24 noiembrie 2024

13 Septembrie – Ziua Pompierilor din România

Anul 1848 reprezintă în Istoria Românilor anul în care naţiunea română şi-a făcut auzit glasul, după lungi secole de suferinţă şi tăcere. Redeşteptarea naţională a fost animată de dorinţa poporului de libertate, unitate şi progres.

„O fază, o etapă istorică naturală, neapărată, prevăzută” după cum afirma Nicolae Bălcescu – revoluţia de la 1848 a constituit unul din momentele culminante, hotărâtoare ale procesului de înfăptuire a României moderne. Având trăsături specifice, determinate de condiţii interne, revoluţia românilor s-a înscris totodată ca parte integrată a marelui efort de reînnoire care a cuprins Europa în 1848, de la Atlantic până la Marea Neagră.



În vâltoarea revoluţiei, ce a pus stăpânire pe Ţările Române timp de câteva luni, au intrat toate categoriile de cetăţeni. Un rol deosebit în apărarea revoluţiei de la 1848 a revenit în Ţara Românească armatei, în general, şi Companiei de Pompieri, în special.

Acum, la aniversarea a 168 de ani de la Revoluţia Română din 1848, este prilej de înaltă mândrie patriotică şi ostăşească, a reaminti că pompierii militari au fost de partea revoluţiei de la începuturile ei, inclusiv în momentele cele mai grele ale intervenţiei străine.

Revoluţia din Ţara Românească a fost înfrântă odată cu sângeroasa luptă din Dealul Spirii de la 13 Septembrie 1848, dar idealurile naţionale şi sociale ale acesteia s-au înfăptuit pas cu pas prin lupta eroică a poporului român în anul 1859, în anii războiului pentru cucerirea independenţei naţionale absolute – 1877-1878, la 1 Decembrie 1918 şi în zilele fierbinţi ale lui decembrie 1989.
În mesajul adresat naţiunii cu prilejul aniversării a 50 de ani de la revoluţia din 1848, regele Carol I a subliniat: „Trebuie să ne reamintim, dar cu adâncă recunoştinţă, de aceşti bărbaţi care au muncit şi luptat cu voinicie, trecând prin grele încercări, spre a împlini dorinţele poporului şi aspiraţiunea naţională”.

La data de 13 septembrie 2016, pompierii din România comemorează 168 de ani de la bătălia din Dealul Spirii, care a rămas în istoria neamului ca un act eroic al pompierilor militari în apărarea Revoluţiei de la 1848. Totodată, revoluţia a consacrat pentru totdeauna virtuţile patriotice şi jertfa de sine pentru idealurile democraţiei şi independenţei ale pompierilor militari.

Ziua de 13 Septembrie a fost sărbătorită dintotdeauna ca fiind ZIUA POMPIERILOR DIN ROMÂNIA, însă a fost legal oficializată mai întâi după război, apoi prin Legea nr. 121/1996 privind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor Militari, dar şi prin H.G.R. nr.1490/2004, pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
Astfel, se cuvine ca în fiecare an să cinstim memoria înaintaşilor, dar în acelaşi timp să ne facem datoria ducând la îndeplinire misiunile şi sarcinile multiple care ne stau permanent în faţă.

În acest an sărbătorim Ziua de 13 Septembrie – Ziua Pompierilor din România cu rezultate bune şi foarte bune. Suntem conştienţi de caracterul patriotic şi umanitar al muncii ce o desfăşurăm, de răspunderile fiecăruia în domeniul său. Atitudinea noastră, a pompierilor, nu se reduce numai la cea de spectator la ceea ce se petrece în jur, ea este şi trebuie să fie cea a unor oameni de acţiune, curajoşi, hotărâţi, disciplinaţi, caracterizaţi prin simplitate şi modestie. ţara, judeţul sau comunitatea în care trăim au nevoie de aportul, munca şi lupta noastră şi au încredere în noi.

Marți, 13 septembrie a.c., începând cu ora 11.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău va desfăşura un simpozion la Centrul de Afaceri și Expoziții „Mircea Cancicov” Bacău, cu ocazia sărbătoririi „Zilei de 13 Septembrie – Ziua Pompierilor din România” şi a 168 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii, eveniment memorabil în istoria pompierilor români.
Reprezentanţii mass-media sunt invitaţi să participe la această activitate, având astfel ocazia să afle istoria pompierilor salvatori băcăuani. De asemenea, în cadrul activităţii vor fi prezentate mesajele de felicitare din partea domnului dr. Raed Arafat – secretar de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, dar și al domnului general de brigadă dr. Ovidiu Vasilică – inspector general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
În cadrul aceleași activități se va da citire a ordinului de înaintare în grad, înainte de termen, a pompierilor militari care s-au evidenţiat în îndeplinirea deosebită a atribuţiilor.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014