Am avut câteva seri pe care mi le-am petrecut cu o domnisoara celebra, cu Bridget Jones. Nu stiu cum se facea, dar când aveam si eu putin timp de uitat la vreun film, cum deschideam televizorul dadeam peste faimosul personaj de chicklit (literatura pentru puicute) creat de englezoaica Helen Fielding. Ca televizionistii astia au o adevarata manie de a programa si reprograma acelasi film de zeci de ori. Dar, de data asta, cu simpatica Bridget, n-as putea spune ca m-am plictisit.
Am revazut din cunoscuta franciza „Jurnalul lui Bridget Jones” si „Bridget Jones: La limita ratiunii”, seria fiind completata cu recenta ecranizare a unui al treilea volum semnat de Fielding, ecranizare difuzata la noi sub titlul de „Bridget Jones însarcinata”.
Ultimul film l-am vazut la cinematograf, lucru care, recunosc, mi se întâmpla mai rar, desi duc dorul unor sali moderne de cinema. Intoxicata de povestile stupide ale puicutelor autohtone, care se lafaie pe pagini de tabloide sau pe canapelele emisiunilor de divertisment (care mai de care mai deocheate), am râs copios de pataniile lui Bridget cea zapa, zvapaiata, zbanghie, zanatica, zurlie, smintitica, fata batrâna durdulie, dar foc de isteata si nonconformista. Bridget mi-e simpatica, odata în plus, si pentru ca e jurnalista si, carevasazica, avem ceva comun.
Mi-e apropiata si prin naturaletea ei, prin lipsa de fasoane si refuzul oricarei ipocrizii, prin aiuristica, haioasa ei neadaptare la normele comune, prin savuroasa neîndemânare. Cum calca ea în strachini, mai rar! Lui Bridget, întruchipata în chip fericit de actrita Renée Zelleweger (adorabila în ipostaza de grasuta lalâie, cu botic nostim si gropite în obraji) nu-i pasa de ceea ce cred sau spun altii despre ea, traindu-si viata dupa cum o taie capul.
Si asta o face autentica si foarte atasanta pe domnisoara care se sustrage noilor canoane de frumusete (cu masurile lor ideale), având „un fund mare cât Brazilia”. În fine, am multe motive sa-mi placa o tipa desteapta, cu personalitate, care gândeste cu mintea ei, nu se teme de ridicol si care vrea sa fie iubita asa cum este, nefiind dispusa la nicio schimbare de circumstanta.
Desi, se teme si ea al naibii de tare de trecerea timpului si de singuratate. În fine, am vorbit destul despre Bridget Jones, sa trec acum la alta Brigitte, una de pe meleagurile noastre, pentru ca am vazut-o si pe ea la televizor. Vai, scaldata în lacrimi, fiindca e înselata si e cuprinsa rau de tot de disperare. Rar am vazut (m-am supus unui veritabil supliciu pentru asta) ceva mai penibil!
Asadar, numita Brigitte Sfat (acum Nastase) a venit la televizor sa se plânga în fata natiei ca domnul Ilie Nastase e fustangiu si are amante. Dar, dupa scandaluri filmate cu presupusa amanta si „dezvaluiri incendiare”, cica-se s-ar fi tratat si de boli lumesti (aduse acasa de campion, de „maestru”, dupa cum i s-a adresat moderatorul emisiunii cunoscutului tenismen, contactat la telefon), doamna cu buze de stiuca a zis ca, oricum, nu se va desparti de sotul ei multiubit (nu o lasa nici religia) si ca a vrut doar sa-i dea o lectie, bla, bla, bla, etc. Si-a reglat ea niste conturi (inclusiv cu fosta sotie, întelegându-se ca aceasta ar avea înca o mare influenta asupra lui Nasti) dar a încheiat apoteotic, cu o oda pentru Nastase, barbatul visat de orice femeie (ca un cavaler pe cal alb), toata plachia servita natiei, la „tembelizor”, fiind de-a dreptul scabroasa. Si, ca menu-ul sa fie complet, a aparut a doua zi pe coperta unui ziar etalându-si noul bolid, un Porsche. Asta e, fiecare se trateaza cum si cu ce poate.
P.S. Titlul zglobiu mi-a venit ascultând (cu mari delicii), în niste clipe de ragaz, albumul aniversar al trupei Damian & Brothers, „Gypsy Rock”, pe care vi-l recomand cu caldura. Se apropie sarbatorile si albumul asta e un super cadou pe care vi-l puteti face singuri, tot asa de bine cum puteti sa-l si daruiti cui vreti.
