Ca s-au chemat Festival, Reuniuni sau, mai nou Colocvii, Revista Ateneu a propus si propune, de fiecare data, invitatilor si publicului o sarbatoare a spiritului, a inteligentei, frumosului si creatiei umane.
Debutul s-a produs in 1972, din initiativa redactorului sef de atunci Radu Cârneci, având alaturi mai multi redactori, deveniti in timp mari scriitori, personalitati remarcante ale literaturii si culturii române, cum ar fi George Balaita, George Genoiu, Constantin Calin, Sergiu Adam, Calistrat Costin si multi altii, continuând apoi cu Stelian Nanianu, Victor Mitocaru, Carmen Mihalache si mai tinerii Marius Manta, Adrian Jicu, Dan Pesa, Violeta Savu si Stefan Radu.
De 44 de ani, Bacaul deschide portile marii culturi, invitânnd cele mai reprezentative personalitati din diverse domenii, dar mai ales oameni de cultura, poeti, critici literari, romancieri, cercetatori, istorici literari, redactori ai revistelor de cultura, academicieni, profesori universitari, esteticieni, filosofi.
Temele puse in discutie au fost de mare actualitate, altele au avut menirea de clarifica unele aspecte controversate ce tin de personalitatea si opera unor scriitori, altele, cele mai multe au avut in centrul dezbaterilor opera, biografia si viata marelui poet George Bacovia, cel care, prin opera sa a contribuit, ca nimeni altul, la inscrierea Bacaului pe harta literara, culturala a tarii, poezia sa inscriindu-se si confundându-se cu insasi viata si destinul orasului de pe Bistrita, atunci când rostesti Bacovia, rostesti Bacau, când spui Bacau, gândul te duce la Bacovia.
Si in acest an, pe 21 octombrie, Colocviile Revistei Ateneu, care s-au desfasurat in Biblioteca Universitatii “Vasile Alecsandri”, au propus o tema prilejuita de implinirea a 100 de ani de la aparitia volumului PLUMB (1916), moment de referinta in afirmarea noului curent in poezie si proza – simbolismul.
Invitatii Revistei Ateneu la acest colocviu au fost Ileana Malancioiu, poet, eseist de mare forta si talent, membru corespondent al Academiei Române, profesorul si criticul Constantin Calin, criticul Theodor Codreanu (Tecuci), scriitorul Ovidiu Dunareanu (Constanta), Nicolae Scurtu (Bucuresti), poetul Robert Serban (Timisoara), Valentin Talpalaru (Iasi), Adrian G. Romila (P. Neamt). Moderatorul colocviului a fost prof. univ. dr. Vasile Spiridon, de la Universitatea “Vasile Alecsandri”, critic literar, colaborator permanent al revistei.
Fiecare dintre participantii la dezbateri au abordat chestiuni inedite din viata si opera poetului Bacovia, impactul poeziei bacoviene in literatura si critica, a fost sau nu a fost Bacovia un simbolist, indiferenta criticii la aparitia volumului Plumb (“S-au scris doar sase cronici si acele in cheie negativa” – C. Calin), (“In opinia mea, dupa Eminescu vine Bacovia” – I. Malancioiu), (“Bacovia nu a fost autist patologic, obsesiile sale fiind de natura creatoare” – Theodor Codreanu), (“Volumul Plumb a fost publicat sub ingrijirea lui Ion Pilat, cu acordul poetului, iar manuscrisul se gaseste la Biblioteca Academiei” – Nicolae Scurtu), (“Bacovia se legitimeaza in simbolism, un curent care a schimbat fata literaturii europene, insa, in opinia mea, Bacovia este mai mult un neoromantic” – Adrian Romila), poetul timisorean Robert Serban a vorbit de afinitatea sârbilor pentru poezia lui Bacovia, prezentând o traducere in sârba, cu o prefata de Nichita Stanescu, (“Ceea ce se intâmpla, in fiecare an in Bacau este un gest de mare spiritualitate” – Ovidiu Dunareanu), iar prof. Elena Bulai a vorbit despre extraordinara dificultate de a-l traduce pe Bacovia in limba franceza.
Aspectul central, abordat de toti vorbitorii a fost receptarea si re-receptarea poeziei bacoviene, atât de critica, dar mai ales de tinerii de pe bancile scolilor, si nu din vina lor, ci a celor care au scris manualele, studiul incepând cu cea mai dificila poezie – Plumb, de aceeasi parere fiind si prof. Liviu Chiscop, autor a patru volume despre Bacovia si opera sa.
Ca de fiecare data, “Colocviile…” sunt un extraordinar priliej de a mai adauga câte ceva la zestrea de cunoastere si receptare a poetului solitar, care a fost si este George Bacovia.
Premiile anuale ale Revistei ATENEU
In a doua parte a “Colocviilor…”, de la ora 17.00, la Centrul de Cultura “George Apostu”, a avut loc festivitatea de decernare a Premiilor anuale ale Revistei ATENEU,pe anul 2016. Juriul, format din redactorii revistei bacauane a stabilit, din nominalizarile initiale, urmatoarele premii:
– Premiul “George Bacovia” – Ileana Malancioiu, poet, eseist de mare forta, gazetar, activist civic. Laudatio, prof. univ dr. Vasile Spiridon;
– Premiul Special al Revistei ATENEU: prof. Nicolae Scurtu, pentru valorificarea documentelor de istorie literara (documente privind viata si opera poetului George Bacovia, aflate in arhiva personala si publicate in Revista Ateneu. Laudatio conf. univ.dr. Ioan Danila;
– Premiul pentru Critica Literara: Adrian G. Romila (P. Neamt). Laudatio – Adrian Jicu, redactor al Revistei Ateneu;
– Premiul pentru Poezie: Robert Serban (Timisoara). Laudatio – Violeta Savu, poet, redactor al Revistei Ateneu;
– Premiul pentru Proza: Ovidiu Dunareanu (Constanta). Laudatio – Dan Persa, prozator, redactor al Revistei Ateneu.
Vom reveni cu amanunte, in edita print a ziarului Desteptarea de luni, 24 octombrie.