dintre cele mai celebre, la Mitică mă refer, am citit de curând în cartea „Dezvățături” a lui Cristian Bădiliță (invitat în Bacău, la Conferințele bibliotecii, săptămâna trecută), următoarele rânduri: „Mitică nu e doar masculin, e și feminin. Nu prea vezi „Mitice” în Occident.
În România, gârlă. Mitică-feminin: o întâlnești la tot pasul. Urlă căt o ține gura la telefon, fără să-i pese de cei din jur, tutuiește degajat, înjură birjărește; dacă este „intelectuală” sau „artistă” „își bagă”, „te trimite”, „ți-o trage”, pentru că ea nu are complexe mic-burgheze sau inhibiții „comuniste”; hohotește cavernacular, privirea ei îți provoacă gastro-enterită, atunci când nu-ți vorbește cu spatele, cum se întâmplă de obcei. Se descurcă perfect în afaceri, conduce 4×4 și chiar buldozere…pe trotuar, firește. În general nu dă două parale pe semeni, pe moral, prințip sau punctualitate . „Miticile” furnizează țării milioane de Mitici, mai întâi pitici, dar care devin treptat voinici și ajung miniștri, episcopi, prezidenți, profesori, editori, primari și nu în ultimul rând, academicieni”. Sarcastic, vitriolant portret!
Când întâlniți un astfel de specimen, fugiți cât vă țin puterile, și poate veți avea șansa să dați de vreo „domina bona” în cele din urmă.
