Am o simpatie aparte pentru filosoful Henri-Louis Bergson. El ne spune ca inteligenta, intâlnita in natura in cel mai inalt grad la om, nu reprezinta garantia unei cunoasteri profunde a lucrurilor, intrucât ea nu functioneaza niciodata dezinteresat.
Din acest motiv, fiind… complicea intereselor noastre, inteligenta ne-ar oferi rezultate gravide de subiectivitate. Bergson ne propune apelul la intuitie, pentru a ajunge in preajma cunoasterii absolute. O himera, desigur, din multe perspective, dar una frumoasa. Conceptul de intuitie nu le este strain unor cugetatori precum Camus sau Kierkegaard. Primul crede ca intuitia ne conduce la stabilirea adevarului absolut, in vreme ce Kierkegaard este convins ca intuitia ne ofera transpunerea în credinta fata de un Dumnezeu paradoxal. Prietenii cei mari ai filosofiei ma vor ierta, desigur, pentru schitarea fugara, cu intentii de asigurare a accesibilitatii problematicii, cu atât mai mult cu cât vreau sa cobor, fara centura de siguranta, din turnul de fildes al filosofilor direct in agora populata de o concretete pamânteana strivitoare, uneori. Mai ca uiti si de filosofie, stropul divin de roua al sufletului nostru…
Acum, dupa ce emotiile trecerii in eternitate a Reginei Ana au inceput sa se cicatrizeze, data fiind starea de sanatate precara a Regelui Mihai I, intuitia (nu cea bergsoniana, superioara, desigur, ci una mai terestra, ferculiana) imi spune ca vom asista, nu peste mult timp, la o explozie a informatiilor care vizeaza familia regala. Pe scurt, Mihai I, dupa ce-a fost nevoit sa plece din România, a poposit cu familia sa prin Atena, Lusanne, prin Anglia si Versoix ( un exil elvetian de 45 de ani….), pentru ca din 2004, cu stiutele mici popasuri românesti (Savârsin, Palatul Elisabeta…), sa locuiasca, precum un Robinson al unei civilizatii ticnite care i-a furat busola, in discreta localitate elvetiana Aubonne.
Intuitia mea imi spune ca stau la cotitura dezvaluirile despre viata privata a familiei regale, despre urmarirea, pas cu pas, ceas de ceas, de catre Securitate, a pasilor acesteia. Se va gasi cel putin un securist care – ademenit de bani sau inghesuit de zvârcolirile constiintei – ne va spune la câti metri de locuintele regale a locuit mereu, ce informari a transmis, ce spaime locuiau in Dej, Ceausescu sau Iliescu (in ultimul caz vorbesc despre un securist intârziat) din perspectiva posibilitatilor revenirii Regelui pe tron. Cunoscuta fiind foamea de cancan mioritica, ma si mira faptul ca pâna acum nu a izbucnit o asemenea voce. Sa fi fost trimise, cu strategie, unele dintre aceste voci in lumea lui Hades? Nu exclud o asemenea posibilitate. Dar este imposibil, imi spune intuitia, ca toate vocile sa fi fost, intr-un fel sau altul, reduse la tacere. In lume, Intâmplarea (o alta poveste filosofica tulburatoare) isi face inca mendrele.
Presupunând ca supraveghetorii (eufemism, desigur) foarte zelosi ai familiei regale au trecut in vesnicie, nu excludem, bazându-ne si pe o umbra de intuitie bergsoniana, ca secretele arhive mioritice, bolnave de oftat, sa ne spuna OFICIAL cum a fost supravegheata familia regala atâta amar de vreme. Fireste, am putea afla, in sfârsit, care au fost amenintarile cotidiene pe care le primeau mihaistii. Pentru mine n-ar fi o surpriza daca, din informarile securistilor am afla câte secunde dura pisatul regal al lui Mihai I, cât de scofâlciti erau condurii Reginei, ce prezervative erau la chioscurile din Versoix si care era viteza plecarii fecalelor regale catre canalizarea comunitatii, de unde securistii luau, probabil, probe pentru analize medicale, cu speranta descoperirii unei boli incurabile.
M-ar interesa si un cancan istoric (desi istoria este – nu-i asa? – ne-a spus-o si Marx, o stiinta): cum de-l pupau democratiile occidentale de-a dreptul in fund pe Ceausescu, in vreme ce pe Regele Mihai il invitau pe la tot felul de receptii? Si poate ca vom afla si despre istoria atentatelor pe care Dej si Ceausescu le-au clocit impotriva lui Mihai I. Nu cred ca infierbântatele lor creiere n-au zamislit si asa ceva. Intuitia, Cetitori buni, nu este ruda sarmana a adevarului. Cel putin asa cred eu, cel imbogatit si cu un avertisment minunat pe care ni l-a daruit Bergson: ,,Ochii vad numai ceea ce mintea este pregatita sa înteleaga”…
