Satisfacție fără margini pentru băcăuanii care și-au achizițonat o mașină din alte state ori intenționează să o facă. La înmatricularea mașinii, aceștia erau obligați să achite o taxă la stat, cunoscută drept timbrul de mediu. Taxa era de 100-200 de euro și putea ajunge la sume uriașe care, de multe ori, depășea valoarea de achiziție a automobilului.
Așa se explică de ce mulți băcăuani au optat să-și înmatriculeze mașinile la autoritățile bulgare, unde taxele sunt mult mai scăzute. De luna viitoare, însă, când vor fi aplicate prevederile legii pentru eliminarea a 102 taxe nefiscale, cumpărarea de mașini din afara țării nu va mai presupune și achitatarea acestei taxe. De această facilitate vor beneficia în special cei care și-au luat o mașină, dar n-au apucat să o înmatriculeze și care, de la 1 februarie, vor rămâne cu sume frumușele în buzunare.
Păreri și presupuneri
Gheorghe Nițoi, pensionar din Bacău, este unul dintre numeroșii băcăuani care se vor bucura de noile prevederi legale. Omul are doi copii, ambii plecați la muncă în afara țării, și, anul trecut, a primit de la fata sa, din Italia, un automobil Fiat 600, cu motor pe motorină. Auzise pe la mulți vorbindu-se de anularea taxei auto, din 2017, așa că, din vara trecută, după ce și-a scos mai multe numere roșii, ca să mai poată circula, a decis să pună noua sa mașină în garaj.
„Am tot scos numere roșii – spune pensionarul – dar mă costau cam mult, 200 de lei de fiecare dată. Acum e absolut minunat, pentru că, în baza vechii legi, ar fi trebuit să achit taxa auto de 5.400 de lei. Enorm de mult, la cât sunt pensiile de mici la noi.
”Producătorii și importatorii de automobile cred că înlăturarea acestei taxe va genera efecte negative şi imediate în piaţa auto, va conduce la creşterea numărului de autovehicule vechi şi poluante. Prin târgul de mașini, lumea doar vorbește pe marginea subiectului taxei. Deocamdată, mașinile aduse la vânzare au cam aceleași prețuri și la fel de greu se vând ca și înainte de a se auzi de această reducere.
„Mie mi-e teamă că diferențele se vor regăsi în buzunarele samsarilor auto, pe care nimeni nu-i controlează, nu-i taxează… Mai este posibil ca taxa să fie introdusă, mai târziu, în prețul carburanților la pompă. Vom vedea. Deocamdată, e bine că au scos taxa”, spune Cătălin, un băcăuan care intenționa să-și schimbe automobilul cu unul mai nou. La fel și pe internet, mașinile second hand nu s-au scumpit, încă.
De exemplu, un alt băcăuan și-a cumpărat un Ford Mondeo, din 2009, cu motor pe motorină, pentru care ar fi trebuit să achite statului 800 de euro, timbrul de mediu. „Mașina am luat-o de pe internet, de la cineva din Târgu Neamț, cu 6.000 de euro. Omul mi-a și zis, după ce i-am dat banii, că el câștigă la afacerea asta cam 500 de euro. Iaca, un salariu de medic, nu?!”, constată băcăuanul.
Timbrul de mediu a fost introdus, iniţial, în 2007 și a rămas în vigoare până în acest an, deși astă-vară a fost declarat ilegal de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. De-a lungul timpului, a avut denumiri diferite: taxa de primă înmatriculare, taxa de poluare, taxa ecologică, taxa de mediu. Introducerea taxei a fost justificată prin costul mare al măsurilor necesare pentru combaterea efectelor poluării cauzate de circulaţia autovehiculelor pe teritoriul ţării noastre. Și cei care au achitat deja taxa o pot recupera de la Fisc în maximum 45 de zile, depunând actele maşinii şi chitanţa la ANAF (dacă nu au dovadă, va eliberată din baza de date ANAF).
Banii, inclusiv dobânda, vor fi plătiţi în tranşe anuale, întinse pe durata a 5 ani, în contul bancar al proprietarului automobilului. Atenție! Cererea de restituire trebuie depusă în termenul legal de prescripţie a dreptului de a cere înapoi taxa, şi anume 5 ani calculaţi de la 1 ianuarie 2016.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.