O imagine mai puțin obișnuită a putut fi văzută, zilele acestea, pe strada Ioniță Sandu Sturza din Bacău, în apropierea instituțiilor Muncii.
Este vorba despre demolarea clădirii care a găzduit Pensiunea Old Town, o vilă impunătoare, cu două etaje și un aspect plăcut în ansamblul zonei.
Buldozerele au pus-o însă la pământ, cu mare atenție, inclusiv cu furtune cu apă care să nu lase praful să se răspândească.
După cum am aflat de la lucrători și de la autorități, acolo ar urma să se ridice o nouă construcție, „mult mai frumoasă”, după cum au spus reprezentanții firmei, fără să dezvăluie însă ce funcțiune va avea aceasta, dat fiind că mai sunt de obținut avize dintre cele necesare.