27 noiembrie 2024

Abonamentele gratuite sunt oferite doar elevilor care locuiesc in municipiul Bacau

Vestea ca elevii bacauani vor circula gratuit cu mijloacele de transport in comun a fost primita cu mult entuziasm de scolari si parintii lor. Acest lucru reiese din numeroasele reactii pozitive primite la redactie in urma articolului din editia de joi a „Desteptarii”, in care s-a anuntat decizia Primariei Bacau si SC Transport Public SA de a suporta in egala masura costurile calatoriei cu transportul urban in comun pentru elevii din invatamântul obligatoriu si cel liceal.

Printre aceste reactii au fost insa si câteva intrebari sosite de la cititori, iar pentru lamurirea lor am cerut amanunte de la initiatorul proiectului de hotarâre care a vizat masura calatoriei gratuite, primarul Cosmin Necula.



„Au dreptul la gratuitate si copiii care locuiesc in comunele limitrofe, dar invata in Bacau, unde ajung cu autobuzele SC Transport Public SA?”, a fost una dintre intrebari.

„Gratuitatea se acorda numai elevilor care locuiesc si invata in municipiul Bacau”, a fost raspunsul ferm al primarului.

Altfel spus, pentru elevii care locuiesc in afara Bacaului, dar invata in oras, eventualele subventii pentru calatorie ar trebui acordate de primariile pe raza carora domiciliaza.

Un alt punct din proiectul de hotarâre precizeaza ca elevii trebuie sa faca dovada necesitatii deplasarii cu autobuzul de acasa la scoala sau retur.

„Elevii care, de exemplu, locuiesc la «Narcisa» si invata la unitati scolare din centrul orasului au nevoie de transport in comun, evident. Insa in alte cazuri, când locuiesc mai aproape de scolile unde invata, fiecare unitate de invatamânt decide daca elevul are nevoie de transport urban in comun”, a precizat primarul Necula.

Reamintim ca abonamentele gratuite se acorda pe baza unor liste intocmite de scoli, urmând ca 50% din valoarea lor sa fie suportata de la bugetul local, iar 50% de catre SC Transport Public SA. Dupa primele 30 de zile de scoala, in locul abonamentelor se vor emite carduri personalizate si netransmisibile, care dau dreptul la calatorii pe doua trasee, la alegere. Gratuitatea va fi acordata si pe timpul vacantei de vara.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014