„Pe vremea mea nu se știa de Valentine’s Day, dar de Dragobete auzisem. Asta e o sărbătoare din Muntenia, unde se organizau iarmaroace, se aduceau scrânciobe și chioșcuri cu jucării, chiar și atunci când era ger sau viscol”, povestește Grigore Ilieș, unul dintre seniorii Centrului „Dr. Ștefan Ciobanu”.
Nu exista Valentine’s Day, dar se făceau declarații și daruri de Mărțișor: ghiocei din pădure, nu trandafiri sau frezii, inimioare de turtă dulce, o batistuță și o colonie, nu parfum Chanel! Dezbaterea despre sărbătorile iubirii se încinge.
Aurica Ungureanu a scris un adevărat eseu despre Dragobete, „patronul iubirii”, și obiceiurile legate de această sărbătoare. Așa am aflat că pe 24 februarie nu ai voie să coși, nu ai voie să speli și nu ai voie plângi căci lacrimile sunt aducătoare de necazuri, dar e bine se plantezi semințe de busuioc în ghivece. Pe vremuri, darurile erau mai modeste, dar iubirea mai aprigă: „Tata a furat-o pe mama de la Odesa și a adus-o la Tecuci. Aici m-am născut eu, dar după terminarea școlii am primit repartiție în Bacău”, mărturisește, zâmbind, octogenara. În tinerețe, a găsit un jurnal de-al mamei sale:
„Mama descrie că se distrau în felul lor, chiar dacă erau foare chinuiți. Deși mulți aveau părinții în exil, se îmbrăcau în costume populare și se duceau la dans, fie la Căminul Cultural, fie la prieteni, acasă.”
Emoție: „Câteva rânduri, pe o hârtie”
Niculina Călin a fost „fată de oraș”, nu-și punea busuioc sub pernă, nici nu mergea la horă. „Când eram la liceu sărbătoream Ziua Tineretului. Abia după 90 ne-am pricopsit cu două sărbători, Ziua Îndrăgostiților și Dragobetele. Eu cred că toată viața trebuite trăită cu iubire.
În fiecare zi putem spune celui drag vorbe bune și putem să-i facem o bucurie!”, susține septuagenara. Ce a stricat frumusețea adevărată a iubirii este internetul, susține Niculina Călin: „Am facebook și primesc sute de mesaje. Sunt frumoase, dar dacă fetele mele nu-mi scriu o felicitare, nimic nu mă bucură. Câteva rânduri pe o hârtie au altă valoare, altă frumusețe.”
Angela Prăjișteanu povestește cum e tradiția la Schineni: ”Înainte de Dragobete, se face curățenie, se pregătesc semințele pentru că totul începe să învie, și se fac șezători.” Parcă aveau alt farmec vechile obiceiuri, spun unii seniori. „Mie îmi place și Valentine’s Day, mai ales că am un fiu pe care îl cheamă Valentin”, mărturisește Virginia Țuțuianu, 78 de ani, care a lucrat, pe vremuri, la Sfatul Popular, apoi la „Deșteptarea”.
„De fapt, se chema Steagu Roșu, atunci. Nu aveam atâtea sărbători, primeam daruri doar de Ziua Femeii însă, într-adevăr, era mai romantic, mai emoționant. Știți unde se făceau balurile? La Teatrul de Animație Licurici. Acum totul a devenit prea comercial. Dacă aș avea posibilitatea, de Ziua Iubirii aș dărui flori tuturor trecătorilor, mai ales celor posaci. Îmi place să-i văd pe oameni veseli și fericiți.”
„Jumuleau brăduții și făceau furci”
„Ne îndrăgosteam la nunți și la hore, cu părinții lângă noi, spune, râzând Maria Corciu, 80 de ani, din Borca-Neamț. Băieții se duceau în pădure, jumuleau brăduții și ne făceau furci de tors. Mama era atentă și uneori spunea: Să nu mai ieși la poartă când vine Cutare, că nu-l vrem, nu e vrednic, ne-a zgâriat iarba cu lemnele!” Mai târziu, prin 1956, Maria mergea la Joia Tineretului, organizată de TCH, unde era secretar UTC:
„Așa l-am cunoscut pe soțul meeu, care era fiu de moșieri din Brăila. Toți mă avertizau să nu mă mărit cu el că voi avea probleme. Iaca, m-am măritat, am făcut o nuntă ca-n povești și n-am avut de suferit. Ba l-au făcut și pe el membru de partid!” Chiar dacă unii dintre vârstnici nu mai au aici, pe pământ, „sufletul pereche”, primesc daruri și complimente de la nepoți.
”Nepoții mei îmi spun că sunt cea mai haioasă bunică din lume”, mărturisește Niculina Călin. Ce poate fi mai frumos? Fără iubire nu se poate trăi, afirmă ea, în final: „Ura e cancerul sufletului. Cu cât suntem mai buni și mai iubitori, cu atât suntem mai sănătoși și mai fericiți.”
