28 noiembrie 2024

“Seara teatrului armenesc”, la Palatul Copiilor Bacău

Spectacolul “Staipelochian”, o dramatizare a romanului „Cartea şoaptelor” al scriitorului Varujan Vosganian, propus pentru Premiul Nobel, va fi jucat în premieră pentru băcăuani

După ce s-au bucurat de „Zilele Filmului Armenesc” în luna septembrie a acestui an, băcăuanii sunt invitaţi, în debutul lunii noiembrie 2016, la „Seara teatrului armenesc”.
Acest eveniment le va prilejui întâlnirea cu o nouă pagină din istoria armenilor şi a românilor, dar şi cu un text literar propus pentru Premiul Nobel.
De asemenea, publicul băcăuan va avea ocazia să vizioneze o trupă de tineri actori bucureşteni, care vor prezenta marţi, 1 noiembrie, începând cu ora 17.00, pe scena Palatului Copiilor Bacău, spectacolul de teatru „Staipelochian”.
Evenimentul este organizat de Uniunea Armenilor din România – sucursala Bacău, în parteneriat cu Primăria municipiului Bacău şi cu Palatul Copiilor Bacău.



„’Staipelochian’ este un spectacol docudrama, care reconstruieşte viaţa comunităţii armeneşti din România de-a lungul secolului 20.

Bunici, emigrare, cafea, război, strămoşi, ritualuri, pace, totalitarism, iluzii sunt narate şi înscenate cu umor de un povestitor, care se reîntoarce prin amintiri în anii copilăriei.
Textul dramatic adaptează romanul autorului român de origine armeană Varujan Vosganian „Cartea şoaptelor”, o lucrare nominalizată pentru Premiul Nobel pentru Literatură, din partea a trei ţări: România, Armenia şi Israel”, remarcă Irina – Margareta Nistor despre spectacolul care va fi jucat pe scena Palatului Copiilor Bacău.

Deschiderea va fi susținută de Adrian Jicu, lector universitar dr. la Facultatea de Litere a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, critic literar și scriitor, dar și redactor al revistei de cultură „Ateneu”, care va prezenta cartea.

„În spectacolul „Staipelochian”, aperent un nume armenesc, ne întâlnim nu doar cu armenii şi românii de astăzi, ci şi cu chipuri ale armenilor şi românilor secolului 20, un secol pe care sperăm, alături de dumneavoastră, să-l înţelegem. Acest spectacol este o dramatizare a romanului , o carte identitară pentru România, în care personajele se confruntă pe viaţă şi pe moarte. Dar, ca orice poveste cu armeni, tragismul se împleteşte cu ironia”, dezvăluie autorii spectacolului.

“Staipelochian” este un text jucat de şase fete, şase actriţe cu darul de a te face să vrei să descoperi de ce te tulbură genocidul armenesc, deşi nu e pomenit nicio clipă.

Inspirat de “Cartea şoaptelor”, spectacolul te poartă într-o călătorie prin ani şi vremuri sumbre, cu personaje multiple şi multă emoţie, un arbore genealogic din frânturi de poveşti, imagini creionate din vorbe şi mereu cu gândul că “fotografiile sunt pentru cei care nu apucă să-şi ia rămas bun”.

Din distribuţia spectacolului fac parte Andreea Alexandrescu, Adela Bengescu, Cătălina Bălălău, Teodora Filip, Ana Turcu şi Armine Vosganian. Regia spectacolului este semnată de Mihai Alexandru Ion, scenariul poartă semnătura tinerei actriţe Armine Vosganian, fiica scriitorului Varujan Vosganian, autorul romanului „Cartea şoaptelor”, iar scenografia a fost realizată de Andreea – Diana Nistor. Au mai luat parte la realizarea spectacolui Mihaela Vosganian (muzica), Matei Şopterean (lumini) şi Vivi Stoleriu (sunet). Spectacolul „Staipelochian” este produs de Compania “Rampa”, în parteneriat cu Uniunea Armenilor din România.

Compania “Rampa” s-a format în anul 2013, fiind o trupă profesionistă de teatru care pune în scenă spectacole în parteneriat cu instituţii publice şi private, deopotrivă în spaţii convenţionale şi neconvenţionale. Printre membrii trupei se numără absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale”.

Evenimentul băcăuan „Seara teatrului armenesc” continuă parteneriatul dintre Palatul Copiilor Bacău şi Uniunea Armenilor din România – Sucursala Bacău, început în luna septembrie 2016, când Ambasadorul Republicii Armenia la Bucureşti, Excelenţa Sa Hamlet Gasparian, a vizitat Palatul Copiilor Bacău, la invitaţia profesorului Gabriel Stan, director al instituţiei de învăţământ nonformal.

Accesul băcăuanilor la spectacolul “Staipelochian” este liber, în limita locurilor disponibile în sala de teatru a Palatului Copiilor Bacău.

„Instituţia noastră se implică în acest proiect civic, cultural şi educațional, cu speranţa că activităţile şi tematica lui vor contribui la o mai bună cunoaştere a comunităţii armene din România.
De această dată, elevii și profesorii de la Palatul Copiilor Bacău, dar și publicul larg, vor avea ocazia să vizioneze un spectacol de excepție, o piesă de teatru docudrama, cu valențe educative și istorice, care reconstruieşte viața acestei minorități, de-a lungul secolului al XX-lea.
Este de notorietate faptul că pe parcursul timpului, comunitatea armenilor din țara noastră a avut o contribuţie importantă la modernizarea României.
Proiectul va continua, prin organizarea, cu sprijinul Primăriei municipiului Bacău, a unei suite de evenimente, care va marca în orașul nostru Ziua Minorităților în România (18 decembrie).”, ne-a informat prof. Gabriel Stan, directorul Palatului Copiilor Bacău.

Prof. Gabriel STAN, directorul Palatului Copiilor Bacău.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014