Mii de bacauani din tot judetul s-au mobilizat sambata, 24 septembrie, pentru… curatenie generala. Acaiunea s-a petrecut in cadrul proiectului national devenit deja traditie, „Let’s Do It, Romania!” si a avut ca rezultate colectarea a tone de deseuri depozitate impropriu in natura.
Ample miscari de voluntariat pentru curatenie au fost in Buhusi, Moinesti, Comanesti, Darmanesti etc., precum si in municipiul Bacau, numarul total al cetatenilor care s-au implicat activ ridicandu-se, la nivel judetean, la circa 2.500. In municipiul Bacau au participat circa 350 de cetateni, de la elevi, la salariati in diferite institutii de stat, operatori privati, ONG-uri, pana la nume cunoscute ale scenei politice locale.
Din primele date culese din teren, cei mai multi voluntari au actionat in zona Gheraiesti, mobilizare foarte buna fiind insa si in zonele Serbanesti, Insula de Agrement (faleza), Digu Birnat, Parcul Cancicov, zone din care s-au colectat peste 400 de saci de deseuri. Acestia au fost ridicati de masinile Primariei, urmand sa ia drumul catre groapa de gunoi, im mod corespunzator.
„Actiunea a fost o reusita, ne bucuram de implicarea cetatenilor in numar atat de mare si speram ca actiunile vor continua si in afara proiectului. Din pacate, este totusi o problema – si nu doar aici, in Bacau – care inca nu si-a gasit rezolvare. Desi este al saselea an in care ne implicam, in continuare nu reusim sa trecem la un capitol important, respectiv cel al colectarii selective. Pe de o parte pentru ca cetatenii inca nu sunt educati in acest sens, pe de alta, si daca am reusi sa colectam selectiv toate aceste deseuri, ele, in momentul in care sunt ridicate de masinile speciale, tot sunt amestecate”, ne-a spus Marian Damoc, coordonator judetean Let’s Do It, Romania, presedinte Romanian Youth Movement Democracy Bacau.
O foarte buna implicare a fost, in cadrul proiectului din acest an, in municipiul Bacau, din partea Colegiului Economic „Ion Ghica”, a Scolii „Al. I. Cuza”, FSC Bacau, dar nu numai. Rezultatele finale ale actiunii atat la nivel local, cat si national, vor fi facute publice in zilele urmatoare.
„Let’s Do It, Romania!” este cea mai mare miscare sociala din Romania, cu peste 1 100 000 de voluntari implicati in 6 ani de activitate. Viziunea „Let’s Do It” este „o tara cu 0 deseuri”. In 2009, Romania a fost cea de-a patra tara din comunitatea „Let’s Do It, World!”, care s-a implicat si a organizat o actiune la nivel national de debarasare a deseurilor depozitate necorespunzator.