Diana Buganu, noul director al Centrului Bugetar Crese

    Discutii marti, in cadrul Consiliului Local pe tema educatorilor puericultori necesari dar insuficienti comparativ cu numarul de crese existente in municipiul Bacau.

    La intrebarile adresate de consilieri a avut prilejul sa raspunda si sa fie astfel cunoscut noul director al Centrului Bugetar Crese din cadrul Primariei Bacau.



    Este vorba despre Diana Buganu, care a preluat conducerea acestei directii acum doua saptamâni in urma câstigarii unui concurs. Pâna acum, cresele au fost in administrarea Valentinei Dospinescu, dar aceasta a iesit la pensie.

    Referindu-se la necesitatea formarii educatorilor puericultori, aceasta a declarat ca „am inceput demersurile pentru a avea astfel de educatori, pentru a oferi celor mici nu doar ingrijire, ci si servicii educationale. La acest moment, avem doar doi educatori puericultori”, a precizat directorul Centrului Crese.

    Consilierii au aprobat si organigrama si statul de functii, modificate fata precedentele. In total, in organigrama sunt prevazute 8 posturi de conducere, 74 de executie si 9 muncitori. Pentru ca s-au mai infiintat grupe, era necesara suplimentarea cu doua posturi de asistent medical, patru de infirmiera, un post de ingrijitor si doua de ajutor de bucatar. Numarul personalului a ramas acelasi, 91.

    Diana Buganu va avea in administrare sase crese de stat, dar volumul de munca va creste intrucât Primaria Bacau tocmai ce a luat decizia de a mai infiinta grupe de cresa la gradinitele 27, 28, 33 si Raza de Soare, iar numarul lor ar putea creste.