Rumegătoare, ierbare, măscărici umpluți cu păreri

Revin la ,,Parerga și Paralipomena. Omisiuni și adăugiri” (Editura Antet, București, 1996), cartea lui Arthur Schopenhauer, un minunat amestec de gânduri care ne invită să privim critic domenii dintre cele mai diverse. Eseul ,,Literele și literații” (pag. 94-108) cucerește prin sinceritatea crudă a abordării unor aspecte ale învățământului și statutului literaților…

Ironia schopenhaueriană are haine de gală și atunci când vorbește despre sistemul de învățământ. Putem citi totul chiar și în cheia cititorului român al secolului în care supraviețuim: ,,Când vezi numărul și varietatea lăcașurilor de instrucție și enorma afluență de elevi și profesori, ai putea crede că speței umane îi pasă de examen și adevăr. Dar și aici aparența este înșelătoare”.

Nu lipsesc argumentele. Unele îi vizează pe magiștri: ,,Profesorii predau pentru a câștiga bani și aspiră nu la înțelepciune, ci la aparența ei și creditul pe care îl dă”. Alte argumente trimit către beneficiarii sistemului de învățământ: ,,Elevii nu învață de dragul științei și al ascuțimii minții, ci pentru a putea pălăvrăgi și a-și da aere. La fiecare treizeci de ani răsare o nouă generație de astfel de papă-lapte ce nu știu nimic, care vor să înfulece rapid, în grabă, rezultatele științei omenești acumulate de-a lungul secolelor și care apoi se pretind mai înțelepți decât întregul trecut”. Ironizându-l pe Plinius cel Bătrân, care cerea să i se citească mereu, chiar și atunci se afla la masă, în baie sau în călătorii, fără să lase prea mult timp reflecției, Schopenhauer aruncă anatema și asupra atitudinii ,,studenților și literaților de toate soiurile și de toate vârstele”, care ,,țintesc în general informarea, nu aprofundarea”, făcându-și ,,o onoare din a avea o mulțime de cunoștințe despre tot, despre toate pietrele, toate planetele, toate bătăliile, toate experiențele, toate cărțile, fără excepție. Nu le trece prin cap că informația este doar un mijloc de aprofundare și că în sine nu are valoare sau chiar deloc”. În acest context, zice necruțător Schopenhauer, ,,îndoparea la grajdul meseriei de profesor este ceea ce convine rumegătoarelor. Cei care, din contră, își primesc hrana din mâinile naturii se simt mai bine în aer liber”. Profesorul devenit rob al informației este privit ca un jalnic ,,ierbar față de lumea veșnic în mișcare, proaspătă și tânără…”

Platitudinea scriiturii și lipsa de talent sunt cauze prioritare ale eșecului literar: ,,Se zice că un bucătar bun poate da gust și unei tălpi vechi de ciubotă. La fel un scriitor bun poate face interesant și cel mai arid subiect”. Fără chemarea autentică spre creație, un scriitor nu poate deveni cel mai adesea ,,decât un măscărici umplut cu păreri”. În republica literelor se întâmplă lucruri ciudate: ,,… este iubit omul simplu ce-și vede liniștit de drum (…) Locuitorii se împotrivesc celor originali”. Esența literatului snob? ,,Peruca este veritabilul simbol al literatului. Ea împodobește capul cu păr străin, cel adevărat lipsind” .

Ar putea fi ,,Parerga și Paralipomena” și o excelentă secvență din bibliografia celor care doresc sincer să revoluționeze fericit învățământul românesc. Schopenhauer propune repere legislative pentru a ,,micșora pur și simplu numărul proștilor medici, avocați, judecători, al profesorilor neștiutori (,,cărora le pasă mai mult de cantitatea studenților decât de calitatea lor”…) și al șarlatanilor de tot soiul”. Evident, filosoful trimite săgeți către discursul didactic german serios prăfuit al epocii sale, dar, Doamne!, cât de mult ar folosi aceste idei și discursului didactic românesc actual!