Spuneam zilele trecute că în jurul nostru se petrec schimbări epocale, dar noi nu avem timp pentru acestea, preocupați să ne luptăm între noi, spre bucuria stăpânilor neocoloniali.
De exemplu, conform Financial Times, salariul mediu în sectorul productiv din China a crescut, depășind valori din țări ca Argentina, Brazilia sau Mexic. Ce ne spune asta? Că legende cum ar fi „China produce mai ieftin pentru că își plătește prost muncitorii” sunt depășite. Și că, în ciuda creșterii salariilor, faptul că produsele chinezești rămân atractive înseamnă că productivitatea muncii a crescut mai mult decât salariile.
Să luăm cifrele: în China, în sectorul productiv, o oră de muncă este plătită cu 3,60 dolari, față de 1,20 dolari în 2005 (valori actualizate conform inflației). Columbia plătea mai bine acum 12 ani decât China: 1,40 USD pe oră dar n-a reușit să crească salariul decât la 1,7 USD/oră. În Thailanda, salariul a crescut de la 1,40 la 2,00 dolari pe oră, iar în Argentina, de la 2,10 la 2,50. Dar în Brazilia și Mexic, valorile salariului mediu orar au scăzut de la 2,90 la 2,70 și, respectiv, de la 2,20 la 2,10. Financial Times dă și exemplul Africii de Sud, unde salariul a scăzut de la 4,30 la 3,60 sau al Portugaliei, unde criza financiară a determinat o scădere a valorii de la 6,30 dolari/oră în 2005, la 4,50 dolari/oră, în 2016.
Dincolo de cifre, sunt niște concluzii: companiile multinaționale își permit să rămână în China, în ciuda creșterilor salariale pe care sunt nevoite sa le facă. Un analist de la Euromonitor este citat de Financial Times argumentând că acest lucru se datorează faptului că productivitatea angajaților chinezi a crescut la niveluri mai înalte decât salariile.
Piața chinezească, apoi, are capacitatea să absoarbă producția, fiind creditată cu o rată de creștere de 20% până în 2020, similară cu cea a Americii de Nord sau a vestului Europei.
Putem să ne întrebăm cum ne afectează pe noi aceste informații? Putem, dar mă tem că în contextul actual de apartheid social nu ar ajuta cu nimic.
Am tot spus: cheia creșterii productivității se află la antreprenor, nu la muncitor. Factorii de care depinde creșterea productivității – automatizarea, înnoirea producției, pregătirea resursei umane, cointeresarea salariaților – sunt în mâna patronului, nu a salariatului.
Productivitatea va crește dacă antreprenorul investește în asta, nu dacă pune biciul pe angajat și-i scade leafa. Altfel nu e nici o diferență între industria de acum și agricultura din perioada interbelică în această privință.
