Lumea este nespus de fermecatoare, nu datorita respectarii a tot felul de algoritmi ai fiintarii, ci mai ales gratie faptului ca unii dau cu tifla acestor algoritmi. usatoday.com., de pilda, imi spune ca Duke, un minunat câine de rasa, a fost reales primar al satului Cormorant din Minnesota, Statele Unite.
Daca n-ar face parte din lumea celor care nu cuvânta, Duke s-ar fali in fata camerelor de luat vederi, spunând ca este deja la al treilea mandat de primar. El este invidiat pâna si de iubita sa, Lassie, cea care n-a obtinut decât un singur vot in disputa electorala pentru functia de edil al localitatii. Duke este o fiinta inteleapta si nu joaca rolul primarului obisnuit, care le stie/face pe toate. El se ocupa (deocamdata?) doar de promovarea imaginii comunitatii sale…
Aceeasi generoasa sursa ne spune ca in Statele Unite mai exista un precedent de acest gen. Un motan, Stubbs, a fost timp de 17 ani primar ales in Talkeena (Alaska). Desi coruptia bântuie vesel si prin State, nimanui nu i-a trecut prin cap sa-i reclame pe cei doi primari la ANI, varianta americana, n-au fost acuzati de niscaiva amantlâcuri sau incompetente.
La noi, celebru este cazul acela dintr-o comuna ieseana, Voinesti…Un candidat pentru fotoliul cel cu scârt al primariei a dat ortul popii chiar in dimineata alegerilor. Cum comuna nu rivalizeaza cu New York, având doar câteva mii de suflete care au mai ramas prin mioritica batatura, vestea s-a raspândit ca fulgerul de iunie, alegatorii fiind in cunostinta de cauza.
Numai ca, in marea lor intelepciune, alegatorii au apreciat ca mortul era mai competent ca primar decât candidatul viu si, in consecinta, l-au ales primar. Povestea mi se pare a fi chiar mai interesanta decât cancanurile canine si pisicesti ale americanilor. Sa protapesti cu buna stiinta in fotoliul de primar un mort, asta este cu adevarat o revolutie in pitoreasca zona electorala. Chiar si americanii sunt invidiosi pe povestea asta pe care miopii de la Guinness Book (inca) n-au sesizat-o.
Comunitatea internationala s-a crucit, in schimb, atunci când, la recentele alegeri locale, doi primari din orase românesti importante, desi se aflau de ceva vreme in arest sau la puscarie, au fost alesi ca edili sefi cu majoritati zdrobitoare. Le-am dat si aici cu tifla americanilor. De poveste este atitudinea unui primar viu, cel din Berevoesti, care doar a mimat, dupa cum zice prefectul judetului, faptul ca ancheteaza cazul de sclavaj care era prezent de aproape zece ani in comuna. Ar fi procedat astfel un câine, un motan sau un mort? Nici vorba!
In „Miorita”, tragica noastra capodopera, oita laie bucalaie ii zice dragutului bace moldovean, pândit de uneltirile criminale ale confratilor sai: „Stapâne, stapâne, / Îti cheama s-un câine/ Cel mai barbatesc /Si cel mai fratesc, /Ca l-apus de soare /Vreau sa mi te-omoare/ Baciul ungurean/ Si cu cel vrâncean…” Dincolo de speculatiile docte ale criticilor literari si profesorilor adoratori de comentarii literare asediate de balarii metaforice, sugestia aceasta a mioritei grijulii mi-a aruncat intr-un fel special, inca din adolescenta, neuronii pe jar.
Ea nu a invocat chemarea in apararea baciului amenintat nici a jandarilor, nici a politistilor sau a altor autoritati umane, ci a unui câine destoinic. Din instinct, miorita stia ca acesta este credincios, ca are onoare, ca este capabil si merita creditul de incredere. Vin alegerile parlamentare. De ce n-am alege si noi niste câini in cel mai important for democratic al tarii? Se zice ca acum avem un tricameral: Camera deputatilor, Senatul si Jilava.
De ce n-am avea un parlament cu inca o camera: HAM-HAM! Va asigur ca niciun parlamentar ham-ham nu va evada in camera Jilava. Ar fi un inceput optimist pentru sturlubatica noastra democratie, daca stapânul nostru, Electoratul, ar alege si-un câine…
