24 noiembrie 2024

Înscrierile la creşe au loc din luna februarie

Părinţii care doresc să-i înscrie pe copiii cu vârste până în trei ani la creşele de stat din municipiul Bacău vor putea depune cererile pe tot parcursul lunii februarie. Faţă de alţi ani, datorită demersurilor susţinute ale conducerii primăriei şi odată cu schimbarea managerului Centrului Bugetar Creşe, s-au creat mai multe locuri în creşe, ceea ce înseamnă că părinţii nu mai trebuie să caute alternative. A fost cazul în toamna anului trecut, când, la debutul anului şcolar, s-a constatat că 170 de solicitări nu au putut fi onorate din cauza lipsei spaţiului.

În plus faţă de locurile existente în prezent, până în toamna anului viitor se vor mai deschide patru grupe pe strada Alecu Russo – 80 de copii, acolo unde până acum a funcţionat un ONG şi alte două grupe, adică 40 de locuri, la Creşa 4 din spatele Pieţei Sud, în spaţii în care a funcţionat tot un ONG.
Cu acestea, numărul celor rămaşi în afara sistemului ar urma să fie din ce în ce mai mic.



„Nu vom mai avea, apreciez eu, o criză de locuri în creşe. Toate dosarele trebuie depuse la Creşa 3, pe strada Pictor Andreescu şi voi supraveghea personal acest proces de înscriere”, a declarat directorul Diana Buganu. De menţionat că primul criteriu luat în calcul la repartizare este adresa de domiciliu, adică apropierea de unitatea unde se doreşte înscrierea celui mic.

Dosarul trebuie să cuprindă:
cererea de înscriere, copii după cărţile de identitate ale părinţilor, după certificatul de căsătorie şi certificatul de naştere al copilului, adeverinţe de salariat ale ambilor părinţi şi copie după carnetul de vaccinări.

În municipiul Bacău funcţionează şase creşe de stat (nr.3 pe Pictor Andreescu, nr.4 la Piaţa Sud, Letea – în incinta fostului colegiu, nr.9 în cartierul CFR, nr.6 la Cora şi nr.19, în nord, la Rază de Soare), ultima fiind înfiinţată în incinta fostului Colegiu Letea. În toamna anului trecut, s-au mai creat, prin reconversia unor spaţii puţin folosite, 20 de locuri la Creşa 6, lângă Cora, alte 20 la Creşa 19, Rază de Soare, şi la începutul acestui an s-a mai deschis o grupă în cartierul CFR, la Creşa 9. În total, acum sunt 385 de locuri.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014