La o intâlnire cu redactorii ziarului, unul dintre multii mei redactori sefi a adus in prim-plan problematica delicata a ,,tonului” cronicilor realizate cartilor aparute la diferite edituri. El spunea ca ar vrea sa vada, macar cândva, o cronica in care sa se spuna ca a aparut pe piata o carte care are valoare de maculatura. ,,Tonul” obisnuit al cronicilor oferite ziarului pentru publicare, spunea seful, este, de obicei, mai ales unul care-l ,,genializeaza” pe autor…
Acesta nu era un indemn la atitudine critica demolatoare, ci la o cumpatare axiologica a discursului critic… Ma gândesc, in acest context, la modul in care ar reactiona autorii unor carti, daca opera / viata lor privata ar poposi sub pana discursului critic al lui Friedrich Nietzsche. L-ar chema iute in instanta, l-ar afurisi, l-ar ciomagi, l-ar…? Nietzsche a demolat opere, sisteme filosofice si literare consacrate, autori considerati repere ale cugetarii, intrucât, credea el, este necesara ,,o Reconsiderare a tuturor valorilor” (F. Nietzsche, ,,Amurgul idolilor”, Editura ETA, Cluj-Napoca, 1993, pag. 5).
Sa vedem cum ii caracterizeaza filosoful german pe unii autori, pornind, desigur, de la opera lor… Unii sunt, la gramada, considerati ,,nesuferitii mei”: ,,Seneca: sau toreadorul vietii. – Rousseau: sau reintoarcerea la natura in impuris naturalibus. – Schiller: sau Gornistul moralist (…). – Dante: sau hiena care face versuri in morminte. – Kant sau cant (originar, vocea jeluitoare a cersetorului, comportamentul lui solicitând compasiunea; prin extindere, purtare fatarnica, ipocrita; nota traducatorului) ca si caracter inteligibil. – Victor Hugo: sau farul la marea nonsensului. – Liszt: sau scoala agilitatii – in urmarirea femeilor. – George Sand: sau lactea ubertas, in germana: vaca de lapte cu «stil frumos»”. – Michelet: sau entuziasmul care-si scoate vestonul. – Carlyle: sau pesimismul ca prânz nedigerat”.(…) – Zola: sau „bucuria de a puti” (Op cit., pag. 43).
Nu-i asa ca unii dintre cei astfel caracterizati au statuie-n inima dumneavoastra?… Despre Sainte – Beuve: „Nimic dintr-un barbat. Plin de o inversunare meschina impotriva tuturor spiritelor virile. Rataceste incoace si incolo, fricos, curios, plictisit, iscoditor – in fond o muiere, cu setea de razbunare si senzualitatea unei muieri; (…) nimeni nu se pricepe mai bine sa amestece otrava intr-o lauda” (Ibidem, pag. 43,44). Revine asupra lui George Sand: ,,aceasta artista nesuferita”, aceasta fecunda vaca-scriitoare” (Ibidem, pag. 45), dar si asupra lui Kant, ,,cel mai strâmb schilod al notiunilor care a existat vreodata”(Ibidem, pag.41), ,,un crestin perfid in cele din urma”(Ibidem, pag. 19).
Unii sunt etichetati de-a drepul mincinosi: ,,Nici Manu, nici Platon, nici Confucius, nici invatatorii iudaici si crestini nu s-au indoit vreodata de dreptul lor de a minti. Nu s-au indoit nici de cu totul alte drepturi… Exprimat printr-o formula, am putea spune: toate mijloacele prin care s-a urmarit pana acum ca omenirea sa devina mai morala erau in esenta imorale”(Ibidem, pag. 35). Portretul pe care i-l realizeaza lui Rousseau este de-a dreptul terifiant: ,,Rousseau, acest prim om modern, idealist, si canalie intr-o singura persoana; care avea nevoie de «demnitate» morala pentru a-si suporta propria infatisare, bolnav de neinfrânata vanitate si neânfrânat dispret fa’s de sine. Aceasta stârpitura asezata in pragul unei epoci noi…”(Ibidem, pag. 67). Nici portretul zamislit lui Platon, ,,un las in fata realitatii” nu este prea magulitor: ,,Platon este plictisitor (…) In fata intregului fenomen Platon as dori sa folosesc mai degraba expresia dura «sarlatanie superioara»…” (Ibdidem, pag. 72)…
Nietzsche spune despre ,,Amurgul idolilor”, aceasta ,,scriere de mici dimensiuni”, ca ,,este o mare declaratie de razboi” (Ibidem, pag. 5). Cum am reactiona daca aceasta declaratie de razboi ne-ar viza si pe noi?…
