De la Pristanda încoace, unii si altii au început să se văicărească, să-și plângă de milă cum că, vai, vai, ce grea misie e meseria lor. Cel mai recent exemplu este cel a inenarabilului domn Daniel Barbu, ceva de nepovestit, după cum am precizat deja, care deplânge soarta politicienilor. Bieții de ei, măcar de n-ar fi atât de amatori, că de adevărați profesioniști ai politicii nu poate fi vorba la noi, din nefericire.
Când ți-ai ales o profesie, iubind-o, dăruindu-te acesteia, nu te plângi însă, pentru că e opțiunea ta. Nicio profesie nu e ușoară, nu are cum să fie floare la ureche dacă vrei să ți-o faci bine, conștiincios, dacă ții la calitatea muncii tale și ești perfecționist. În fine, cum bricolajele mele au subiecte diverse (și sunt un du-te vino între teme culturale, în genere, și unele trimiteri la actualitate, într-o țesătură, împletitură liberă), de data asta m-am gândit să mă opresc la o chestiune mai complicată, cea cu stilul.
Paranteza ar trebui să o înțeleagă cei care confundă o tabletă, care e un gen publicistic de intersecție între literatură și jurnalism, cu altceva. Iar literatură, de idei, este și critica, literară, teatrală, muzicală, plastică, etc. Într-un ziar, într-o revistă, într-o publicație, în general, sunt mai multe rubrici, dacă vrei să citești despre economie, politică, sport, probleme sociale, cetățenești, cultură, știri mondene, urmărești secțiunile respective.
Spun asta pentru că m-a amuzat un comentariu la unul din bricolajele mele, un cititor înșirând acolo câteva probleme reale, nereguli din viața urbei noastre, ca să-mi dea subiecte (ca pe vremea indicațiilor prețioase, tezelor și sarcinilor trasate creatorilor). Îl asigur că nu am pierdut contactul cu realitatea, că mă revoltă și pe mine multe stări de lucruri, dar că …misia pe care mi-am asumat-o într-o rubrică de autor este alta.
Am făcut un lung ocol ca să mă reîntorc acum la ce anunțasem drept chestiunea asupra căreia mă voi opri. Ce înseamnă să ai stil, asta se poate învăța? Uitându-mă la noua emisiune de pe Canal D, Bravo, ai stil! , m-am trezit mai curând cu o mulțime de nedumeriri decât cu niscaiva clarificări. Și mă calcă pe nervi să tot aud repetat aceelași cuvânt, aceeași „cerință”- atitudine. Pentru că unele chestii se pot învăța, iar altele nu.
Iar atitudinea e ceva ce ai sau nu ai. Ea vine din interior, ține de personalitate, educație, cultură. Ține de om în întregul său, pentru că „le style c’est l’homme”, o tot repetăm de la Buffon încoace. Or, eu am văzut foarte puțin stil sau deloc (deși pretențiile sunt mari), în primul rând la jurații emisiunii, și apoi la concurente, care-s cam masochiste, zău, așa.
Dar asta-i treaba lor, au parte de ce au căutat. Prezentatoarea e țeapănă, și afectata, adeseori, sunt limbajul, comentariile, glumițele nereușite, disputele din emisiune. Doamna Bădulescu exclamă cu dezinvoltură : „ai făcut pe tine!”, „trecem la chiloțeală”, mângâindu-le familiar pe concurente cu duiosul apelativ de „mămică”.
E debordant de damă bună, în timp ce Iulia Albu este consecventă liniei personajului pe care l-a creat, cel de narcisistă acritură prețioasă (vai, ea a asemănat nu mai știu ce dintr-o ținută cu un „proeictil neerect”), cel mai simpatic jurat fiind Maurice Munteanu. La el am auzit și vorbe deștepte, comparații inspirate, trimiteri culturale la curente din arta plastică, la filme, cărți, personaje mitice din modă, etc.
În rest, în loc de divertisment de bună calitate, de vorbe de duh, de vervă spirituală, am văzut doar situații jenante, umor tras de păr, mostre de stil căznit. Nu comentez ținutele, pentru că nu mi-am propus asta, nu am pretenții de critic de modă, sunt doar o mare iubitoare de modă și de lucruri frumoase.
