Dimineata insorita la Sarata
Numai deasupra primariei s-au adunat nori de furtuna. E anuntata sedinta de consiliu local „cu public”. Primarul Costica Chiper e preocupat. Consilierii sunt nerabdatori sa se citeasca ordinea de zi, dar si ingrijorati de prezenta presei. „Noi n-am invitat presa, nu suntem de acord sa participe”. In batatura Primariei Sarata s-au strans 40-50 de oameni, toti batrani,si un pusti cu cercei in urechi. Se pare ca nu-i baga nimeni in seama. Sedinta merge inainte, cu usile inchise, iar satenii dezbat pe sub ziduri. Striga numele celor care s-au imbogatit pe seama lor in cele cateva luni de cand s-a infiintat comuna. „Numai afaceri, asta fac, spune Sia Stratin. Intai ne-a jecmanit Nicolae Balcescu, acu” astia ai nostri”. Vocile sunt tot mai manioase. „S-a vandut teava de irigatii!”, „Ce s-a facut cu cupoanele de la grau?”, „Varam cererile pentru padure sau pamant si ni se rade in nas. Noua nu ne dau padure, iar valeasecanii trec pe la portile noastre cu carutele incarcate cu lemn. Noi dam trei milioane pe o caruta furata din padurea noastra”. Si concluzia: „Sa fie dati afara din primarie!”. Oamenii au doua mari intrebari de pus alesilor: „Cum a reusit casierul sa aiba o lipsa de peste o suta de milioane in gestiune?” si „De ce sunt improprietariti unii pe islazul satului?” „Suntem ca Mos Ion Roata chemat la boier: el in jilt, mosul la usa. Consilierii pe scaun, in sala, noi la usa, sa nu auzim nimic, si pe afara”. La insistentele satenilor, sedinta s-a mutat in aer liber. Oamenii isi spun pasurile. „Islazul e al tuturor. Unde este functionarul de la cadastru? Cum a putut sa dea pamant pe islaz. Ca primar, de ce ati semnat asa ceva?” Primarul nu are replica, dar un consilier lamureste absenta functionarului: „stia ca ii vor cere oamenii socoteala”. Satenii mai sunt nemultumiti ca drumul principal nu este asfaltat, iar masinile trecand in viteza le umplu curtile si casele de praf. „Nu putem intinde o rufa, deschide un geam. Avem colb in ochi, in gura si in suflet”. „Nu sunt gospodari, pune degetul pe rana Elena Enache. Nici gard la primarie nu au facut. Uitati ce-i in spatele primariei, ce balarii. Stau o gramada de functionari degeaba si mananca bani. O buruiana daca smulgeau pe zi, si era curatenie”. „S-au laudat cu instalatia de apa. Au pus pompe, dar sunt uscate”. Primarul promite ca defectiunea va fi curand remediata. Oamenii dau a lehamite din maini si se imprastie pe la casele lor. Se apropie ora pranzului.
Sedinta s-a mutat la carciuma
In cele patru sate ale comunei Sarata, Sarata Bai, Dealu Nou, Baltata si Talpa, orele pranzului sunt rezervate siestei. Doar libelulele, sute, zboara neobosite. Sedinta de consiliu local s-a mutat la carciuma din centrul comunei. Aici dezbaterile sunt mai infocate, indarjite probabil si de licoarea galbuie din pahare. „Beti vin de mat, cand e vie oriunde intorci ochii?”, intreb. „E bun si asta, vine raspunsul. Numai sa fie”. Mesenii sunt suparati. „N-am inteles nimic de la sedinta. Am crezut ca se lamureste ceva cu pamantul, da” am pierdut ziua”, spune Stefan Coman. Au multe dureri, iar la un pahar vorba curge mai usor decat la primarie. Nu au serviciu, dar nici anii de pensie, medicul de familie vine o data pe saptamana, pompele din fata portilor sunt inutile, drumurile s-au stricat, la fel si santurile, UE vrea sa-i lase fara vie pe coasta. „Unii au inceput sa scoata butucii si sa puna nobila, spune Ion Chiper. Eu nu ma ating de un butuc! Mama a baut numai hibrid si a murit la 94 de ani. La fel si cu apa. Din ce sa o platim pe asta de la pompe? Suntem saraci. Mai bine traim ca si pana acum.”
Baile de la Sarata, o comoara uitata
Muntii de sare pe care sta comuna sunt un dar si un blestem in acelasi timp. Apa din fantani e salcie sau sarata, nu-i buna nici pentru rufe. In Sarata Bai sunt doua fantani cu apa buna la gust, dar si acelea contin nitrati. Caratul apei, care le ia chiar si o jumatate de ora la un transport, face parte din viata lor. Pe de alta parte, apa sarata i-ar putea scoate din nevoi. Cu o suta de ani in urma, satenii aveau „budane” cu apa sarata incalzita in care se imbaiau orasenii. Acum, nu mai au cazi nici pentru ei. Daca pe vremuri apa sarata ajungea chiar si la Paris, imbuteliata, acum baile functioneaza doar trei- patru luni pe an. Poarta numele Centrul de spiritualitate si tratament balnear „Fericitul Ieremia” si sunt proprietatea Episcopiei Romano-Catolice de la Iasi. Vestea efectelor curative ale apelor de la Sarata aduce aici pacienti din tara, dar si din strainatate. De departe, cel mai fidel si pitoresc dintre ei este Enrico Grieco, un italian care de 15 ani face tratament de intretinere aici. L-am gasit barbierindu-se cu gesturi ample in fata oglinzii din hol. „Ma simt relaxat dupa bai, numai ca ma supara drumul. E prost, se strica masina. Inainte veneam cu jeep-ul. Acum vin cu masina mica si simt gropile. Baile sunt bune, dar afara e saracie mare si mizerie”. E casatorit cu o romanca si are o fetita de un an. E „dependent” de bai, asa ca in Romania le face la Sarata, iar in Italia la mare, la Napoli.
In ciuda numelui, Lubica Tudorovici e frantuzoaica get beget, chiar parizianca. Isi alina durerile de spate la Sarata si, desi nu e la prima vizita, nu se poate obisnui cu saracia zonei. „In Franta nu vezi asa ceva”. Dr. Mariana Vlad, medicul statiunii, spune ca sezonul de anul acesta a inceput la 15 mai si va tine pana la 15 octombrie. Din pacate, iarna centrul intra in conservare.
Talpa isi plange tinerii rartaciti prin lume
Drumul pana pe Talpa pune la incercare orice sofer. Urcus dificil, gropi si bolovani. La fiecare rascruce e o troita ingrijita, cu flori proaspete. Casele, in schimb, plang de saracie. Ulitele sunt pustii si aici. Batranii isi odihnesc oasele in vreun chiler, iar tinerii sunt plecati in Italia. Copiii sunt rari, caci cine mai are vreme sa-i faca? Vasile si Maria Bobarnac au sase copii, iar patru dintre ei muncesc in Italia. Ceilalti doi lucreaza pe nimica toata la Bacau. Parintii trudesc singuri in gospodarie. „Au plecat toti, plange mama Maria. Ce sa faca, sa moara de foame cu noi? Acu” cica le retin si pasapoartele la granita. Dar ce, au plecat de bine? Sa le dea de lucru, nu sa fie bataia de joc a bogatilor”. Copiii familiei Bobarnac nu s-au ajuns. Au cumparat pamant, ceva caramida si atat. N-au reusit sa ridice casele. In curtea familiei Bobarnac se vede traiul greu, muncit si lipsit de mari bucurii. Ca in fiecare ograda, carutul cu bidonul pentru apa e nelipsit. S-au bucurat ca trage apa primaria, au pus faianta pe un perete, au vrut sa cumpere si o chiuveta, dat pompele-s uscate asa ca s-au oprit si ei cu investitia. Mai asteapta. Asa cum isi asteapta si copiii sa vina acasa. Mama Maria se uita plangand la masina cu numar strain care a oprit la vecina. Nu la ea.
Incest la umbra parului
Oamenii nu stiu de unde vine numele satului. „Poate fiindca iti tocesti talpile pana la noi”, spune altul. „Sau ca traim aici ca la talpa Iadului”, completeaza altul. „E vechi satul, spune Vasile Bobarnac. Avem un par care are vreo doua sute de ani, o adevarata minune, si inca mai face pere”. La umbra parului secular s-a petrecut anul trecut o tragedie care n-a fost inca uitata. Intr-o casa albastra, darapanata, abia tinandu-se de mal sa nu se pravale, un tata isi viola fiicele de multi ani. Acum, monstrul e in puscarie, iar mama si fetele isi duc viata necajita asa cum pot. Mama munceste cu ziua, iar cele mici aduna uscaturi din padure.
Autoritatile au viata linistita
La Dealu Nou, parca saracia s-a mai diluat. Casele sunt ceva mai rasarite, iar oamenii au chiar puterea de a glumi. Viata e dezmortita. Soarele arde, asa ca gospodinele intind pe garduri cuverturile si presurile spalate in cinstea hramului de Sfanta Marie. Chiar si la Politie se lucreaza de zor la renovarea cladirii. Agentul Vasile Pintilie, ajutorul sefului de post, supravegheaza lucrarile, ba chiar l-am gasit manuind un maturoi. Iar asta, fara sa-si neglijeze indatoririle, caci satenii nu-i dau batai de cap. „Sunt oameni linistiti, spune el. Nu avem nici macar reclamatii de violenta in familie, desi, din auzite, unii barbati nu se dau in laturi de la asta”. Comuna are 1.900 de locuitori cu acte si vreo 2-300 clandestini. Nici medicul de familie nu se plange. „Boli obisnuite, mai ales cardiovasculare, spune dr. Laura Constantin. Cu apa avem probleme, caci contine nitrati. Chiar in urma cu trei saptamani am avut un caz de intoxicatie cu nitrati la un sugar. I-am atentionat ca apa nu-i buna, i-am pus sa semneze chiar si proces verbal, dar…”.
Lelea Mandita, doftoriceasa cu leac
Cand medicul nu are program, cea care doftoriceste de galci, deochi si alte boli misterioase este lelea Mandita Bucur. Are 83 de ani si e „vaduva de leac”. Sta in capatul satului, dar se duce sa lecuiasca acolo unde e chemata, oricat ar fi de departe, ca altfel, zice, o doare capul. „Trei de galci, sase de galci, noua de galci” o data si iar de la coada la cap. „Sa ramai curat ca Dumnezeu care te-o dat si maica-ta care te-o lasat”. Descantecul isi face pe loc efectul si e gratuit, fara reteta. Lelea Mandita nu face bani din harul ei, ca-i pacat. Are o fata, Maria, care duce darul mai departe. Nepoata, insa, nu vrea sa stie de astea. Cel mai des, lelea Mandita era chemata sa zica de frigare la lehuzie, dar acu” femeile nu prea mai fac copii. Mai stinge carbuni pentru vreun copil sau femeie atinsi de ochii rai de la oras, si cam atat.
Moromete de la Dealu Nou
Fruntea satului Dealu Nou, spune gura lumii, este Grigore Lazar, cu nevasta sa, Maria. „Cand l-am cunoscut pe socru-meu, statea in genunchi si vorbea cu pamantul ca Moromete”, povesteste ginerele batranului care, la 81 de ani, merge kilometri intregi pe bicicleta si cu cate 30 de kilograme pe portbagaj. Se scoala la 5.00, ingrijeste de vaci, de porci, de pasari, merge la camp iar seara nu se intinde in pat pana la miezul noptii. „Chiar mai tarziu, daca are de tras laptele”, il dojenesc cele doua fete ale lui, venite de la Bucuresti in concediu. La colectivizare, Grigore Lazar avea cinci hectare de pamant, vaci, utilaje. I s-a luat tot. A suferit mai mult ca altii, caci le cumparase trudind cu palmele, nu erau mostenite. A pastrat doar separatorul de lapte, vechi de dinainte de razboi, care s-a odihnit 40 de ani si acum merge ca nou. „Lucru nemtesc, Westfalia”, spune mandru gospodarul.
Saracia si-a facut culcus la Baltata
Cel mai sarac sat al comunei se cheama Baltata si e ascuns dupa dealuri. „Cand ploua nu ajunge nimeni la noi, spun satenii. Iarna suntem izolati cu lunile”. Pentru oamenii ce traiesc in cele 30 de case vechi nu exista nici macar un magazin din care sa-si poata cumpara o paine. Trebuie sa treaca dealul la vecini. E greu, caci sunt batrani. Satul moare, spun ei. Cine vrea sa stea in pustietatea asta. Copiii au plecat de cum au invatat a-si spune numele. Doar bisericuta din capatul satului vegheaza linistea adanca. Cat vezi cu ochii pasuni pe coaste, maracini, vie intelenita si cate un lot de porumb. „Ce sa muncesti degeaba, intreaba Ion Nase. Ramai cu porumbul in coser, nu-l ia nimeni. Acu” am dus cu caruta porumb pentru un vecin la moara. Mi-a dat 150.000. Ce sa fac cu banii astia? Nici tainul la cai nu-l scot pe zi. Nimanui nu-i pasa de amaratii din Baltata. Daca am muri toti nici n-ar baga de seama”.
Pacat de pamant
Altii nu se dau batuti si cred ca munca e calea de a invinge saracia, soarta. Sunt putini. Intr-o zi intreaga de haladuit pe drumurile comunei, abia daca am vazut patru- cinci oameni la camp. Unul dintre ei era Maricel Mata, care se chinuia sa struneasca o fioroasa cositoare mecanica. Incordat de parca ar fi stat pe spatele unui armasar, tanarul nu s-a oprit pana n-a dat si ultima brazda la pamant. „Eu nu prea am vreme de pierdut, ne-a spus. Am cu frate-miu 500 de oi. Cand vecinii dorm, eu dau din maini la muls. Acu” ei dorm de pranz, eu cosesc pamantul luat de la ei in arenda. Eu muncesc pentru 70 la suta, ei stau cu mainile sub cap si iau 30″. Arata un lot de porumb sufocat de buruieni. Proprietarul a platit oameni cu ziua la prasit, aia s-au imbatat pe la amiaza, au pus sapele pe umeri si dusi au fost. Porumbul e de dat la animale. „Mare pacat, spune omul. Pacat de pamant”. Si se intoarce la treaba, caci pentru taranul harnic timpul curge altfel. Fara pic de rabdare.Scris de Doina MINCU
