Lesley Ford, lidera organizației Sadies Stray Dogs Rescue, un vechi colaborator al Primăriei Bacău, încă de pe vremea vechii administrații, a fost la baza unui uriaș scandal care a avut loc marți în adăpostul primăriei.

Aceasta a cerut să între în adăpost, a început să filmeze angajații aflați la lucru, după care a dorit să filmeze și câinii, moment în care agentul de pază a rugat-o să păstreze aceleași limite ca și alți vizitatori.



Pentru că a refuzat, paznicul s-a văzut nevoit să o însoțească până la poartă. Până la urmă pentru că nu a dorit să plece, conducerea Serviciului de gestionare a câinilor a chemat un echipaj de poliție.

De ce s-a ajuns la această situație, l-am întrebat pe directorul serviciului, Dinu Păncescu.

„Organizația despre care vorbim nu are nici un protocol de colaborare cu Primăria Bacău. Noi am introdus un regulament intern care trebuie respectat de toată lumea. Programul de vizitare este zilnic de la 12 la 14. Cei care intră trebuie însoțiți pentru ca să nu fie probleme.

Or, doamna s-a apucat să filmeze angajații la lucru. Nu este prima dată când ea sau voluntarii fac filmări pe ascuns pentru ca apoi să declare că acești câini nu sunt bine îngrijiți”, a declarat directorul.

Acesta este cu atât mai supărat de incident cu cât în ultima perioadă schimbările produse în adăpost sunt semnificative iar confortul maidanezilor este altul acum. În plus, ceea ce dorește Lesley Ford să facă nu este permis de legislația noastră.

„Doamna militează pentru sterilizare și eliberare în teritoriu, ceea ce nu mai este permis de legislația noastră. Facem eforturi să avem capturări mai multe, sterilizări și adopții. Această organizație nu a luat să dea spre adopție nici un câine”, a mai completat Păncescu.

Din aceste motive, acesta susține că o viitoare colaborare nu mai este o opțiune. Cu atât mai mult cu cât alte organizații care au dorit să colaboreze cu serviciul au făcut asta foarte bine, pentru că au respectat protocoale și au făcut totul la vedere. Este vorba despre parteneri din Germania sau Franța care au suportat costurile reamenajării unor spații sau au donat cuști.

„Ni s-a negat accesul, deși suntem o organizație care are dreptul de a monitoriza ce se întâmplă în adăpost. Și voluntarii locali au acest drept. Sunt legi care protejează câinii, dar aceste legi nu sunt respectate.”
Lesley Ford, lidera organizației Sadies Stray Dogs Rescue

Într-o scrisoare pe care Federația de Protecție a Animalelor și SSDR au adresat-o Primăriei Bacău, se precizează care sunt nemulțumirile legate de modul cum decurge relația cu noua conducere a adăpostului. „Există conflicte majore între conducerea adăpostului și SSDR în sensul în care nu există o colaborare cu voluntarii și SSDR este somată să-și retragă donațiile. Voluntarii sunt nemulțumiți de situația câinilor din adăpost care nu sunt hrăniți și îngrijiți. Vă rugăm să puneți în vedere conducerii respectarea prevederilor legale cu privire la drepturile de monitorizare a acțiunilor din adăpost și realizarea unei colaborări cu ONG-urile care doresc să se implice în adăpost și în gestionarea populației canine”, se arată în scrisoare.