După vizita din 1966, la Bacău, Ceaușescu avea să mai vină prin Moldova abia peste patru ani, să vadă urmările inundațiilor catastrofale din primăvara anului 1970. În acest interval, interesul lui s-a mutat spre relațiile cu țările vestice, adoptând în același timp un curs politic independent față de Uniunea Sovietică. A pus capăt participării active a României în Pactul de la Varșovia, deși Războiul rece ne-a menținut acolo mai bine de 35 de ani, până ân 1991. Mișcările de reformă din Cehoslovacia prevesteau riposta Moscovei, care nu accepta o rupere a vreunui stat din blocul comunist.
Invazia trupelor semnatare a Tratatului de la Varșovia (cu excepția României și Iugoslaviei), pe 20 august 1968, avea să impună prin forța tancurilor politica lui Brejnev, anihilând temporar orice speranță a cehilor în instaurarea libertăților democratice. Ceaușescu nu doar că a refuzat să participe la intervenție, ba din contra, a condamnat-o explicit și ferm într-un discurs public, de la balcon, în aplauzele frenetice ale mulțimii adunate. În 1989, același balcon… aceeași și totuși altă mulțime nemulțumită, avea să-l renege. Prin neintervenția în Cehoslovacia a reușit, pentru o vreme, să-și atragă atât simpatia conaționalilor, cât și pe cea a lumii occidentale.
Vin Rușii
În satul meu, situat între valea Bistriței și a Siretului, Berești Bistrița, bunicul mai asculta Vocea Americii. Avea un aparat de radio mare, cu un ochi verde și clape ca de acordeon. Trăsese o sârmă lungă între părul de la poartă și nucul din fundul grădinii. Cu antena aia prindea toate posturile. Când era plecat la treabă, mă furișam în odaia lui, și cu urechea lipită de pânza galbenă care acoperea difuzorul, să nu mă audă, roteam încet butonul mai mare decât palma mea. Auzeam toate vocile pământului, venite din cer. Eu tot mai cred că el îi aștepta încă pe americani. Stătea seara de vorbă cu tata și vorbeau despre război.
Combatant în amândouă războaiele mondiale, pe lângă decorațiile primite, mai avea încă o schijă în piciorul drept. Mergea sprijinindu-se într-o cârjă, făcută de el dintr-o țeavă de fier. Grea mai era. Se dăduse ordin de mobilizare pentru rezerviști și cei din gărzile patriotice. Tata, tehnician agronom, terminase armata cu gradul de sergent major în 1947. Era cel mai mare în grad din comună. Atunci l-am văzut pentru prima dată în uniformă, și cu pistol la centura cu diagonală. Teama că rușii vor intra și peste noi era reală.
Pentru cei mai în vărstă, amintirile războiului nu se sterșeseră. In casa bunicilor mei și-au făcut și nemții și rușii punct de comandă. Nemții au fost civilizați. Mamei îi venea sorocul să nască. Parcă o aud și acum cum își făcea cruce și se închina: „Doamne! Pe ce lume o să aduc eu puncul ăsta?” Cel de Sus a ascultat-o. A născut două gemene care și-au întemeiat familii… prin țările calde. Instrucția de front se făcea în vale, „La budane”, pe malurile unui firicel de apă. Budanele erau trunchiuri mari de răchită, scobite și îngropate, unde se limpezea apa izvoarelor de suprafață. Pe dealurile din jur, femeile cu mâna-n broboadă își priveau triste fiii, soții… iar puștii, cu puști și pistoale din lemn, învățau de la cei mari.
Se auzeau cu ecou comenzile: Alinierea! Drepți! Culcat! Târâș înainte! Drepți! Salt înainte…! Eu mă întrebam de ce spun toți că vin rușii peste noi. Doar în filmele văzute la Căminul Cultural, rușii se luptau și îi băteau pe nemți! Bine că n-au mai venit. Anul 1968 a fost și anul reformelor. Până atunci România era impărțită, din punct de vedere teritorial-administrativ, în 16 regiuni. Regiunea Bacău cuprindea aproape o treime din teritoriul Moldovei. Programele de dezvoltare economică intensivă, eșalonate pe cincinale, impuneau un alt gen de control și coordonare politică. Așa au apărut… județele.
Ceaușescu și Plăcintă
În 1971, Ceauşescu a vizitat principalele oraşe (Bacău, Oneşti, Comăneşti) şi s-a arătat încântat de „opera” oamenilor muncii. Nu a venit însoțit de tovarășa Elena, tocmai pentru că periplul a inclus și zonele afectate de inundații. A străbătut județul cu elicopterul, iar distanța dintre marile obiective industriale a parcurs-o într-un IMS fără prelată. Peste tot a fost primit cu flori, pâine şi sare, de băcăuani îmbrăcaţi în costume populare. Funcționau deja cele mai importante fabrici şi rafinării (Dărmăneşti şi Oneşti), care au mai fost ulterior retehnologizate. Industria extractivă a cărbunelui duduia, funcţionând la maximă capacitate.
Vizita la Combinatul Avicol Bacău i-a oferit șansa atunci tânarului inginer zootehnist Petru Plăcintă de a fi trimis la specializare în Canada, de unde România a important liniile pure de hibrizi la păsări, plătite în valută forte.
Odată cu dezvoltarea sectorului de cercetare genetică de la Combinatul Avicol din Bacău s-au dezvoltat şi celelalte mari centre avicole de la Timişoara, Braşov şi Cluj.
Vizita oficială de pe 27 mai s-a încheiat în municipul Bacău cu discursuri, și aplauzele. Nicolae Ceaușescu avea să mai revină aici abia după zece ani. De două ori în 1980, pe 24 -27 septembrie, însoțit de tovarăşa academician doctor inginer Elena Ceauşescu, acceptată din 1974, în Academia Română. Atunci stadionul „23 August” a fost arhiplin, și pe 28 octombrie, vizită de lucru la Fabrica de zahăr din Sascut. Au mai urmat încă două, în datele de: 26 iunie 1982 și 10 iunie 1985.
În numărul viitor… ceva de alcov și imagini care nu au mai fost publicate niciodată, cu cei doi la Bacău.
