Primul oficial aflat la cîrma țării, după a doua conflagrație mondială, care a vizitat Bacăul, a fost dr. Petru Groza (7 Decembrie 1884 – 7 Ianuarie 1958).
După ce busola destinului ne-a călăuzit dinspre miazăzi spre miazănoapte, luptând cu jertfe de sânge și-ntr-o parte și în alta, am rămas la mâna rușilor. Mareșalul Ion Antonescu a primit drept recunoștință… niște plumbi, iar Regele Mihai… liber la pribegie, asemeni altor domnitori din istorie cărora le-a fost uzurpată puterea.
După guvernele Sănătescu și Rădescu, guvernul condus de Petru Groza, format în 1945, nu a fost un guvern comunist. El nu a devenit nici după aceea membru de partid. Fondase în 1933 „Frontul Plugarilor”.
A fost anchetat și arestat în perioada decembrie 1943 – ianuarie 1944, pentru că s-a împotrivit amestecului ambasadorului Germaniei în treburile interne ale României, fiind eliberat din ordinul personal al lui Antonescu.
Groza a vrut să impună reforme, împroprietărind cu pământ răniții, orfanii și văduvele de război. Iată ce scria în ziarul băcăuan ,,Înainte’’, din 8 iulie 1946:
„Oțelul se topește, voința poporului niciodată. Ca un fulger s-a răspândit vestea de la un capăt al altuia al județului. Primul ministru dr.Petru Groza vine la Bacău să împartă titlurile de proprietate, să fie printre plugarii săi… S-au adunat cu zecile de mii. De la șes și de la munte. De pe Valea Trotușului până în Munții Ceahlău. Încă de la orele 7 dimineața Parcul Libertății geme de lume. Zeci de mii de țărani din întreaga regiune, cu lozinci, drapele și fanfare… Pe stadion (locul actualului Muzeu de Științe ale Naturii, n.r.) defilează poporul prin fața aceluia venit să reprezinte guvernul, la actul de eliberare a plugărimii care luptă de veacuri să-și scuture lanțurile.”
Ironie a sorții, doar după câțiva ani, ca urmare a actului de la 30 decembrie 1947, când România și-a schimbat forma de stat, trecând de la Monarhie la Republica Populară, pământul avea să fie cedat „de bună voie”, tot cu lozinci, pentru colectivizare. Groza nu a fost un adept înfocat al politicilor PCR. Refuza să se îmbrace muncitorește și să poarte șapcă.
Purta pălărie și prefera costumele de culoare deschisă. Se zvonea că a avut mai mulți copii nelegitimi de pe urma numeroaselor amante. El s-a împotrivit fățiș grupului moscovit, format din Ana Pauker și Vasile Luca, grup înlăturat din partid și din guvern în 1952. Cât a fost președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale (1952 – 1958), a intervenit pentru eliberarea multor intelectuali de marcă și reîncadrarea lor în institute de cercetare și învățământ.
El l-a sprijinit pe Dej să-i devină succesor, fiind rapid scos în uitare. A rămas doar lozinca „Ana Pauker și cu Dej au dat spaima în burgheji!”.
Pagini lipsă
Istoria pe care am învățat-o eu în școala generală sărise o etapă. Anii de „muncă și luptă revoluționară” a tovarășului Gheorghe Gheorghiu Dej, născut Gheorghe Gheorghiu, într-o familie care mai avea 4 fete. Data nașterii declarată oficial, 8 noiembrie 1901, la Bârlad. Decedat la 19 martie 1965, în București, urmare (s-a speculat dar nimeni n-a dovedit) a vizitei la Moscova. La vârsta de doi ani a fost înfiat de către unchii săi din Moinești, Gheorghe și Tasia Ionescu, care nu aveau copii. Locuiau într-o căsuță în apropierea centrului orașului Moinești, astăzi distrusă.
Clasa întîia a făcut-o la Școala din Lucăcești. La 15 ani era ucenic la Steaua Română din Moineşti. Din 1926, Gheorghe Gheorghiu-Dej se mută la Atelierele CFR de la Galați. Acolo își începe cariera politică. După un an se căsătorește cu Mița Alexa, cu care a avut două fete, Lica și Tanța. A fost lider al PCR timp de 20 de ani, până pe 18 martie 1965, ocupând succesiv funcțiile de secretar general, prim-secretar, prim-ministru și președinte al Consiliului de Stat al RPR.
Pot să spun că l-am apucat. Aveam aproape 6 ani când i-am văzut pe ai mei îmbrăcați în negru. Ce m-am bucurat! Cu două luni înainte murise nașul meu de botez, fost cârciumar, frate cu bunicul. Mâncasem dea colivă…! Mai tare e mortul ăsta decât nașul, mi-am zis. Tot satul era în negru. M-a luat mama de mână dar n-am pornit-o spre cimitir. Am ajuns la Sfatul Popular, unde era coadă mare. Nici urmă de colaci. Înăuntru se opreau toți și-și făceau cruce în fața unui tablou mare, încadrat de o pânză neagră încrețită. Era și o condică în care alții scriau.
Atunci m-am lămurit. Adio, colivă! Petrecerea avea să urmeze însă pe uliță, după două sau trei zile, nu mai rețin exact. Nea Cârnu tractoristul – așa-i era porecla, avea televizor. Un TEMP 6, pe picioroange. L-a scos la poartă. Se transmitea în direct procesiunea de înmormântare a lui Gheorghe Gheorghiu Dej.
„Moldovean de-al nostru, a vrut să facă fabrica de mașini (Dacia), la Bacău…” vorbea lumea adunată buluc. M-am zgăibărat și eu într-un zarzăr, să văd… Nimic interesant. Babele boceau în batiste urmărindu-se mai mult una pe alta cu coada ochiului. Una m-a zărit și mi-a șoptit printre dinți… „dă-te drace jos de-acolo că-l rupi!”.
Ceilalți draci de vârsta mea râdeau mai încolo pe înfundate. M-am dus la ei să aflu de ce. Unul mai mare, dintr-a treia, scoate o hârtie de zece lei, din aia roșie și mi-o plimbă prin față. „Pun pareu că nu știi să citești!” Cum să nu știu, mă înfoi eu, după ce îmi arată cu degetul rândul de jos. „Da cu voce tare, tare!”. Silabisesc. Republica Populară Română, ce era așa de greu? „Mai tare!” Mă repet. Iar întoarce baba ocheada spre mine că fac gălăgie.
Între timp, ăla rulează repede hârtia de la ambele capete, spre mijloc. „Hai! Și aici! Tare!” Pu… M-au păcălit. Toți au întors capetele. Ce frumos și nevinovat s-a auzit limpede rostită, denumirea personajului principal din „Povestea…” lui Creangă, mai ales la o așa solemnitate!
Am zbughit-o toți. Noroc că nu și-a pus nimeni mintea cu noi, ba unii au râs și ei pe înfundate. Când a schimbat Ceaușescu bancnotele, cu Republica Socialistă România, le-am studiat atent. Am cugetat atunci înțelept… Și-au dat și oamenii mari seama! Cum poți să scrii o așa prostie… pe bani!? N-aveam cum să uit însă… evenimentul la care m-am făcut de rușine? Asta e…!
Dej venea des la Moinești, în particular, fără gărzi, doar cu șoferul. Îi plăcea borșul cu fasole și ceapa verde.
Oficial, a trecut în vizită prin Bacău împreună cu Nikita Hrușciov, după ce au vizitat combinatul de la Onești, oraș care-i purta numele, și lucrările de la barajul de la Bicaz. Se spune că după o jumătate de oră de așteptat la barieră, la Steaua (Letea), ar fi dat ordin să se construiască pasajul de la Narcisa.
Luna ianuarie era sărbătorită înainte de 1989, ca Luna Ceaușeștilor. Pe Nicolae l-am văzut, de astă dată pe viu, în 1966. Altă poveste… este.
