18 noiembrie 2024

Bacauanii continua sa-si achite masiv restantele bancare

Luna august a marcat înca un val masiv de achitare a restantelor bancare în judetul Bacau: peste noua milioane de lei, conform raportului facut public de Banca Nationala a României.

Dupa trei luni de crestere consecutiva a restantelor (ianuarie, februarie si martie), bacauanii aproape au egalat performanta reducerii datoriilor în banci din ultimele patru luni ale anului 2015, pentru ca în perioada aprilie – iulie din acest an restantele au scazut cu aproape 115 milioane de lei.



Media lunara a fost de aproape 29 de milioane. Cu scaderea din luna august, valoarea restantelor a ramas la numai 137 de milioane de lei, nemaiadusa la un nivel atât de mic din anul 2010.

Comparativ, volumul economiilor bacauanilor în banci este în crestere si a ajuns la peste 9,30 de miliarde de lei în luna august, cel mai mare din toate timpurile. În schimb, volumul creditelor a scazut cu peste 59 de milioane de lei, comparativ cu volumul din luna iulie. Creditele contractate au ajuns, astfel, la 3,33 de miliarde de lei în final de august.

Bacauanii au solicitat bancilor credite în lei de peste 2,24 de miliarde (în crestere), iar în valuta la echivalentul a 1,08 miliarde de lei (în scadere). Creditele restante ramân, în continuare, mult mai mici decât economiile, dar de 3,63 de ori mai mari decât cele din luna octombrie 2008 (adica fata de începutul crizei economice), când au ajuns la numai 37,7 milioane de lei. Este de înteles ca rezidentii au cel mai mare volum de credite, de aproape 1,08 miliarde de lei, pe când nerezidentii stau la peste 916 milioane de lei.

Valoarea creditelor de consum a ajuns la aproape 263 de milioane de lei (în scadere), iar a creditelor pentru locuinte la peste 417 milioane de lei (tot în scadere).

În Regiunea Nord-Est, ponderea restantelor în total credite acordate bacauanilor a scazut la cel mai mic nivel în ultimele 14 luni, iar în judetul Bacau ramâne cea mai scazuta între toate cele sase judete, de numai 4,11%, sub nivelul regional de 5,91%.

Judetul Botosani ocupa pozitia a doua la acest capitol, cu 4,70%. Ponderea cea mai mare o au restantele înregistrate în judetul Vaslui (11,64%), dar în volum cele mai mari restante ramân cele din judetul Iasi, de peste 429 de milioane de lei, însa si volumul creditelor este cel mai mare în Iasi, de peste 7,71 de miliarde de lei.

Valorile, în volum, pentru judetul Bacau sunt aproape la jumatatea celor din Iasi.




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014